Seria a patra, editatã de Cercul literar «Geo Bogza» si Fundatia «Hasdeu»
Blestemul si fortele rãului: trãiri nãscute din ranã de suflet si de sânge
Gherasim RUSU TOGAN
Moto: Feciori nelumiti
Unde vã porniti ?
Cã n-aveti însemn,
Cãdeti în blestem !
Cine sã v-adune,
La capãt de lume?
Sus, la Crucea vântului
Leagãnul pãmântului,
O sã lege, sã dezlege,
Lume, cântec si descântec,
Lume spusã si nespusã !
Apele cã s-or vorbi
Si pe voi v-or rãtãci,
La capul pãmântului,
Sãgetarea vântului !
(Cântec, din colectia autorului)
Cadrul l: Natura si originea blestemului, ca marcã a maleficului: concepte, conditii de actiune, relatia actant - victimã, cazuistici extreme, proceduri de anulare a efectului, remedii religioase, exorcizãri.
Ca marcã a vointei de a pricinui sau de a întoarce un rãu cauzat din varii motive unei persoane, familii sau chiar colectivitãti, blestemul îsi are originea în zorii omenirii. Situat în concentrul descântecelor, farmecelor si vrãjilor, blestemul se oferã ca o procedurã magicã de invocare a duhurilor ceresti, în scopul împlinirii unei rãzbunãri, prin victimizarea unei persoane sau unui grup. Se spune în popor cã blestemi atunci când invoci puterile ceresti sau ale rãului, pentru a <întoarce> ori a <însemna> pe cineva, printr-un rãu, dorindu-i pãgubirea în ce are mai drag. . .
În fapt, originea biblicã a blestemului se pare cã i-a impregnat încãrcãtura de sanctiune sfântã, rezultatã din vointa divinã. De altfel, întâiul care-si aruncã blestemele neiertãtoare este însusi Dumnezeu, cel ce va pedepsi astfel ingratitudinea cuplului originar. Astfel, dupã ce condamnã sarpele sã se târascã pe pântece si sã mãnânce tãrânã, Atotputernicul se va adresa femeii, blestemându-i starea: <. . .cu durere vei naste copii si dorintele tale se vor tinea dupã bãrbatul tãu, iar el va stãpâni peste tine>. Dupã care va cãdea si peste Adam necrutãtorul blestem: <În sudoarea fetei tale sã-ti mãnânci pâinea, pânã ce te vei întoarce în pãmânt, cãci tãrânã esti si în tãrânã te vei întoarce> (Geneza, Facerea). Si lantul blestemelor va continua, din alte si alte pricini, si consemnate în varietatea <vocilor> biblice. (vezi: Deuteronom, Iosua s.a.) Curios faptul cã, desi blestemul este atestat biblic, el este combãtut religios, fiind considerat gest nãscãtor de pãcat!
Mitologiile lumii au consemnat, la rândul lor, blestemul, incluzându-l mai apoi ca imprecatie, valorificatã mai târziu ca formã artisticã, prin care, în ordinea umanului, purificarea devenea posibilã în urma stergerii de pe lume a factorilor pricinuitori de malefic.
Din aceste douã universuri, credem, blestemul îsi trage originea, penetrând generatii si destine în ordinea unei morale anume si, adesea, nãscut chiar dintr-o intentie justitiarã dusã la extrem, pânã astãzi existând ca stare activã. Asadar, blestemul apare ca factor cenzitar, într-un univers coordonat de legi magice si-am putea chiar înclina sã credem cã <religiosul> îsi asumã totodatã si dreptul de cenzurã asupra unei lumi destrãmate. În privinta specificului sãu, comparat cu alte universuri, cel al blestemului se individualizeazã prin faptul cã îsi desfãsoarã efectul în viziune apocalipticã, dincolo chiar de vointa subiectului care-i pregãteste ordinea si actiunea: <Sã dea Dumnezeu ca praf si pulbere sã se aleagã din toate si nimeni sã nu le mai poatã aduna vreodatã!>, blestemase mama, atunci când tata fusese obligat sã ducã la colectiv acareturile si vietãtile din ograda noastrã.
Uneori, ca procedurã, blestemul <se pune la cale>, în sensul cã subiectul vãtãmat îsi cere drept reparatoriu. Astfel, în vãzul si auzul comunitãtii, se are în vedere ca persoana peste care se intentioneazã aruncarea blestemului sã fie de fatã si sã stie cã cineva anume pune la cale ceva distructiv-rãzbunãtor. Drept urmare, valoarea sugestivã a blestemului se raporteazã la forta sa de actiune, ce se penetreazã asupra fiintei vizate. Reactia de teamã se declanseazã astfel în firescul stãrii. În cazul de fatã, persoana respectivã cauzase, cândva, printr-un gest, o faptã sau un sir de actiuni dereglarea lumii cuiva, care acum îsi aruncã blestemul, iar cauzatorul plãteste, în legea Talionului. Se trãieste o stare de rãzbunare pentru rãul produs.
În aceastã dimensiune, fapt usor verificabil, nu existã comunitate în care sã nu convietuiascã persoane pe care semenii le-au investit, prin anume prilejuri, cu forte temãtoare pentru ceilalti. Iar despre asemenea indivizi sunt tesute povesti si întâmplãri exceptionale.
<Pe un bãrbat de la noi l-au prins vântoasele si l-au purtat pe hotarele satului o noapte întreagã. De-atunci, Doamne fereste sã-i cazi în blestem!>
<Una de-a Mentului si-a blestemat bãrbatul cã o bãtuse, de niciodatã n-a mai fost om întreg!>
Si nu putine sunt cazurile în care asupra unor asemenea persoane pluteste o viziune tabuizantã, evitându-se chiar sã se dea relatii, din convingerea cã astfel esti ferit de relele ce ti le-ar putea produce. Prin urmare, explicabil faptul cã, în constiinta pãmântului, blestemului i se acordã o anume fortã activã, într-un timp definit sau într-o proiectie de viitor, existând chiar si o prezicere, cã el se va împlini si în ordine testamentarã, ca factor iremediabil. (Va urma)
