Fondatã de Bogdan Petriceicu HASDEU la 15 septembrie 1887
Seria a patra, editatã de Cercul literar «Geo Bogza» si Fundatia «Hasdeu»
nr. 9 / decembrie 2004
Poezie
Acasa

 

Viorel DINESCU
 

ÎN INIMA NOPÞII

Toamna venea sovãind din noianul de aer
Mii de soptiri risipind prin suvoiul de frunze
Prea singur priveam la margini de gând,
Ascuns în tãcere.

Pe sub Cerul în nopti tresãrind
Se pierdeau în rãscruci fapte si gesturi uscate
Mari iubiri amorteau în chenare de cãrti
Pãrãsite în rafturi.

Unde eram, în ce loc, în ce timp, în ce stare?
Doar un abur al toamnei mã chema peste dealuri. . .
<Vis al unei umbre> cãutându-si menirea,
Fãrã sperantã.

Dar neîmplinirea se pierde acum în potecile toamnei,
Dezamãgitii copaci si-aruncã pletele-n vânt,
Nepãsãtor anotimpul se-ndreaptã spre zodii strãine
Niciodatã atinse.

Si rãmân ca un plop bântuit doar de zboruri,
De cohorte de pãsãri ce pier înspre zãri depãrtate
O, trestie gânditoare, tu esti doar o jertfã,
În inima noptii.

ÎMPRESURATÃ DE FLUTURI

În seara aceea împresuratã de fluturi
Ai adormit în inima unui vers tãcut
Si se fãcea cã te caut printre forme necunoscute
Doar umbra ti-o vedeam ca pe un semn
Printre ceasornicele cu aripi de pasãre
Din tainitele cerului ne priveau
Mari colonii de chipuri. Din când în când
Mã odihneam între douã cuvinte
Care crescuserã pânã deasupra orasului cu fluturi

În seara aceea veneam înspre tine
Cu ochii de foc ca ai unei întunecate jivine
Stãteau încordati copacii bãtrâni. Animale nocturne
Târau dupã ele tristetea orasului
Si-o aripã de liniste se stinse
Ca într-o apã bântuitã de lunã
Când din portretul cu ramele-n flãcãri
Împresuratã de fluturi carbonizati
Ai încercat în zadar de pãmânt sã mã scuturi

IPOSTAZÃ ISTORICÃ

Am revenit dintr-o stampã obscurã
Îngândurat sub o albã hlamidã
Peste ce adevãr am adormit, peste ce imposturã
Si când i-am ucis pe cei plãtiti sã mã ucidã?. . .
De la fereastra istoriei privesc cu mirare
Acolo parcã era Bâlciul, Piata cu Manechine, Primãria
Unde-mi amintesc cã am stat odatã cãlare. . .
Dar tu unde esti nepretuitã Antoaneta-Maria?
Vezi cum se-ncurcã gândul când evadezi din vreme
Pânã si imaginea Pietei vechi se destramã
Si sub arhaicele gloatei blesteme
O lunã grea cade de sus ca o lamã
<L’Etat c’est moi> îmi fulgerã din amintire
Pe sub peruca albã cum o cretã
Si plec tot întrebându-mã-n nestire
Pe unde naiba umbli Maria-Antoaneta?. . .

ARIPI

Mi-aduce toamna si de astã datã
Din ierburi o parabolã ciudatã

Din vinul vechi se-naltã iar culori
Ce-n mrejele memoriei se zbat
Într-un tãcut neînteles sabat
Ca flãcãrile noaptea pe comori

Si-atunci chem toti crinii ca sã vadã
Unicul adevãr în evantai oprit
Aceste sfâsieri de asfintit
Ce cad în cioburi sparte peste stradã

Sunt obosit de vinuri si de zile
Si-mi cresc din umeri aripi inutile

O ZI ALBASTRÃ

E prea frumos aici! Strigam în gând -
O dimineatã albã-n vântul pur
Nelinisti ancestrale rând pe rând
Pier sub cupola spartã de azur

Si vârsta mea de dragoste învinsã
Aleargã pe un drum nestãvilit
Rãcoarea lunii în fãclii prelinsã
Mã leagãnã pe-o mare de absint

E prea frumos aici! Strigam în vis
Si umbra lunii fumega-n oglindã
Dar inima în piept când sã se-aprindã
O zi albastrã-n tainã m-a ucis

POESIS

Prin mine mergi la cea dintâi durere
Spre oaza scufundatã în tãceri
Spre asimptota care-n valuri piere

Prin mine mergi în ziua cea de ieri
Ca printr-un estuar de ore arse
Prin mine treci din Azi în Nicãieri

Prin mine vei gãsi Infernul - sfânt
Scãldat în a sirenelor chemare
Visând poteca veche spre pãmânt

Din drumul meu nici unul nu se-ntoarse
Chiar dacã-a-ncremenit într-un cuvânt
Si lira lunii în oglinzi se sparse

Nu tremura. . . Pãseste cu ardoare
Spre rugul vesnic sã te-ndrepti cântând
Cãci vei sclipi în foc de depãrtare

Pulberi de aer risipite-n vânt!

CEAS ÎNTORS

Treceam prin somnul nimãnui
Vânat de albe flãcãri oarbe
Si-un zeu obscur cu ochi cãprui
Pãrea din vreme cã mã soarbe

Era o toamnã-n lung vesmânt
În somn mã dezbrãcam de frunzã
Nici nu-ncercau sã mã ascunzã
Fântânile de sub pãmânt

Si se-oglindea în depãrtare
Un lac în care-as vrea sã mor
Rãpus de propria-mi chemare
Înalt, la limitã de zbor

Piezis pe un crâmpei de zare
Las arcu-n soare împietrit
Sopârle albe si amare
Se prãbusesc în asfintit

Si mã trezesc ascuns în clipã
Ceas scurs în propria-i risipã

SÃRMANE YORICK!

Rãmân acelasi, dincolo,-n oglindã
Cu pieptu-mpuns de spadã prin perdea
În aerul cu miros de cafea
Ce pare-n lanturi moi sã mã cuprindã

În cerc evanescent se pierd actorii
Murind în frumusetea lor de-o searã,
Trucatele rãzboaie si victorii
Se vor muta pe alte scene iar.

Sãrmane Yorick n-ai stiut sã mori;
Arunc cu craniul tãu în spectatori.

TRUP DE SARE

Se auzea de-un timp uitat
Si de eroi ce-au adormit în cretã
Legende se dezvãluiau treptat
Într-o spiralã care se repetã

Iar eu pãseam cu fruntea albã-n soare
Pe-un tãrm albastru plin de oseminte
Iesit eram ca un triton din mare
Cãtând limanu-aducerii aminte

Si-o vale mai adâncã se deschise
Decât aceea ce-o lãsai în mare
Si-n ea vãzui iesind direct din vise
Pe Beatrice în vesmânt de sare

Si-acum privesc cu ochii plini de teamã
Cum trupul ei de sare se destramã

CÃLÃTORUL ALBASTRU

Orasul se decolorase într-o singurã noapte,
Fãrã nici o explicatie lucrurile albeau,
(Sã fi fost un semn al soartei sau o pedeapsã?)
Oamenii cu pãrul decolorat nu stiau.
Pânã si umbrele caselor se chircirã, se estomparã,
Rãzletindu-se ca lebedele prin scuaruri,
Pãrea o boalã venitã de undeva din senin
Sau stratul de ozon nu mai oprea razele cosmice
Sã verse peste lume corpusculii lor de venin

Mai târziu lucrurile se complicarã;
Albirã semafoarele si agentii de circulatie,
Apoi bãncile, catedralele si institutiile de utilitate publicã;
Bancherii, rândasii, episcopii coloneii
Îsi ascundeau sub pãlãrii obrazele de var
Ca-ntr-o pantomimã jucatã pe strãzi.
Pânã si bancnotele se decolorarã,
Nu mai aveau nici o valoare pe piata mondialã,
Un faliment alb cãdea peste tot ca o ninsoare,
Pãrãsite de culori femeile se ascundeau în ziduri
Pânã când în marginea pietei apãru un cãlãtor albastru

Eram eu sau poate cineva cu care-as fi dorit sã semãn
Si-n fata singurãtãtii mele realitatea reveni în lucruri
Iar oamenii încercarã sã trãiascã în altã culoare

 

 
s