Simboluri încifrate în arhitectura Castelului Julia Hasdeu si mausoleul familiei

Jenica TABACU

(Urmare din numãrul anterior)

Dupã moartea lui B. P. Hasdeu, mormântul (v. foto), vizitat de mii de oameni, a cãzut putin câte putin în paraginã. Astãzi, mai existã tronul-bibliotecã, dar pe cotoarele cãrtilor nu se mai poate citi nimic. Sfincsii si globul pãmântesc sunt la locul lor, ca si crucea, ancora si inima. Cuvintele gravate pe frontispiciu, “Mai sezi putin!“, s-au conservat si ele. Lipsesc, din loc în loc, elemente din decoratia gardului împrejumuitor: porumbei, litere ale numelui “Hasdeu“.
Lanturile grele, de fier, si flãcãrile dãinuiesc încã. Jos, în cavou, umiditatea si, poate, nevrednicia umanã au distrus mult: bucãti de marmurã spartã pãstreazã partial inscriptiile de odinioarã, vitraliile nu mai sunt, nici florile, nici fluturii, nici îngerii, portretele au dispãrut si ele, rãmânãnd doar stelele. Julia nu mai poate fi vãzutã prin fereastra de cristal a sarcofagului, cãci geamul a fost spart. Un mic sicriu, cu niste oseminte într-un sac alb, a fost asezat pe altarul mare, acolo unde sunt încã vizibile cuvintele sãpate în marmurã:
“Cu voia lui Dumnezeu
S’a sãvârsit acest templu spiritist întocmai
Dupã planul dat cu toate amãnuntele de
Julia Hasdeu
Executor fiind B. P. Hasdeu
Dupã îndemnul cãruia au lucrat
Sculpturã I. Georgescu
Marmurã si mosaic fratii Axerio
Ferãrie A. O. Czipser
Vitraliu Ziegler si Schmidt
Bronz Ph. Schweickert
MDCCCXC
Cu voia lui Dumnezeu“
Pe plafon, la intrarea în cavou, mai existã “cheia de boltã“: pãtratul mare, având în mijloc crucea si pe ea oul primordial si numele lui Dumnezeu în greceste si latineste.
Tablele legilor pot fi citite, atât literele cât si simbolurile reprezentate (soarele, triunghiurile si pãtratele) fiind la vedere. Despre ele, savantul scria: “Redactiunea româneascã a legilor de mai sus, precum si forma în care ele sã fie sculptate, cu împãrtirea pe douã lespezi, cu soarele în frunte, cu pãtraturi si dreptunghiuri, cu titlurile mari si mici, toate acestea mi-au fost dictate apoi personal, fãrã martori, în curs de mai multe zile” (23). Arhiva spiritistã, ca si “Sic cogito“, ne oferã informatii doar despre anumite elemente care formau arhitectura cavoului. Despre celelalte componente simbolice ale “templului Julia Hasdeu” putem presupune, având în vedere mãrturia savantului, citatã mai sus, cã au fost comandate de B. P. Hasdeu dupã desene si modele trasate de mâna sa, convins cã fiica-i defunctã i le inspirã.
În 1893, la invitatia doctorului C. I. Istrati, familia Hasdeu face acestuia o vizitã la resedinta lui de varã de la Câmpina. Clima blândã si atmosfera pitoreascã a orãselului de pe Valea Prahovei reusesc sã-l cucereascã pe B. P. Hasdeu într-o asemenea mãsurã, încât va decide sã cumpere un teren pe numele sotiei (24) si sã construiascã acolo Castelul.
O însemnare a lui B. P. Hasdeu pe un manuscris spiritist (25), scrisã cu cernealã neagrã, s-a pãstrat nealteratã peste timp: “Acest castel s’a zidit în anii 1894-1896, planul fiind dat de spiritul Juliei B. P. Hasdeu prin medium B. P. Hasdeu, apoi desemnat arhitectonic de T. Dobrescu, constructiunea de N. Angelescu“. Cunoastem astfel numele arhitectului care a supus rigorilor arhitecturale desenele lui B. P. Hasdeu si, de asemenea, numele constructorului. Primul plan al Castelului, desenat de savant si descoperit de noi, se gãseste pe o filã a unui manuscris spiritist (26) ce dateazã din 3 septembrie 1893. El justificã întrucâtva motivul pentru care B. P. Hasdeu a comandat ca deasupra usii principale a Castelului, încadrând Ochiul Lumii, sã fie mentionat nu anul 1894, când a început efectiv înãltarea edificiului, ci 1893, an în care omul de stiintã a trasat planul monumentului.
Arhitectul Toma Dobrescu (n. 1862, Bucuresti - m. 6 febr. 1934), licentiat în drept, a învãtat arta constructiei la Paris, de unde s-a întors în 1891 si a detinut pânã în 1902 functia de arhitect al Ministerului Instructiunii si Cultelor. Printre constructiile al cãror arhitect a fost se numãrã: Palatul Minerva si Liceul Carol I din Craiova, Biserica Ioan Botezãtorul din Brãila, Liceul Petru si Pavel din Ploiesti, Mânãstirea Celik din Tulcea, Palatul Episcopal si cel al Camerei de Comert din Galati, Vila Take Ionescu din Sinaia, Biserica Colibãsteanu Olt, Vila Hagi-Tudorache din Bucuresti.
Construirea castelului a fost urmãritã de N. Angelescu. Acest nume apare atât în însemnarea olografã a lui Hasdeu, cât si pe un deviz pentru construirea castelului si pe planurile în detaliu ale edificiului (27). La respectivul deviz, fusese atasat si planul Castelului, aprobat de Primãria Urbei Câmpina, precum si planurile în detaliu.
Documentele - devizele, cât si manuscrisele spiritiste - fac referire la “constructiunea unui Castel al Doamnei Iulia B. P. Hasdeu, la Câmpina“. La 22 aprilie 1894, citim într-un mesaj despre casa de la Câmpina, construitã de savant pentru sotie (28). Numele de pe frontispiciul Castelului aminteste atât de sotie cât si de fiica omului de stiintã, ele purtând acelasi nume. Data de 2 Iulie, scrisã cu litere de piatrã pe crenelurile de la terasa medie, dezvãluie faptul cã monumentul a fost creat pentru cele douã Iulii. Savantul a dorit initial sã-l numeascã Castelul celor 2 Iulii. Aceastã datã are douã semnificatii: este ziua în care Hasdeu le aniversa pe Iuliile sale, chiar si atunci când ele nu mai trãiau, si este data la care sotia lui a murit la Câmpina, în 1902.
S-au conservat pânã astãzi documente care reflectã aspecte necunoscute din perioada în care omul de stiintã înãlta monumentul pentru cele douã Iulii.
Facturile, chitantele, devizele, toate indicã pe cei care au participat la zidirea si decorarea constructiei. În afarã de Angelescu, amintim pe F. Weigel care, prin Atelierul de constructiuni de fer din Bucuresti, s-a implicat în realizarea diferitelor lucrãri de fierãrie la clãdire (conform unui deviz aprobat de Hasdeu în 2/14 noiembrie 1895), dar si la usa de piatrã (conform devizului din 9/21 iulie 1896). Tot Weigel a executat si sase “policandre“, brate la “opt felinare cu ornament si cu lanturi, trei ferestre pe plafonul Bibliotecii (sic!)“, postamentul de fier pentru statuia lui Christos, optsprezece console metalice la bibliotecã. Cercetarea documentelor a condus la o informatie pretioasã despre un decorator al Castelului: Ignat Silber. Un deviz pentru zugrãveli în ulei pe tavan si pereti conform cu model ales, în diferite încãperi, între care primele douã sunt denumite salon si salonas, ne oferã prima informatie despre numele celui care a pictat peretii unor încãperi din Castelul Julia Hasdeu. Ignat Silber semneazã chitante pentru primirea sumelor de bani convenite cu B. P. Hasdeu. Din deviz aflãm cã era pictor si decorator de case, locuia în strada Bravilor nr. 9 si a semnat devizul la Bucuresti, în 1895.
Se mai pãstreazã astãzi diverse desene ilustrând pãrti componente ale castelului si elemente ale decoratiei exterioare, toate fiind trasate pe hârtie de mâna lui Hasdeu. Sunt, de asemenea, câteva planuri de detaliu desenate de mâna arhitectului. Aceste documente demonstreazã faptul cã unei idei pe care savantul o avea initial de a se construi într-un anume fel i se substituia o alta, si-apoi a treia… pânã la cea definitivã. În evocãrile sale spiritualiste, pe filele continând desenele realizate cu minutiozitate, întreba spiritul copilei dacã ce a desenat este bine, dacã acel desen “era mai bun decât celãlalt“.
Unele planuri ne aratã cã forma initialã a castelului era alta, semãnând mai degrabã cu o catedralã. Hasdeu supunea planurile lui Dobrescu, iar acesta, la rândul lui, se consulta cu colegii arhitecti. Dobrescu era spiritist, sau cel putin în 1893-1894 se pãrea cã are astfel de convingeri (29).
Constructia finalã era formatã din trei turnuri, cel din mijloc fiind domul si având un rol simbolic de bisericã (30). Pe fatada dinspre nord erau douã contraforturi, iar în partea exterioarã a domului, din spatele castelului, se gãsea încã o camerã, pe unde se putea coborî în demisolul central. În 1896 s-a terminat zidirea castelului.
Probabil, în acelasi timp au fost construite si casele, dintre care în zilele noastre mai sunt douã: una în care odinioarã se afla bucãtãria si camera îngrijitorului (aceasta exista la vremea când familia Hasdeu a achizitionat terenul) si cãsuta de la poartã care, conform descrierii (31), avea încã o camerã sub pãmânt (se pare cã este prima constructie ridicatã de savant la Câmpina).
În 1897, familia Hasdeu se mutã la Câmpina, pãrãsind vechea locuintã de la Arhivele Statului.
Vizita lui I. L. Caragiale la Castelul-templu, în 1896, descrisã în “Epoca“, oferã informatii pentru cel ce cautã a cunoaste atmosfera de la început a locului. Având sansa de a fi îndrumat de însusi B. P. Hasdeu, care-i oferã pe parcursul vizitei explicatii interesante privind simbolismul clãdirii, Caragiale redã cu amãnunte cele vãzute. Usa de piatrã se rotea cu usurintã, permitând accesul într-o salã înaltã si îngustã de unde, prin douã oglinzi paralele formând un culoar, se ajungea la piciorul monumentalului potir, materializat sub forma unui axis mundi. Potirul simbolizând Graalul era, în acelasi timp, un “mare Crucifix“, având în partea superioarã pe Christos cu bratele întinse cãtre cer. Savantul comandase sculptura la Paris, adresându-se Casei pentru statui si statuete religioase (fondatã la Angers, în 1862) conduse de sculptorul Raphael Casciani, “un Sacré-cour Jésus, modele Montmartre de 2m10, pâte de bois durci, décor mi-riche“. În februarie 1896, statuia ajunge la Castelul “Julia Hasdeu”.
Caragiale a fost impresionat, memorând detalii ale decoratiei interioare. Iatã descrierea turnului central: “Pãsim pragul si ne aflãm sub domul înalt din centrul clãdiri. În mijlocul sãlii circulare, stã linistit un stâlp masiv de zidãrie, de culoarea marmorii trandafirii; pe dânsul se reazimã douã scãri de fier usoare care sue la brâul interior al donjonului, unde de jur împrejur e o galerie metalicã. În partea din spate a stâlpului, împotriva usii de intrare e o scarã care sue la celelalte douã.
În rând cu galeria, deasupra stâlpului pe care se reazimã scãrile, este un pod sustinut de stâlpi subtiri de fier; deasupra acestui pod stã sub domul albastru, statuia Mântuitorului, o datã si jumãtate mãrimea naturalã. Statuia este de lemn, si coloratã, dupã stilul evului mediu, este o operã de rarã frumusete a sculptorului Casciani din Paris. Mântuitorul se ridicã deasupra unor nouri, cãtre cer cu bratele deschise, cu privirea aplecatã spre pãmântul pe care-l binecuvânteazã cu amândouã mâinile. Din ochi îi picã lacrimi, în mâini si în picioare se vãd urmele cuielor si pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se înaltã cu fata cãtre isvorul luminii, cãtre Rãsãrit. Din vârful domului azuriu, Ochiul lui Dumnezeu înconjurat de stelele infinitului, îl priveste asteptându-l cu dragoste.
Domul e luminat de trei usi, rãspunzând pe trei terase si de o fereastrã rotundã, întretãiatã de o cruce cu geamuri în felii, colorate galben si rosu. Dacã îngenunchi în fata Mântuitorului, capul sãu divin îl vezi în dreptul ferestrii scânteietoare de luminã, al cãrei cadru îl înconjoarã ca o aureolã. […] Aci ilustrul meu amfitrion mã face sã iau seama cã stâlpul, care suportã de jos, în mijlocul domului, scãrile urcãtoare la galerie, reprezintã, împreunã cu ele, un mare potir: deasupra acestuia, ridicându-se la cer, departe de durere, figura strãlucitoare a Domnului“.
Eugeniu Sperantia, fiul scriitorului Th. D. Sperantia - unul dintre mediumii lui Hasdeu -, a vizitat Castelul în 1900, împreunã cu familia. Cartea “Amintiri din lumea literarã“ (32) cuprinde evocãri legate de personalitatea lui Hasdeu si de viata lui petrecutã la Câmpina. Lectura ne ajutã sã remarcãm elemente descriptive ce au apãrut si în descrierea fãcutã de Caragiale, dupã cum si elemente noi. “În cimentul care acoperea fereastra“, scria Sperantia, “era practicatã o deschizãturã rotundã; era un fel de fereastrã, cu geam, prin care, la amiazã, lumina soarelui cobora si inunda crestetul statuii. Dinãuntrul turnului puteai observa cã aceastã fereastrã, luminoasã si rotundã, înfãtisa pupila unui ochi imens, iar pe plafon era pictat în jurul ei un triunghi“. Era vorba, cu sigurantã, de “Ochiul lui Dumnezeu“, la care se referea si I. L. Caragiale.

(Continuare în numãrul viitor)

(23) Hasdeu, B. P., “ Sic cogito “, Bucuresti, Editura Atos, 2001, p. 194;
(24) Act de vânzare nr. 3018 / 23 noiembrie 1893, aut. prin Tribunalul Prahova (Muzeul Literaturii Române, ms. nr. 2055);
(25) Arh. Muz. Mem. B. P. Hasdeu, inv. nr. 924931, c. 373, 4 f., datat 26 august 1894;
(26) Arh. Muz. Mem. B. P. Hasdeu, inv. nr. 924812, c. 266, 5 f;
(27) Arh. Nationale, Fond B. P. Hasdeu, vol. XXXVIII;
(28) Arh. Muz. Mem. B. P. Hasdeu, inv. nr. 924890, c. 342, 68 f. , datat: 22 aprilie 1894;
(29) “B.P. Hasdeu - Arhiva spiritistã”, vol. II, Bucuresti, Ed. Vestala, 2003, p. 293;
(30) Hasdeu, B. P. , “O nevastã în traiu pãmântesc si’n viata dupã moarte“. Bucuresti, Ed. Librãriei Socec, 1903. p. 22;
(31) Arh. Muz. Mem. B.P. Hasdeu, “Inventar fãcut la moartea defunctului B.P. Hasdeu”, inv. nr. 2283/8, c. 1698;
(32) Bucuresti, Ed. Pentru Literaturã si Artã, 1967, p. 5-41;