Gellu Dorian
« Atunci când suferinta vine si aduce plus de valoare estetica unei opere literare, ca despre ea discutam, într-adevar, este importanta.»

În ziua de octombrie 2000 în care, lânga o padure, am stat de vorba cu Gellu Dorian, acesta aniversa atingerea unei vârste.

-Ce vârsta, Gellu Dorian?

-Vârsta pe care o împlinesc eu, astazi, n-am mai împlinit-o pâna acum. E vorba de patruzeci si sapte de ani.

-Eu îti urez s-o mai împlinesti si-n urmatorii ani…

-Cred ca voi mai împlini-o dublând-o, probabil. Ma bucur ca I-am împlinit aici, pe valea râului Doftana, în zona Câmpinei, o zona superba care, într-adevar, îti ofera un cadru sarbatoresc.

-Haide sa vedem, Gellu Dorian, ce faci, acolo, în nordul tarii, la Botosani.

-Botosaniul e punctul de sus al Tarii de Sus, orasul care l-a dat tarii pe Eminescu si în care Eminescu este viu, mai ales acum, la o suta cincizeci de ani, pare mult mai viu decât în anumite perioade în care prezenta lui a trebuit sa fie, oarecum, absenta.
Ce fac eu acolo… lucrez în domeniul culturii, am Fundatia culturala Hyperion, editez revista Hyperion, cu aparitie trimestriala, si sunt redactorul sef a editurii Axa din Botosani, editura care are un proiect important pentru promotia ’80, seria La steaua – poeti optzecisti, colectie ajunsa deja la 42 de aparitii editoriale.

-Noi vorbim de generatia ’80, dar se vorbeste de generatia ’90. Deja generatia ’80 devine istorie, ceea ce e interesant pentru evolutia literaturii române. Dupa generatia ’60, importanta, a aparut generatia ’80, importanta. Si este minunat ca este editata aceasta generatie care face, sa zicem, acumularile, uitându-se în urma, la saizecisti, din care, din pacate, multi au disparut la vârsta la care erau în puterea creatiei. Editura Axa si revista Hyperion fac niste lucruri minunate pentru cultura româna. Hai sa mai spunem ceva despre ceea ce se întâmpla la Botosani.

-În primul rând, problema generatiilor este cu totul alta si eu sunt de acord cu ceea ce sustine Laurentiu Ulici despre generatii: într-un secol pot exista cel mult trei generatii, care aduna mai multe promotii sau anumite manifestari ale acelor promotii legate de cultura scrisa. Promotia ’80 face parte dintr-o ultima generatie a acestui secol. E o promotie destul de densa, sa spun asa, ca personalitati, ca individualitati. Oarecum, aceasta promotie a fost receptata ca un grup, deci nu ca individualitati. Stim ca, în jurul anilor ’80, de asta se si numeste promotia ’80, cei mai multi au debutat în preajma acestor ani. E vorba de Cenaclul de luni al lui Nicolae Manolescu unde s-au adunat bucuresteni, în special, cum ar fi Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Magda Cârneci, Mariana Marin…

-Ion Stratan, care-i ploiestean.

-Da, era chiar unul dintre cei foarte activi; Daniel Piscu, în fine… Deci, a fost acea miscare a Cenaclului de Luni, dar optzecismul avea centre destul de importante în tara, la Iasi, la Neamt, în special, scoala de poezie de la Neamt, Cluj, Satu Mare. Oricum, promotia era împrastiata în toata tara si iata ca, acum, la acest sfârsit de deceniu zece al secolului, optzecistii au devenit, mare parte din ei, individualitati, în spate cu o biografie interesanta, cu carti publicate, apropiindu-se de o anumita, sa spunem ca ar fi, o opera. Unii dintre ei s-au grabit, au plecat dintre noi, ca Aurel Dumitrascu, Dan David, Cristian Sisman, Ion Monoran, sunt foarte multi foarte buni pentru care facem ce trebuie – eu am editat chiar o antologie în acest sens, Tineri poeti de dincolo de Styx, am inclus 32 de poeti nascuti dupa 1940 si morti pâna-n patruzeci si doi de ani. Iata un aspect, ca sa revenim la întrebare, a ceea ce fac eu la Botosani. Am publicat la editura Timpul din Iasi, dar cartea a fost scrisa la Botosani. Apoi revista, care are o aparitie trimestriala, publica si numere tematice, dar are si o structura de revista literara, de cultura, cu o plaja enciclopedica, sa spunem asa. Suntem la 14 de numere pâna acum, revista a avut prima aparitie în 1983, începutul revistei Ateneum, se numea Caiete botosenene, s-a transformat, dupa ’90, în Hyperion. Nu vorbim aici despre cum reusim s-o tiparim, sa o scoatem…

-Toata lumea stie ca nu e deloc usor… As vrea sa te întreb un lucru. Este o revista trimestriala, o revista de cultura, literara. Nu este scrisa pentru mâine, este scrisa pentru viitor. Nu de mult, am avut ocazia sa intru în colectia revistei numita Revista noua a lui Hasdeu de acum multe, multe decenii. Lucrurile care sunt acolo sunt de mare valoare si astazi, fie doar prin caracterul lor istoric. O revista literara nu este un cotidian care moare a doua zi. O revista literara este o carte care, în functie de ce contine, de reperele unei anumite perioade. Revista Hyperion este, sa zicem, acum, pentru optzecisti. Optzecistii sunt un reper al acestui sfârsit de mileniu. Eu as risca sa spun ca ei chiar încep sa se clasicizeze, având vârste, ca si tine, înainte de jumatate de secol. Încep sa fie cei asimilati pentru a fi depasiti pentru a aparea ceva nou, un post-modernism, nu mi-e, acum, foarte clar ce e post-modernismul. Dar întrebarea, pe care am pus-o si altor scriitori cu care am stat de vorba: care crezi ca este rolul suferintei în atingerea unui nivel înalt al creatiei? Ma gândesc, sa zicem, la Edgar Allan Poe, Eminescu…

-Suferinta poate fi importanta sau mai putin importanta pentru un creator. Ea este o tara generala a omenirii. Atunci când te nasti, durerea vine odata cu tine în lume si cu ea treci mai departe. Atunci când suferinta vine si aduce plus de valoare estetica unei opere literare, ca despre ea discutam, într-adevar, este importanta.
Ai amintit aici Edgar Allan Poe si Eminescu, poeti care, într-adevar, au suferit, unul inventându-si suferinta, altul luând-o ca o problema de gena, din nastere, sa spunem, ma refer aici la Eminescu, si ei au facut din aceasta suferinta nota biografica a operei lor. Important este când aceasta suferinta nu duce la devalorizare, ci la valorizare. Desigur, nu este o particularitate a scriitorilor, suferinta, ea iese în evidenta la scriitori pentru ca ei lasa în urma ceva. Poe a lasat o opera extraordinara si o biografie extraordinara. Într-o perioada foarte scurta, Eminescu a scris enorm de mult si enorm de bine. Aproape nu-l putem egala în ceea ce am dori sa fim si noi. Se spune: toti am vrea sa fim ca Eminescu, dar sa nu-i traim viata, sa nu traim suferintele lui, nu? Spun ca suferinta este importanta în momentul când ea e reflectata valoric, estetic, în opera acelui scriitor si face parte din biografia ulterioara a operei lui.

-Ce repere crezi tu ca ar trebui sa-si aleaga un creator, nu doar de literatura, în general? Trebuie sa fie repere mari sau mai modeste? Praguri foarte înalte de atins sau, cu pasi mici, sa ajungi departe?

-Reperul, pentru creator, ar trebui sa fie totdeauna în viitor, în ceea ce ar vrea sa spuna celor din viitor, pentru ca cei din trecut au spus foarte mult pentru viitor, ei au suferit în perioada existentei lor si poate au avut repere, modele, ma gândesc la Eminescu, împrastiate în toata opera, sunt greu de fixat. El s-a inspirat din poeti minori, germani, uneori italieni, din literatura sanscrita. Nu m-as duce sa ma raportez la un model, cum mi-e mie foarte drag Rilke, dimpotriva, daca-mi este foarte drag, ma îndepartez de el ca sa nu fim doi, nu?, iertati-mi lipsa de modestie.

-E paguboasa modestia în literatura!

-Reperul pentru creator trebuie sa fie totdeauna timpul de mâine. Daca el crede în timpul de mâine, daca el crede în receptorul zilei de mâine care trebuie sa vina sa te descopere. El trebuie sa te descopere, tu esti traitor acum, îi propui ceva ce el trebuie sa ia. Deci, reperele sunt pentru mine timpul de mâine.

-Suntem la sfârsitul mileniului, trecem într-un nou mileniu. Se discuta despre o revolutie, sau, daca e prea mult spus, o schimbare importanta pentru cultura, pentru literatura: trecerea de la cartea pe hârtie, la e-book, cartea electronica. Crezi ca va avea vreo influenta asupra creatorului aceasta schimbare, va fi un avantaj sau un dezavantaj pentru creator?

-Cred ca va fi o mare problema pentru scriitor aparitia acestei tehnici moderne. Sunt oricum, probabile, apare condescendenta calculatorului fata de pix, a pixului fata de stilou, a stiloului fata de toc, a tocului fata de pana si asa mai departe. Dar ceea ce ele lasa în urma reprezinta cu adevarat ceea ce ne intereseaza, nu mijloacele prin care noi transmitem…

-Instrumentul. Se schimbã doar instrumentul.

-O sa fim bucurosi ca ne citeste pe calculator sau ne preia în internet si ne duce imaginea rapid în toata lumea; fata de o biblioteca, fata de o librarie sau un chiosc ce preia cartea si te ascunde acolo. E un avantaj, cred, si nu trebuie sa complexeze pe scriitor. Sunt reactii, reticente fata de calculator, unii vor chiar sa scrie numai cu pixul, nici la masina de scris nu vor sa scrie. Dar astea sunt lucruri pe care timpul le depaseste si le aseaza la locul lor.

-Gellu Dorian, îti multumesc foarte mult, îti urez la multi ani în numele locuitorilor acestor meleaguri si te mai asteptam pe la noi.

-Si eu multumesc si le urez câmpinenilor viata buna.

Florin DOCHIA