Simboluri încifrate în arhitectura Castelului Julia Hasdeu si mausoleul familiei

Jenica TABACU

(Urmare din numărul anterior)

Din descrierea lui Sperantia, cunoastem că pe balconul metalic circular, în spatele statuii lui Christos, se afla bustul Iuliei în mărime naturală si pictat în ulei. Era asezat pe o măsută si lângă el se găseau două cutii muzicale reproducând “Recviemul“, “o mică melodie, perlată, argintie, ceva ca o rugăciune din voci de copii“ si imnul “Sursum“ care, “într-un ton mai grav, reda printr-o serie de acorduri impresionante un fel de mars (...) funebru, dar si triumfal“. Despre “Recviem“ savantul povesteste în cartea “Sic Cogito” (33) cum a fost primită prin mâna mediumului Vasile Cosmovici, aflat la Paris, în luna iunie a anului 1891. Melodia a fost aranjată în cvartet de compozitorul George Stephanescu si reprodusă pe aristonul fabricat de Leopold Stern. La 17 septembrie 1891, ziua comemorării mortii Iuliei, “Recviemul” a fost executat la templul din Cimitirul Serban-vodă de o orchestră condusă de violoncelistul C. Dimitrescu, si, apoi, de o altă orchestră sub conducerea lui Anton Kneisel. Imnul numit “Sursum“ a fost dictat în sedinta din 11 septembrie 1894, prin mâna lui Hasdeu. În 16 septembrie, savantul primea indicatia de a aseza imnul în celălalt colt al mesei. El a fost cântat pentru prima dată la 17 septembrie 1894, fiind aranjat tot de George Stephanescu. Prezenta celor două sculpturi, a Mântuitorului si a Iuliei, în domul Castelului poate fi explicată printr-o confesiune a savantului, scrisă la începutul sedintei spiritiste din 10 iunie, 1894 (34):

“Îngerul meu, Lili, îngerul meu, Nicolae, îngerii mei,
Când invoc pe unul dintre voi, nu uit niciodată că voi toti sunteti pentru mine un singur tot, cu Lili a mea ca centru si Christos ca vârf accesibil, marele mediator…“

Scărita pliantă, un pont-levis, era ridicată atunci când savantul medita lângă bustul fiicei si invoca pe cei dispăruti. Acolo, în sfera celestă, se simtea alături de ei.
Unul dintre redactorii periodicului “Revista Nouă“, Victor Bilciurescu, aduce mărturii legate de Castel (35): “Odată înnăuntru, ti-apare templul cu domul deasupra, iar în mijlocul domului ochiul lui Dumnezeu proiectat până jos de reflexul unei oglinzi. De jos pornesc lateral două scări de fier, ce se împreună sus, sub dom, pe o platformă, pe care Iisus - în mărime naturală - binecuvântează templul, iar drept sub Ochiul lui Dumnezeu e bustul de marmură al Iuliei“.
Se cunoaste, de asemenea, că, la moartea omul de stiintă, se aflau în partea de sus a turnului, alături de sapte lămpi, trei scaune, o fotografie si sase albume, “trei busturi ale familiei defunctului“ (36). Unul era cel al Juliei, după cum ne dezvăluie amintirile celor care l-au văzut. O cercetare atentă a domului arată faptul că simbolismul său era în strânsă legătură cu cel din cavoul-templu. Spre exemplificare, putem aminti: plafonul albastru al mormântului si cupola albastră a Castelului (astăzi, colorată în rosu închis - sic!), crucea cu oul primordial pe bolta cavoului, marele crucifix si oul primordial format prin tăierea în două jumătăti a balconului metalic circular din domul Castelului, numele lui Dumnezeu săpat în marmură pe tavanul edificiului funerar, ochiul lui Dumnezeu veghind din centrul cupolei donjonului, muzică “spiritistă“ la mormânt, aceeasi muzică în castelul-templu, Christos si Julia în cavou, după cum si în castel si altele. Am făcut acest paralelism pentru a observa că este posibil ca celelalte două busturi despre care se face referire în inventarul făcut la moartea lui B. P. Hasdeu să fie chiar cele care lipsesc din acest lant al similitudinilor, adică busturile lui Shakespeare si Victor Hugo, nerecunoscuti de cei care au întocmit respectivul document. Amintim că ele se aflau alături de Christos si Julia în cavoul-templu. Ori putem presupune, tinând cont de faptul că multe din elementele simbolice de la cavou au fost prezente si în castelul-templu, că Hasdeu a dispus asezarea celor două busturi alături de celelalte sculpturi.
În partea de jos a turnului erau: “două tulpini mari de nuc, trei canapele în plus, trei scaune cu piele, un scaun rotund îmbrăcat în piele, o sobă de fier, patru tablouri mari reprezentând familia defunctului, sase tablouri mai mici, o biblie asezată pe o tulpină de nuc, o etajeră pentru fructe; sase fotografii asezate pe fereastră, două vase de pământ, patru statuete, o etajeră pe care se află cinci ouă, o cutie cu geam în care se afla o colectie de gândaci, trei sticle de piano, două vase de marmoră din care unul crăpat, un piedestal de sticlă, zece fotografii, un vas de bronz, o măsută mică, un scaun de nuc cu muzică, o masă de nuc“.
Despre mobila originală, din lemn de nuc, povesteste si Sperantia: “Între copacii care au fost tăiati când s-a construit castelul, era si un nuc bătrân, cu diametrul de un metru. Din partea interioară a trunchiului retezat la înăltime iarăsi de un metru, Hasdeu a dispus confectionarea unei mobile cu totul originale: fără a i se îndepărta de fel coaja, suprafata superioară a trunchiului a fost frumos lustruită si astfel remaniată, obtinând functiunea de masă, reminiscenta nucului a fost asezată în sala circulară de jos, în stânga intrării, lângă fereastră. Pe fata lustruită erau două sfesnice, un ceasornic de masă, vase de flori si câteva fotografii“. Sperantia îsi aminteste despre statuetele înfătisând pe apostoli, dispuse deasupra usii ce formează, prin deschiderea celor două canaturi, culoarul oglinzilor paralele.
De asemenea, în memoria lui Sperantia au rămas cele trei încăperi paralele care si-au avut odinioară destinatii speciale. Cea din stânga, cu geamuri verzi, si cea din dreapta, cu geamuri albastre adăposteau biblioteca savantului. Colectia lui de manuscrise era asezată pe rafturi metalice în sala prin care lumina de afară pătrundea risipind raze albastre. La cărti si manuscrise accesul era facilitat prin prezenta scăritelor mobile, având la bază niste rotite care alunecau usor pe sine de lemn. Încăperea din mijloc, înaltă si îngustă, aidoma celorlalte două, avea geamurile rosii si “înfătisarea unui salonas vesel, acoperit cu un covor de bună calitate si de aceeasi culoare, iar în capăt, sub fereastră, era asezată pianina din lemn de trandafir, încrustată cu câteva mici si fine ornamente de sidef“, pianina Iuliei. Din inventarul făcut după moartea lui Hasdeu, la 9 noiembrie 1907, aflăm că 4.800 de cărti se aflau în biblioteca cea mare (37), 1.613 volume erau în sala cu geamuri galbene (38) si 1.614 cărti se găseau pe rafturile încăperii cu geamuri albastre, iar restul odihneau în camera din spatele salonului (39). Constatăm că, atunci când s-au inventariat bunurile scriitorului, în salonasul cu geamuri rosii din turn nu se mai afla pianul, ci doar “două scaune pentru piano si diferite note de piano“ alături de alte lucruri care sunt evidentiate cu meticulozitate în document.
Din confesiunile lui Victor Bilciurescu cunoastem că “templul acesta, servind drept hall, avea 12 scaune-paturi (pentru musafiri) având fiecare deasupra sa o camee si, în ulei, portretele scriitorilor favoriti: Bălcescu, Kogălniceanu, Laurian, Alecsandri, Eliade, Bolintineanu, Conta etc.“ (40). Portretele care se găseau acolo erau: “B. P. Hasdeu” de Mirea, “Iulia în bibliotecă“ de Diogene Ulyssé Napoléon Maillart si “Julia pe catafalc“ de Sava Hentia. “În templu mai erau“, spunea el în interviul acordat pentru ziarul “Universul“, “lustrul de fier, suspendat de tavan, - de fier pentru că constructia - din ordinul Iuliei - e întemeiată numai pe principiul nimic nepieritor, deci numai fier si granit. Erau si alte mobile de interior, toate numai în fier“.
Eugeniu Sperantia povesteste, la rândul lui, că “aci, în jurul postamentului pe care se înălta statuia, de-a lungul peretelui rotund si între alte mobile de mai mică împortantă, erau douăsprezece scaune, cu lemnul aurit, tapisate cu acelasi plus rosu si cu spătare foarte înalte, terminate sus cu un fronton triunghiular. În frontonul acesta triunghiular al fiecărui scaun era încadrat câte un mic medalion oval, pictat, câte o miniatură în ulei. Fiecare medalion reprezenta pe unul din capii revolutiei din 1848. Sperantia îsi aminteste de portretele lui Bălcescu, Alecsandri, Kogălniceanu, Eliade Rădulescu, C.A. Rosetti“.
(Continuare în numărul viitor)
___________________
Note:
(33) Hasdeu, B.P. , “Sic cogito“, Bucuresti, Ed. Atos, 2001, pp. 195-198;
(34) Arh. Muz. Mem. B.P. Hasdeu, inv. nr. 924913, c. 360, 30 f;
(35) Art. “Castelul mistic «Iulia Hasdeu»”, în “Universul”, anul XLVIII, nr. 70, joi, 27 martie 1930, articol semnat de Leontin Iliescu;
(36) Arh. Muz. Mem. B.P. Hasdeu, Inventariu de avere mobilă si imobilă rămasă pe urma defunctului B.P. Hasdeu din Câmpina, inv. nr. 2283/8;
(37) Este vorba despre sala cu medalioane-portrete ale membrilor familiei Hasdeu;
(38) Este vorba de fapt despre sala cu vitralii verzi;
(39) Este vorba despre camera pentru experiente spiritiste si fotografice;
(40) Art. “Castelul mistic «Iulia Hasdeu»”, în “Universul“, anul XLVIII, nr. 70, joi, 27 martie 1930, articol semnat de Leontin Iliescu.