| inapoi |
(urmare)
Se poate spune cã existã, dupã
atâtia ani, o dimensiune politicã mai prezentã în
lucrãrile dvs.? Cãrtile dvs. au consecinte politice evidente?
Aceastã dimensiune e, fãrã îndoialã,
mai usor de recunoscut astãzi în codul politic cel mai
conventional. Dar ea era descifrabilã în toate textele
mele, chiar si cele mai vechi. E adevãrat cã, în
cursul ultimilor douãzeci de ani, am crezut cã am pregãtit,
sã zicem, pentru mine, dupã o muncã îndelungatã,
conditiile necesare (de discurs, teoretice, conform exigentelor deconstructiviste),
pentru a manifesta aceastã preocupare fãrã a ceda,
fãrã a ceda prea mult, sper, formelor stereotipe (pe care
le cred, pe bunã dreptate, de-politizante) ale angajamentului
intelectualilor. Atunci când merg sã predau clandestin
si sunt închis în Cehoslovacia comunistã, când
militez împotriva apartheidului sau pentru eliberarea lui Mandela,
contra condamnãrii la moarte a lui Mumia Asu Jamal sau participând
la fondarea Parlamentului international al scriitorilor, când
scriu ceea ce scriu despre Marx, despre ospitalitate sau emigranti,
despre iertare, mostenire, secret, suveranitate, tot atât de bine
ca atunci când lansez, în anii ’70, miscarea Greph,
apoi contribui la crearea Colegiului international de filozofie, îndrãznesc
sã cred cã aceste forme de angajament, discursurile pe
care le-am sustinut, sunt ele însele în acord (si acest
lucru nu e totdeauna usor) cu munca de deconstructie în curs.
Am încercat, asadar, sã ajustez, izbutind inegal, dar niciodatã
destul, un discurs sau o practicã politicã la exigentele
deconstructiei. Nu simt un divort între scrierile mele si angajamentele
mele, doar diferentele de ritm, de mod de discurs, de context etc. Sunt
mai sensibil la continuitate, decât la ceea ce se numeste, în
strãinãtate, political turn sau ethical turn ale deconstructiei.
O cauzã pe bunã dreptate abordatã
foarte devreme, cauza femininã. Diferenta sexualã e prezentã
în multe dintre textele dvs….
Vorbesc, mai cu seamã, de mult timp, de diferentele sexuale,
mai degrabã de o singurã diferentã – dualã
si opozitionalã – care e, în fond, cu falocentrismul,
cu ceea ce am denumit chiar «falogocentrism», o trãsãturã
structuralã a discursului filosofic care prevala în mod
traditional. Deconstructia trece, în primul rând, pe acolo.
Totul revine. Înaintea oricãrei politizãri feministe
(si chiar cãreia m-am asociat, uneori, în anumite conditii),
e important a se recunoaste aceastã puternicã bazã
falogocentricã ce conditioneazã putin cam mult mostenirea
noastrã culturalã! Cât despre traditia curat filosoficã
a acestei mosteniri falocentrice, ea e reprezentatã de o manierã
sensibil diferitã, dar egalã, tot asa de bine la Platon,
ca si la Freud sau Lacan, la Kant ca si la Hegel, Heidegger sau Levinas,
M-am angajat sã o demonstrez, în orice caz.
Ceea ce spuneti este un punct de vedere politic, o
politicã cu care v-ati obisnuit în epocã?
Da, în mãsura în care repunerea în discutie
a acestui falogocentrism e deja un gest politic, o opozitie sau o rezistentã.
Si s-a vãzut chiar cã lucrul asupra deconstructiei
îl continuati încã si astãzi. Pentru cã
a deconstrui este, într-un fel, a reconstrui?
De la început, s-a spus cu claritate cã deconstructia nu
e un proces sau un proiect marcat de negativitate, nici chiar, în
esentã, de „criticã” (valoare care are o istorie,
ca aceea a „problemei”, istorie pe care ne-a plãcut
sã o mentinem vie, fãrã îndoialã,
dar care are limitele sale). Deconstructia e, înainte de toate,
reafirmarea unui „da” originar. Afirmativ nu vrea sã
zicã pozitiv. Precizez schematic acest punct ca sã explic
faptul cã, pentru unii, afirmarea se reduce la pozitia pozitivã,
deconstructia fiind dedicatã reconstruirii dupã o fazã
de demolare. Nu, nu este atât demolare, cât reconstructie
pozitivã si nu existã „fazã”. Aporia
de care vorbeai atât, nu este, în ciuda numelui de împrumut,
o simplã paralizare momentanã în fata impasului.
Este experienta nesigurantei în care numai la decizie se poate
ajunge. Însã, decizia nu pune capãt unei faze aporetice.
Ceea ce fac nu e, deci, cu sigurantã, foarte „constructiv”,
de exemplu când vorbesc de o democratie viitoare si promisã,
demnã de acest nume si la care nici o democratie de fapt nu este
adecvatã. O anume disperare este indisociabilã de perspectiva
datã. Si de datoria de a pãstra libertatea de interogare,
de a se indigna, de a rezista, de nu se supune, de a deconstrui. În
numele acestei justitii pe care o distinge de drept si la care e imposibil
de renuntat.
Existã ceva mereu prezent în opera dvs., prietenia. Aveti
o fidelitate pentru celãlalt care trece prin diverse notiuni,
precum gratitudinea, datoria, tatonarea, darul… Si a le atinge
este, dupã dvs., sensul exemplar.
E adevãrat, îmi place sã cultiv fidelitatea în
prietenie, la modul, dacã este posibil, de fiecare datã,
neconditionat si fãrã complezentã (ca în
cazul lui Pavel de Man, de exemplu, când, fãrã a
fi orb, am fãcut totul ca sã fiu drept si ca sã
fie tratat cu justete). Toate acestea nu sunt originale. Dar voi adãuga
repede trei precizãri (ele sunt mai lizibile si mai bine demonstrate
altundeva, cum ar fi în Politicile prieteniei si Rãmas
bun lui Emmanuel Levinas, de exemplu, sau un anume text despre Lyotard
– se pare). 1) Pe de o parte, fidelitatea neconditionatã
iese în evidentã odatã cu moartea sau cu absenta
radicalã a unui prieten, când celãlalt nu mai poate
rãspunde de ele, nici în fata noastrã, si încã
mai putin sã schimbe, sã dovedeascã vreo recunostintã,
sã facã revenirea. 2) Pe de altã parte, fidelitatea
absolutã fatã de celãlalt trece prin încercarea
unui sperjur originar si fatal în care terifianta posibilitate
nu e numai un accident survenit în promisiune: cum existã
la unul, existã la doi, si deci trei, si tertul – posibilitatea
justitiei, zile Levinas – introduce atunci sperjurul în relatia
dualã cea mai dreaptã, în chiar ceea ce se numeste
„fatã în fatã”. 3) În final, prietenia
care are importantã trece prin „deconstructia” modelelor
si figurilor prieteniei care dominã în Occident (prietenia
fraternã – figurã familialã si genealogicã,
chiar dacã ea este spiritualã – între doi oameni,
nu si prietenia între un bãrbat si o femeie, -în
afarã de sorã -, prezentã, proximitate, o întreagã
conceptie a justitiei si a politicii etc., pentru a cita doar câtva
motive din Politica prieteniei).
- continuã -
Versiune în limba românã de Fl. DOCHIA