Moto: „Opiniile sunt libere, dar nu ºi obligatorii” (I. L. Caragiale)

Lumina din cuvânt

Ioan Suciu

A vorbi ºi a scrie cu sinceritate acum despre patrie, a scrie poezie despre meleagurile pe care te-ai nãscut, li se pare, din pãcate, unora, - azi, în România, a nu fi decât ceva vetust, caduc ºi lipsit de importanþã, într-o perioadã a unei interminabile tranziþii, dominatã de alte fapte, mesaje ºi „reguli ale jocului”. Tocmai de aceea, când unii îºi permit ºi li se permite sã afirme în gura mare cã s-au sãturat de România, cã le este ruºine a mai fi români, - este cred mai mult decât necesar sã li se dea o cuvenitã replicã, fie ea chiar ºi prin intermediul versurilor. Sunt chestiuni care trebuie abordate frontal, cu hotãrâre, spunându-se lucrurilor pe nume, nemaifiind loc de ocoliºuri.
Sigur, afirmarea sentimentului patriotic ºi poezia patrioticã a acestui început de mileniu se poate aborda nu prin vorbe goale înºirate sforãitor, nu prin rime facile ºi exprimãri lipsite de seve. Am ºi credinþa fermã cã, deºi nu sunt mulþi autori din cei ce ºtiu sã-ºi ºi rosteascã versurile, poezia închinatã patriei se cere a fi scrisã din inimã ºi cu luciditate, iar rostirea ei trebuie fãcutã în public într-un anume fel, care sã-i confere noi valenþe ºi nuanþe de mare forþã ºi impact.
A participa, cu nedezminþitã dãruire ºi talent, la manifestãri culturale, patriotice, consacrate unor teme majore, unor evenimente extraordinare ºi sacre ale istoriei ºi tradiþiilor noastre, li se pare unora, azi, a nu fi decât gesturi gratuite, calificate ca interesate, ori manipulãri ale unor grupãri nedornice cu adevãrat de culturã… A omagia, de pildã, într-un cenaclu ce fiinþeazã în Sãcele, la casa lui memorialã, pe remarcabilul poet Darie Magheru, de la naºterea ºi moartea cãruia s-au împlinit, anul trecut, 80 ºi respectiv 20 de ani, consider cã este un gest de o înaltã încãrcãturã patrioticã, ce meritã a fi luat în considerare ca atare, activitatea ce se desfãºoarã lunar aici, în acest unic lãcaº cultural de acest gen din Sãcele, de 15 ani încoace, meritând din plin a fi mai mult cunoscutã ºi mediatizatã; deºi în prezent prea puþin înþeleasã de unii, ar trebui ca aceastã activitate sã fie mai mult sprijinitã, chiar material, de cãtre forurile culturale ºi autoritãþile locale. Dupã cum neînþeles este, din pãcate, de unii, ºi faptul de a dãrui, dintr-o pornire eliberatã acum, în aceºti ani, de orice servituþi ºi parti-pris-uri, câte o poezie într-un volum, celor pe care un autor îi considerã ca fãcând sau cã ar putea face parte dintre afinii sãi spirituali, ideea ºi gestul sãu fiind, din nou din pãcate, interpretate în fel ºi chip, atribuindu-li-se necuvenite conotaþii ºi rãstãlmãciri... Preþuind cum se cuvine adevãratele versuri patriotice, rosteam cândva, începându-mi alocuþiunea, versurile «Doinei» marelui Eminescu, ori cele ale unui pe nedrept uitat poet ardelean : ”…danseazã ursul românesc!” ºi: „...aicea, printre ardeleni, mã simt acasã”, ori la fel de memorabilele versuri ale aceluiaºi poet: „...pe Eminescu, noi, poeþii tineri, zadarnic încercãm, nu-l vom ajunge...” Rosteam acele versuri (scrise în anii ‘40), la Lisa, la Mândra, la Hoghiz, Cristian, Ghimbav ºi în alte localitãþi braºovene, alãturi de versurile mele, convins fiind de impactul lor patriotic. Acum, asemenea acþiuni nu se mai organizeazã, din pãcate, cam pe nicãieri…
Apare, însã, din vreme în vreme, însoþit de o cohortã de veleitari ºi oportuniºti, câte un... filfizon ce face pe filozoful, debitând în vreunul din puþinele cenacluri literare ce mai rãzbesc a exista, îngâmfate ºi împãunate teorii (prezentate chiar în presã ºi însoþindu-ºi-le chiar de... scheme, în articolele sale pletorice), teorii ce susþin, nici mai mult nici mai puþin decât... chipurile, necesitatea... unei „realfabetizãri” poetice (!) ºi asta desigur doar dupã... chipul ºi asemãnarea lui ºi a generaþiei lui, în timp ce el însuºi propune ºi ar vrea sã impunã cu orice preþ publicului actual o aºa zisã „poezie” scrisã incoerent pe… banda lui Moebius (!) ori în alte chipuri, ce þin doar de un... neoavangardism (fãrã „acoperire” cu adevãrat valoroasã din punct de vedere literar, de un experimentalism steril), ignorând ºi încercând sã elimine marile valori ale literaturii române. Asemenea situaþii nu fac decât sã dãuneze poeziei noastre ºi imaginii despre poezie a unui public ºi aºa destul de bulversat de realitãþile zilnice... Iatã de ce cred cã n-ar trebui publicaþi tot felul de asemenea pseudoautori, cum nici aceia ce, crezându-se autori (dar nefiind, de fapt), debiteazã ºi - nota bene - sunt (ºi ei) tipãriþi! - tot felul de biete panseuri...
Trebuie, cred, a fi susþinutã cu asiduitate, o poezie patrioticã de înaltã þinutã, responsabilã ºi de certã valoare, cultivarea versului clasic, mult mai accesibil, în acest fel, marelui public. Tot în acest context, îmi îngãdui sã afirm cã nu cred în concursuri literare ce doar în titulatura lor se referã la patrie, în vreme ce, în fapt, fãrã o selecþie corespunzãtoare scopului ce-ºi propun, încurajeazã, promoveazã ºi chiar premiazã autori ºi scrieri ce n-au nici o tangenþã cu tematica iniþialã... Versurile cu adevãrat patriotice nu trebuie, desigur, sã vorbeascã neapãrat explicit despre patrie; trebuie, însã, sã aibã ºi sã conþinã în sinea lor, atmosfera ºi decenþa necesare când se face vorbire de acest subiect ºi de înãlþãtorul sentiment patriotic. Apoi, cultivarea limbii noastre literare, realizarea unui climat propice dialogului nepãtimaº pe aceastã temã, renunþarea la actualele polemici sterile, spre un benefic schimb de opinii ºi idei, - nu ar trebui sã rãmânã niºte deziderate. Sã fie aceasta, oare, doar o chestiune de abordare a problemei? Apoi, cronicile de cenaclu, - câte se mai sunt ºi se mai publicã, sunt cotate ºi taxate ca „trebuind (...) a fi adevãrate recenzii ori chiar criticã literarã”, - în loc de a consemna, cum credeam cã e firesc, fenomenul cenaclier în sine, atâta cât, încã, mai existã.
De asemenea, editorii - ºi avem o seamã de remarcabili editori, ar trebui sã preþuiascã nu doar declarativ pe autorii locali de autenticã vocaþie, sprijinindu-i realmente sã publice, ºi nu îndepãrtându-i spre alte edituri ºi locuri, prin preþurile ce le practicã... Nu cred cã este corect ºi moral ca aceºti autori sã fie criticaþi pentru cã se adreseazã, spre a fi publicaþi, altor edituri din þarã, ce practicã preþuri modice, câtã vreme aici nu se face nimic spre a li se veni în întâmpinare, chiar printr-un real sprijin financiar. Opinez cã mulþi dintre cei apropiaþi frumosului ar fi bine sã investeascã în culturã, sã se constituie în generoºi sponsori ai editãrii de carte, - fenomenul mecenatului fiindu-ne absolut necesar. Cum ºi dorinþa ºi strãdania câte unui autor local de a întemeia ºi de a menþine reale punþi ale spiritului cu alþi scriitori români din alte centre culturale, - ca de pildã între cenacliºti din Salonul literar „Darie Magheru” din Sãcele cu cei din Ploieºti, Câmpina, Comarnic, Sinaia ºi apoi Botoºani, Focºani, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Dej, Bistriþa, s-ar cuveni ºi ea mai bine înþeleasã ºi apreciatã.
Premiile literare ar trebui, cred, ºi ele sã þinã mai mult seamã nu de idiosincraziile vreunui membru al juriului, de relaþiile unora dintre scriitori, - ci numai ºi numai de talentul, de implicarea ºi de contribuþia realã a unora dintre autorii braºoveni la viaþa culturalã a Cetãþii. A spune, - cum din pãcate cu ironie o fac unii, cã puþinii scriitori ce participã activ, permanent, la toate manifestãrile culturale organizate de Despãrþãmântul Central Braºov al ASTREI (ºi îi numesc aici pe Ion Gliga, Nadia Cella Pop, Mihalache Lazãr, Gheorghe Pãºescu ºi subsemnatul) nu ar fi decât o echipã de... zgomote”, - este degradant chiar pentru aceia ce fac astfel de înrãite afirmaþii. Unde sunt, atunci, oare, ceilalþi autori braºoveni? Cum sã putem crede cã, în astfel de „condiþii”, poate fi cultivatã ºi încurajatã poezia? Nu mai avem, iatã, în Braºov, de mai mulþi ani, revista «Astra», - din motive ce þin nicidecum de culturã, ci (precum se poate lesne ºti) de diverse interese ºi orgolii... Ne mirãm cã alþii au câte douã sau chiar trei, patru reviste de culturã, ce îºi publicã doar autorii locali; cã nu existã, astfel, posibilitatea cunoaºterii reciproce ºi firescul schimb de idei literare... Pe „criterii” ce se dovedesc a fi doar comerciale, nu ajung în Braºov decât rar revistele publicate prin alte oraºe… Cum oare sã ne putem cunoaºte colegii de condei? Nu este oare, din nefericire, o asemenea nefireascã realitate, o expresie a unei tot mai accentuate tendinþe de izolare, de enclavizare - ºi pe plan cultural! - fapt cu grave ºi imprevizibile consecinþe, tinzând chiar spre o mult doritã (de unii...) federalizare a þãrii, - ca sã nu spunem mai mult? Este de mirare ºi un alt fapt, - la fel de îngrijorãtor: sub girul unor personalitãþi literare, sunt premiaþi ºi apoi publicaþi, în volume apãrute chiar cu sprijinul Ministerului Culturii ºi Cultelor (!), - „autori” care nu scriu, de fapt, versuri, ci jignind limba românã îºi permit sã înºiruie (hârtia suportând orice!) doar cuvinte ce þin de domeniul... scatologicului! Se cultivã, - chipurile ca poezii texte care nu sunt decât niºte ruºinoase ºi nemernice injurii (acesta este cuvântul!) aduse patriei ºi sentimentului patriotic (a se vedea, anual, unii dintre premianþii Festivalului Naþional „Mihai Eminescu” - Botoºani, - ori chiar unii autori braºoveni, ce se promoveazã între ei, susþinând cu tupeu în faþa învãþãceilor lor cum cã poezia ar începe doar de la ei...).
Cartea de poezie, azi, dupã unii, nevandabilã, ajunge cu greu în rafturile librãriilor, ori la biblioteci judeþene... ªi atunci, cum sã scrii azi despre România, despre românism, despre Unire, despre tricolor, despre Ardeal, - cu gândul cã, astfel, ai putea „deranja” pe unii, din motive... chipurile europeneºti, ºi ai fi taxat drept... naþionalist?!? Dacã, gândindu-se într-o astfel de nefastã modalitate, toþi marii noºtri scriitori vor fi consideraþi naþionaliºti, - atunci toate acestea, - (deºi ne putem întreba, nu doar retoric: quo vadis poezia, - ºi, în speþã, - aceea patrioticã) - toate acestea ºi încã multe altele, se cer a fi spuse hotãrât, iar ºi iar, fãrã a fi interpretate ca... pledoarii pro domo, - ºi vor face, nu mã îndoiesc, ca lumina din cuvântul românesc, sã dãinuie mereu în inimile tuturor adevãraþilor români patrioþi.
------------------------------------
Nota redacþiei: Revista Nouã publicã opinii, controverse de perfectã urbanitate din orice parte a þãrii. Nu gãzduieºte atacuri la persoanã, jignitoare.