Citeste
GEOMETRIA SINGURATATII
si COMENTARII

I

Deschid fereastra într-un album de familie.
Anotimpurile si vârstele vin -
Ploaie peste câmpia mea încinsã de soare.
În vârfurile firelor izbucnesc flori
De toate mãrimile
De toate culorile
Sosesc si pleacã grãbite
Sau asteaptã în ramã
Inocenta albastrului; pare cã rana
Purpurie a memoriei nu se vindecã.

Asadar, se întoarce strãbunicul Comsa obosit
De la coasã si intrã în fotografia de epocã
Pe suport metalic, ruginitã la colturi.
Se aude cântecul fânului bine uscat.
(de la musique avant toutes choses…)

Flash - alerg pe prunduri sã ating orizontul.

Bunica scoate perele pergamute din
Lada de mãlai pe care,
Încrustat cu cutitul, scrie:
Maria.
Mângâi
Cu privirea ia cu alesãturi
Si zâmbetul înfloreste tãcut.

Mereu e pace în trecut?

(Se rup cãrãrile sub torent.
Lumina se stinge.
Nu uita cã soarele ne lumineazã
Pe rând.)

E bunicul cel care strânge fânul si
Mãsoarã laptele
Înainte de ivirea zorilor.
El a mâncat totdeauna doar cu
Lingura de lemn
Si bulzul de mãmãligã l-a fript
Pe soba de tuci.
- Stai, bunicule, unde te duci?
- Sub iarba de la temelia bisericii
Sã-mi odihnesc oasele.

Flash - în mânã mi se zbate
mreana prinsã în leasã, pe râu;
acolo am învãtat sã înot.

(Spargem sâmburii alesi din borhot,
mirosul de tuicã ne îmbatã,
la vanã curge esentã de prunã.)

O, Doamne,
Ce lungi sunt noptile cu lunã! - voi spune
Când dragostea va rãmâne
O garã pustie.
Cu pleoapele mãsor asteptarea.
A ruginit si ultimul tren ajuns la peron,
La capãt de linie,
S-au stins felinarele si nici
Umbra cersetorului orb nu se mai aude.
Întorc fila vestedã. Acolo
Am desenat necropola ultimului sãrut.
Maidepartele se naste în zare
Ca o promisiune.
Doar amintirea, somn de mãtase,
Povestea primului tipãt
Care m-a aruncat în lume.

Flash - câinele a scos la luminã o cârtitã!

Plânge inima saxofonului
La nunta pãrintilor,
E sfârsit de februarie si geana
Se deschide spre primãvarã.
Mama se închide în zidul familiei.

De la un timp, viscolul vine pe înserat.

Ceasul s-a oprit într-o zi
La sase fãrã un sfert.
Atunci am stiut cã e foarte precis
Si mi-am rostuit viata dupã
Ticãitul absent.
În fiecare zi, dimineata si seara,
Aratã cu precizie sase si un sfert,
Ora dupã care pãrea cã nu mai
Urmeazã nimic.
Lumea se nãruia sub nãmeti. În fatã,
Doar urmele pasilor tãi,
Trecerea descultã spre dincolo,
Mereu spre dincolo -
Peretii odãii cu transparenta oglinzii.

Flash - am pornit cu tine la vânare de vânt.

Senzatiile sunt ale mele,
Le-am rostui cu greu,
Am fost econom, nici o risipã
Nu-mi poti reprosa,
Am fost darnic cu parcimonie,
O stii,
Asadar, senzatiile sunt ale mele,
Cuvintele, nu,
Baloane de sãpun,
Spumã efemerã încãrcatã de
Mirosul de sudoare al simturilor.

Flash - se întorc pãsãrile cãlãtoare;
privesc orasul sfâsiat de zbor.

(Ce Don Quijote fragil e poetul
alcãtuit din silabe !
Cum rãtãceste el în pagina magicã
Ce închipuie un oras!)

Aveam unsprezece luni de viatã
Când am schitat un mãr cu
Creionul HB-3
Pe un perete
Si mama mi-a tãiat portia
De mângâieri pânã seara.
Am recuperat a doua zi, dar
Simtul meu artistic era deja rãnit
Si asa a rãmas pânã astãzi -
Înfometat de nerostiri, pretuind doar sãmânta de
Dincolo de aparente
Care încolteste în singurãtate,
Întrebãrile nedevorate de rãspuns.

Flash - din turn vãd curcubeul înghetat pe cer.

O bibliotecã. Niste lumi ale altora,
Un morman de ziare,
Caietele adolescentei târzii,
Inima pradã focului si tristetii.
O pajiste de flori presate,
Lângã pipa din spumã de mare
Si punga de tutun Kapitan
Cumpãratã la Cracovia,
O scoicã fãrã perlã
Culeasã pe o plajã a Mãrii Baltice,
La Trelleborg - o mie de kilometri
Pânã la Cercul Polar,
O labã de iepure
Si briceagul primit în dar
În portul Le Hâvre de la un marinar apatrid
Cu dureri de genunchi
Sau piatra desprinsã dintre
Stâncile Ciociariei
Sub soarele începutului de martie.

Flash - lumea mea între lumile altora.

Brelocul dãruit de Pierre,
Caretasul din fata catedralei Notre-Dame,
În timp ce-si mângâia asinul
Si se fotografia cu turistii japonezi.

Trântesc capacul cufãrului peste degete.

Flash - mesterul îsi ia zborul din turla clopotnitei.

Se întorc plantele cãlãtoare la rãdãcini.

II

- fiicei mele

Prin ocheanul cu lentila spartã
Surâsul tãu face sã vibreze strunele chitarei.
Douã mii de lire o cafea la Venetia
Si lectura gratuitã a ziarului Il Messagero.
Pe aici trec doar gondole
Care adunã sacii de gunoaie
Si se strecoarã traficantii de tigãri Marlboro.

E însã numai biletul de vaporetto
Într-un colt al cutiei de carton;
Mai pãstreazã ceva
Din fâlfâitul porumbeilor
În piata San Marco.

Flash - luminile nordului pe lacul Siljan
Si hora stacatto în biserica de la Reikjavik;
Stranie întâmplarea de a fi!

Diminetile de duminicã sunt pustii.
"O sticlã de vin si o femeie ,Doamne,
Dacã nu cer prea mult!
Ceri prea mult…"
Intru în labirint sã nu te mai ascult.
Îmi scriu cartea, flãmând.

Iau pana si desenez lumea;
Origami dãruite focului,
Cenusa mea în apele fiordului.

Un copac,
O casã,
Zgâriate pe fila îngãlbenitã.
Am plantat câtiva copaci care
Au si rodit,
Am fãcut o casã în mintea mea
Un acoperis pentru zilele cenusii,
Refugiu pentru singurãtãti,
Pentru singurãtatea singurãtãtilor,
În nesiguranta nesigurantelor,
Lãcas pentru fricã,
Lãcas pentru lacrimi,
Pentru întâlnirea ultimã.

Flash - într-o zi a plouat cu pãsãri de carton
Peste grãdinile din Babilon.

Tata nu s-a întâlnit niciodatã cu
Hans Castorp,
N-au rãtãcit prin pãdurile aceluiasi munte,
Nu stiu dacã femeia fãrã corp
L-a însotit pe vreunul pe cãrãrile
Noptii. Numai cã
Tata venea toamna târziu cu
Pãstrãvi de fag si-i punea la murat
Pentru iarnã
Fãrã sã se întrebe dacã lumea are vreun sens,
Cine suntem, ce vrem si încotro mergem.

Flash - el aplecat când rãtãceam pe coasta dalmatã.
Nu mi-a mai vorbit niciodatã.

Ne vedem altãdatã - mi-a spus Narcis
Pãrãsind oglinda apei,
Hai, mai departe, spre izvoare.

Acum o sutã de ani în singurãtate,
Bunica Ana cãlãrea caii albi
Peste ceairul de pe muntele Popii;
Avea paisprezece ani si nu stia
Cã libertatea e o mascã de clovn,
Un sâmbure de cosmar.
Lovea crupa cu nuiaua
Se apleca peste grumazul
Înspumat. Si iar
Se transforma în fluture,
Apoi în soim,
Începea vânãtoarea înaltului
Avatar nenorocit pe care mi l-a lãsat
Mostenire.

Flash - sã închinãm o cupã pentru Grigore!
Cine e Grigore?
El e chintesenta dorintelor noastre arzãtoare!
"Ah, tinerete, oare nu te-am visat?"

Când pãrãsesti celula placentarã
Habar n-ai cã singura usã care ti se deschide
În fatã e aceea a labirintului.
Mai târziu, ai întâlnire cu rinocerii
Si visezi sã te tot astepte Estragon…

Întorc pagina.
Lumina e a mea.
Mã înfãsor în mantia ei.
Greierii se desfãsoarã în poem.

În Podul Teilor cerbii rãsar
Alergând în ploaie.
Apoi, imaginea se estompeazã.
Îngerul cetii stã de pazã
Pe creanga cunoasterii.
Ar trebui sã scriu mai mult
Despre sfârsitul care începe
În momentul nasterii.

Aici sunt însã doar o notã de subsol.

Flash - ea avea profil de efigie greacã
Am luat-o cu mine la drum
Ascunsã-n inel de mãrgean.

Reîntruparea de searã se face firesc:
Efemeridã plutind spre flacãrã,
Visul arderii de tot,
Multiplicare în cenusile roditoare;

Dimineata: lup rãtãcit în decembrie
Bolnav de febra vânãtorii eterne
Atins de linistea focului
Biet animal izgonit din cetate.

Flash - în anul acela a trecut cometa
Halley. Ceva din coada
Ei de eter încã mai
Sopteste în sânge.

III

Marea plângea oarbã ca un copil nenãscut
Sub tirania valului,
O striga albatrosul la împerechere.
Am iubit-o cu palmele însângerate,
Am iubit-o pe nisipul fierbinte.
(În timp ce prietenii mei beau bere la terasã.)
Gura mi se ametise de alge.
În depãrtare,
Farul din Alexandria clipea consolator.

Trecutul vine la pachet.
Îl desfac si cad pe covor cartoanele
Unui puzzle pentru
Douãzeci de mii de zile. Postasul
Asteaptã bacsis. Îl ucid
Cu o bancnotã verde si
Mã asez în genunchi.
Nu stiu dacã am în America un unchi.

Fiat Rex! - a strigat multimea
Si fiul meu, Brutus, a mângâiat pumnalul.
Voi muri singur,
Mã voi retrage în oul de pãmânt.
O pãpusã de cârpã va purta coroana
De spini si
Va rãtãci pe ulitele satului.

Flash - copii s-au placat cu beton;
Nu-i poti iubi decât cu pickhammer-ul.

Mersul este întru FINE, cum zice
Psalmistul David, adicã nu
Spre consum, ci spre desãvârsire,
Spre extazã = excesul mintii.
Treacã-se cele neînsemnate,
Rupe-se toate infirmitãtile.

Învinge spaima trãind-o.

Am stiut,
Am stiut cã
Între noi e o diferentã care
Ne lasã sufletele sã nu se atingã.
Iatã,
Mergi prin nisip, prin iarbã, prin zãpadã
Mereu înainte;
Nici mãcar o privire înapoi,
Spre urmele pe care
Tãlpile tale le lasã.
Sunt
Lângã
Tine
Strãin
Pasii mã poartã pe aceleasi poteci
Privesc la urmele noastre
Mereu paralele
Un zid de luminã
Le desparte
Ne desparte
La nesfârsit.

Flash - foarfecele se ascute muscând din ac de cusut.

Minunatele dansuri tãiate
În hârtia de ziar vechi,
Hora cu strigãturi,
Breaza si ploiceanca,
Ritualuri secrete,
Misterii din veacuri întunecate.

Colectia zoologicã de hârtie,
Decupaje îndemânatice
Pentru care tovarãsa educatoare
M-a dezmierdat pe crestet:
Crocodili, pisici, leofanti,
Sarpele, da , sarpele,
Pasãrea furtunii,
Corãbii scufundate…

Colectia mea de origami
În care s-au ascuns cu totii,
Vardistii si hotii,
Cavaleri cu figurile triste,
Printese rãpite de zmeu
Plângând în batiste.
De ce veniti mereu
Când mi-e greu
În singurãtate?

Flash - mã ascund în coperte
Cu întrebãrile mele cu tot.

Un prietem îmi aduce pe sest
Cursul de spontaneitate
Care îti asigurã iesirea
Din labirintul cotidian.
Îl citesc la lumina lanternei
În magia noptii de sâmbãtã.
Se va odihni,
Asadar, voi relua
Planul de evadare.
(Am un avion de hârtie
camuflat în grãdinã.)
Dacã ratez, doar el e de vinã.

Paznicul m-a legat
De gleznã
Si s-a scuns în beznã.
Scormoneste cu bastonul alb
Toate colturile beciului.
Aud loviturile în butoiul cu murãturi,
Tipãtul merelor sfârtecate pe rafturi
Mormãitul morcovilor în nisip.
Am sã-ti iau beregata - îi promit
În gând
Si scutur cãmasa somnului.
E de aur, ah, e de aur,
- Slavã Domnului! -
Rãsãritul care se pregãteste,
Cobor în ochiul de peste
Unde el nu mã va vedea.
Mai târziu voi deveni stea.

Flash - lui Vasile militienii i-au confiscat
Porumbeii voiajori.

Adorm "cu sãrutul uitãrii pe frunte".

IV

"Am primit darul vostru, stiu cã
Pentru mine l-ati îngropat
În pãmântul reavãn.
Aceastã piatrã pretioasã
Pe care am numit-o
Lacrima lui Don Quijote
E talisman la pieptul meu
Sub cãmasa înnobilatã de glont."

Scrisoarea e veche
Si semnatã, simplu, M.
O citesc în umbra zidului
Unei cazemate îngropate pe malul normand.
Ca o mãtanie, piatra
Lunecã-n palmã
Mângâie degetele cu lumina ei
Ca o inimã - parte a soldatului
Care mã locuieste.

În larg, vânãtorii de cefalopode
Se retrag spre înserare.
Inima mea de inima lui
Cine sã o separe? Doar
Siajul bãrcilor - ranã deschisã în val,
În albastru,
Lacrimã stinsã pe pleoapã,
La reflux,
Când crabii se usucã sub pietre.

Aici e altfel. Fantoma
Hotelului mã apasã.
La Vama Veche
Nu gãsesti pereche
Decât pentru o noapte.
Doar nisipul-n clepsidrã
Îsi vede de drum.
Marea e caldã.

Noli me tangere!
Se aude sub mãslin.
Geometrul mai cautã
Numãrul divin.

Mã cheamã Florin.
Scrie numele tãu
Aici: ……………………
Si hai sã fim prieteni.
Vino cu mine în aceastã cãlãtorie
În care mã avânt cu inconstientã,
Ascultã-mã,
Condamnã-mã
Dar nu-mi ucide visul,
Proscrisul.

Ea s-a îmbrãcat în cenusã
Si-mi aduce noaptea sãrutul altuia.
Ce sã fac trupului meu indecis
Între organic si mineral?
Flacãra l-ar aprinde,
L-ar lumina.
Cârduri de îngeri l-ar
Duce în tãrile calde.
Ce sã-ti fac, migratorule,
Rob al dragostei
Ursit neîmplinirii?
Ea s-a îmbrãcat în aroma noptii
Si vine cu gânduri ucigase
În patul meu de nisip,
Sub mãslin
Si mã îneacã în dulce venin.

Ia-ti calul si umblã,
Ai zis, si-n spatele meu,
În sa,
O umbrã e
Si ea,
Ne îndeamnã la zbor.
Fii martor la cãderea în zenit.
Esti altul,
Mereu nou-venit,
Paginã albã nescrisã
Ce-asteaptã cerneala sã vinã
De miere,
De albinã,
De sulfinã,
De putere,
Poemul te cere,
Curaj, scrieti numele
Aici …………………
Si vino, drumul e lung.
Vom iesi din Castel
Chiar de-i pazã la porti;
Sunt paznicii morti,
Dar lor nu le-a spus nimeni
Si stau tepeni în turn
Pregãtiti de atac.
În zidul de cretã
Desenez o poartã secretã:
Suntem afarã, prietene!
Ea a rãmas în grãdinã
Cu buza umflatã.
Avem labirintul în fatã.
În sufletul ei e ceatã.
(Cum sã fac, cum s-o uit?)
Mã tine fixat în prezent,
Alerg spre trecutul mereu schimbãtor,
Mlãstinos, scorburos, furnicar
Sub furtunã.

Ne plimbam pe calea feratã;
I-am dat un inel de argint
Sã nu mã uite niciodatã.
Ea m-a îmbãtat cu absint
Cãci venea din Brabant.
Am adormit lângã Jardin des Plantes.

M-am trezit cu lacrima în palmã,
Tu mã pãzeai credincios ca un câine,
În juru-mi se trezea Parisul,
Treceau femei încercãnate,
Lãuntrul pipãia abisul,
Versailles-ul se vindea în rate,
Erai o umbrã pe trotuar.
În zori,
Cuvântul are gust amar.

Cum îti spuneam,
Într-o zi, seara n-a mai venit.
S-a fãcut consiliu de familie
Si am fost pus în discutie,
Mi s-a cerut sã plãtesc despãgubiri.
Cel mai vehement era unchiul Vania,
Sustinut cu ardoare de cele trei surori.
Doar vãrul Mâskin mi-a luat apãrarea,
Inutil , însã, pe el nu-l asculta nimeni.
Pânã la urmã am fost trimis sã vânez
Tigrul de Siberia. Anna
M-a condus pânã la garã.
(Îi plãceau la nebunie trenurile!)
Ce frumoase nopti sunt la Moscova…
Au fost ultimele ei cuvinte,
Pentru cã nu m-am mai întors niciodatã.

(Dacã ai ajuns pânã aici
înseamnã cã esti rãbdãtor
sau nebun.
Stiai cã Semi-
ramida era pe jumãtate grãdinã?
Si a trãit pânã la adânci
Bãtrâneti? Se înlocuieste cealaltã
Jumãtate cu numãrul pi si se obtine
Mumia lui Tutankamon.)

Flash - prin fereastra vagonului îl
Zãresc pe Marc Chagal zburând
Deasupra târgului Vitebsk;
Îmi face un semn cu mâna si dispare
În aburul locomotivei.
Si din nou stepa, stepa, stepa…

Dacã m-as fi întors, ce?
Fuseserã condamnati cu totii
La temnita bibliotecii.
Se mai vizitau rareori, rãtãcindu-se
Printre rafturi,
Povestind despre cei pieriti
În flãcãrile din pietele publice
Pentru cã asa s-a cãlit otelul
Cu mujicul la coadã la vodkã
Îngropat în visul ochilor negri.

(Itak ana zvalasi Tatianoi
Ni crasatoi sestrî zvaei
Ni zvejãstiu eio rumianoi
Ne pribleka b ana acei.)

Ai dreptate, Evgheni
Viata asta nu face douã parale.

Flash - si bunicul a trecut Prutul
Si-a mers întins pânã la Donul linistit.

V

Împliniti doar cu vietile altora
Reale sau imaginate,
Rãtãciti pe culoarele spaimei
Într-un paradis artificial.

Fratele meu s-a ghemuit lângã mama
Despuiat de tãceri.
Parcã ieri
Nu era decât asteptare,
A venit pe lume albastru
Portelan lucios,
L-am urât, l-am iubit
Ca sã nu fiu mai prejos,
L-am crescut cã plecaserã
Cele "sapte vaci grase" si
Dragostea nu mai era pe cartelã,
În aceeasi matrice - o viatã paralelã
Pe care eram gelos.

Apoi, în grãdinã,
Au crescut tufele de lapsus,
De care mã împiedic plin de trufie.
Au mirosul drogului de iasomie
Care s-a îmbibat în antecamera uitãrii.
Când înfloresc, polenul se întinde
Armurã de pecingine
Peste florile de hârtie.
Albinele stupului meu
Se-nvrãjbesc de betie,
Se spânzurã în junglã de vrejii uscati
Ai memoriei.

Si literele au o viatã a lor,
Au personalitate si sentimente.
În general, îsi fac datoria si
Se adunã în cuvinte la comandã,
În propozitii si fraze care se fac idei
Bune, proaste, obsedante, inutile, geniale.
Sunt însã clipe când refuzã
Sã se supunã, se joacã cu tine,
Cu nervii tãi,
Îti taie elanul si-ti impun tãcerea.
Le blestemi congestionat de furie,
Le promiti arderea pe rug
Si ele îti râd în nas si
Te învãluie în haos:
Au si le o viatã a lor,
O viatã secretã, nu?

Si mai sunt multe alte obstacole, prietene,
De trecut,
Eu fac drumul acesta destul de des
Si nu e niciodatã la fel,
Dincolo de aceeasi poartã
Vom gãsi mereu altã grãdinã,
Alte povesti,
Alte personaje,
Alte apusuri pentru acelasi rãsãrit.

Am întârziat mult pe tãrmuri
Semn cã altãdatã am fost
Fiintã acvaticã.
Legea e sã fii singur,
Doar urechea ta sã asculte valul
Si sã pãtrundã întelesul
Soaptelor.
Totul curge.
Întoarce spatele tristetii
Si mergi mai departe
Pânã vei descoperi
Circuitul vietii în naturã.

Ai aflat cã
Europa nu pare un tãrâm strãin
Chiar dacã în lumea ta virtualã
Imaginile erau altele.
Linistea de pe malurile Vltavei
E aceeasi dupã ce ai privit-o
Trei ore de la fereastra vagonului de dormit.
Sena e tulbure si murdarã,
De aceea micilor nave de agrement
Li se spune bateaux-mouches.
Canalele Venetiei au fundul
Plin de mâl sapropelic.
Ce sã-ti mai spun despre
Dunãrea albastrã?

Doar mãrile de sare
Îsi pãstreazã misterul
Care dã sens si mãsurã
Timpului - mi-a spus
Marinarul apatrid iesit la pensie.
El locuieste pe barca lui
De cincisprezece metri
Ancoratã la cheiul zece
Din portul Le Hâvre si
Asteaptã.

Da, da - i-am rãspuns
Cu gândul la muntele
Care mi-a vegheat nasterea
Si visul.

Ce-ar fi muntele fãrã mare?
Ce-ar fi ochiul fãrã culoare?
Ce-ar fi memoria fãrã uitare?
Stop!

Vai, prietene, cât sunt de patetic!
Am fãcut un popas si
mi-am dat în petic!
Am uitat de corãbiile de hârtie
Cãrora le dãdeam drumul
În suvoaie, dupã ploile de varã,
Cãlãtorind cu ele prin
Arhipelaguri exotice.
Atunci nu mã gândeam la cuvinte,
Suprem era gestul.
Din viatã, a rãmas numai restul.

Ca în matematicã! Dar
n-ai cum sã intri în visul lui Euclid.
Entropia e stãpânã
Si-n fata ei toate portile se deschid.

Flash - unde rusalca s-a aruncat
În bulboanã
A rãsãrit o salcie.
Acolo am iubit întâi.
N-a rãmas nici o urmã,
Doar glasul stins
Cerându-mi: "o, rãmâi…"

Fi aspru, prietene, cu mine,
Nu mã lãsa în rusine,
Spalã-mã de zgura amarã
A trecutului din muzeul
De cearã al madamei Tussot,
Prinde-mã de grumaz cu un lasso
Precum caii sãlbatici în prerie,
Pune-mi aripi, zideste-mã-n poezie.

VI

La München, aerul e de glaspapir,
Se mai lumineazã vag la periferie
Lângã fabricile de bere
Unde pute a hamei încins.
În gara centralã, femeile frumoase
Vorbesc doar frantuzeste.

Ochiul îmi sângereazã pânã
Trecem de Strasbourg.

La Nancy, privirea îmi înfloreste
Deja. E vineri si terasele-s pline
Toatã noaptea; catedralele
Strãlucesc deasupra reflectoarelor -
Stalagmite gigantice. Abia
Poimâine Dumnezeu se va odihni.

Flash - adorm ametit de inelul Parisului.
Visez o madlenã.

Iau forma vasului cu cidru -
Vis de amfibian ratat,
Îndrãgostit în secret de zbor.
Cerul e de culoarea florii de turnesol
Dincolo de ocean, spre apus.
Îmi vãd trupul cum
Se apropie de tãrm
Trãgând de scheletul memoriei.
Tipãtul pescãrusilor ce prevãd
Abandonul rechinilor.
Strivesc aroma pedepsei
În dinti.
Semn al iubirii -
Asteptarea ta plinã de riduri.
Esti aceeasi?
Esti alta mereu?
Iatã, pe plajã, trofeul promis.
Sãrutul tãu e cãdere-n abis.

Abia am sosit si sunt
Pe linia se plecare.
O femeie se pregãteste sã mã nascã
Din nou, pe podisul Tibetului.
Asteaptã doar semnalul de start.
Îmi leg siretul pantofului de sport.
Voi face jogging în parcul bibliotecii,
Împreunã cu alte personaje inventate
Printre care si un Budha de bronz.

Flash - printre stânci, am gãsit un craniu de cerb.

Sarpele simte cum mã îmbrac în el
Si se face inel;
Pe obraz, tandrã,
Umbra sãrutului de Cassandrã,
Pecete încrederii pierdute.
Si "sfântul neastâmpãr de a muri",
Iluzia ce-o vinde Valéry
Tot ascunzându-se-n Tityr,
(amantul umbrei)
pe malul mãrii - umed cimitir.

"Se-naltã vântul!… Viata-si cere partea!
Un aer amplu-mi rãsfoieste cartea."

Janus bifrons / stiletul cu douã tãisuri.

În vãzduhul apos
Te port de mânã, prietene,
Pare oceanul de la începuturi în care
Se aude trompeta lui Amstrong
Si-mi spui:
"Fereste-te de iubire!"
Acum, când preatârziul a înecat
Puntile în revãrsarea sa si
Am rãmas noi, înfrântii
Înveliti în piele,
Rosi de viermele curiozitãtii,
Scormonitori în spuma valului
Când o privire asupra oceanului
E de ajuns pentru a o întelege.

Flash - vin sirenele de catarg sã mã lege!

Cel mai greu se învatã nu.
Uimirea în fata portilor închise.
Iatã, aici e pustiul de papirus.
Dedesubt, Fata Morgana e pe cale
De a se trezi.
Doar gura m-a învãtat sã te pronunt.
Imitatio mater studiorum.
(E nevoie sã cãlãtoresti singur
în compartimentele triste
din trenuri subterane,
sub lumina lãmpilor de neon când
trec în vitezã graffiti barbare.)
Cel mai greu se învatã nu
Regula pietrei - neîntruparea refuzatã de haos,
Întelesul închis în repaus;
Acest da e doar un adaos,
O culoare emergentã din irisul tãu
Care umple cerul
La nord de Berlin
Când nibelungii vin din pãduri.
Sarpele stie
Cum mã îmbarc în el si se face inel.
Gnomul mi-l face cercel.
(Blestemat plin de zel!)

Flash - cãlãtoria continuã într-un lan de floarea soarelui,
Însã e doar iluzia ritmului.

Lacom, constructorul!
A zidit cetatea în jurul meu
Cu o singurã intrare
Si fãrã iesiri;
A decorat pietrele cu ilustrate
Din lumea largã si mi-a zis:
Asta e lume ta!
Asta e lumea!
Asta e!
Asa te-am inventat, prietene,
Pe când hoinãream în imaginea
Alpilor înzãpeziti
Asa te-am inventat, iubito,
Pe când bântuiam în imaginea
Plajei de la Miami.
Asa te-am inventat Grãdinã
Pe când intram într-un tablou
De Giuseppe Archimboldo.

Flash - rãmâne întrebarea si se devorã pe sine:
Pe mine cine m-a inventat?
Au nu tu, cãlãtorule,
Care pleci mai departe?
Drum bun !

Editura Premier Ploiesti, mai 2003