Seria a patra, editatã de Cercul literar «Geo Bogza» si Fundatia «Hasdeu»
SPIRITUL SÃRBÃTORII
Christian CRÃCIUN
În aceste zile aud agasant din toate sursele slogane de tipul: sã trãim spiritul Crãciunului, sã regãsim spiritul sãrbãtorilor, marea bucurie a Mosului care aduce daruri, frumusetea unicã a colindelor traditionale, sã fim mai buni si mai generosi decât în restul anului samd. Dacã n-ar fi atât de obositor insistente, aceste îndemnuri ar fi poate utile. Asa, ele se confundã cu reclama la detergenti si banalizeazã tocmai ceea ce voiau sã lumineze. E un fel de spirit cazon: ordin sã fim toti fericiti la ora exactã. Ei bine, eu nu am chef sã dãntuiesc si sunt profund depresiv, cu riscul ca toate radiourile si televiziunile sã mã declare dusman al poporului. Ceea ce le scapã strategilor de marketing, este cã o sãrbãtoare propagatã, nu mai este o sãrbãtoare, ci o contradictie în termeni, un simplu si vulgar shopping. Sãrbãtoare este ceea ce vine din interior. Isteria asta dionisiacã a cumpãrãturilor, preparativelor, fericirea comandatã si gregarã, sunt semne ale degradãrii si nu ale regãsirii sãrbãtorii.
Pentru cã ne miscãm într-un teritoriu al truismelor trebuie sã repetãm cã toate aceste fenomene sunt semne clare ale unei lumi desacralizate, mercantilizate, în care pregãtirea spiritualã (horribile dictu) pentru sãrbãtoare nu mai are nici un rol. Pur si simplu din cauzã cã nu mai avem timp, iar supermarketul nu este un loc unde sã te regãsesti în stare de sãrbãtoare. Spectacolul e jalnic, nu stârneste nici mãcar buna dispozitie a unui simplu recital de circ. Cum ne-am putea salva din aceastã agresiune a kitschului mai mult moral decât estetic? Cred cã mai întîi prin putinã liniste. Opreste-te câteva clipe, încearcã sã rãmâi singur si gândeste-te indiferent la ce. Numai sã fie ceva de cu totul alt ordin decât lucrurile la care te gândesti cotidian. Nu e nevoie nici de post, nici de bisericã, fi-vor acestea pentru cei care într-adevãr cred. Pentru cei multi, e suficientã o clipã de singurãtate cu tine însuti. Nici mãcar un bilant (iar un cuvânt idiot care se repetã obsedant în media agresoare): ce mi-a adus anul trecut, ce vreau sã-mi aducã viitorul, nu trebuie sã faci. Doar opreste-te. În mijlocul unei lumi care aleargã ebrietant sfâsiindu-si hainele si sufletele, a te opri este suficient pentru a regãsi sacrul.
Ce înseamnã, în fond, <spiritul sãrbãtorii>? Liniste sufleteascã? Generozitate? Reunirea întregii familii? Belsug alimentar si bahic de neregãsit în alte vremi ale anului? Gândul la frumoasele povesti cu Mos Crãciun? Zile libere de la serviciu? Cadouri? Brad? Festivitãti? Cred cã toate acestea nu sunt decât un schelet descãrnat, o colosalã manipulare, o tenace, irepresibilã, vointã de a ne auto-minti. Pornim de la premiza falsã cã ne putem antrena pentru sãrbãtoare precum îsi antreneazã culturistii diferitele grupuri de muschi. E o vinovatã confuzie semanticã: a te antrena nu este deloc acelasi lucru cu a te pregãti. Pregãtirea presupune un alt sentiment al duratei, un timp mai lung, o vreme, precum cea fixatã de Eccleziast pentru fiecare lucru. Ea nu poate fi grãbitã, pentru cã este, în fond, permanentã. Frenezia ajunului îmi pare, de aceea, prin excelentã, falsã. Mos Crãciun, devenit agent publicitar pentru practic orice produs (fiindcã avem mai nou, corect politic, si Crãciunite, astept cu încredere ca ele sã facã reclamã la tampoane) distruge orice mister al sãrbãtorii. Si cu asta am atins un alt punct dureros: adevãrata sãrbãtoare implicã o invizibilã dar persistentã aurã de tainã, o impregnare de acest mesaj venit dintr-un dincolo de care lumea noastrã este irevocabil despãrtitã.
Existã, desigur, si adjuvante: colindele în primul rând. Îmi amintesc, înainte de 1989, o casetã cu colinde <adevãrate> pe care o ascultam cu o bucurie indescriptibilã si irecuperabilã. O mai am si azi. Dar nu mai am nevoie de ea. Pentru cã suntem completamente intoxicati, colindatul a iesit din contextul ritual si a devenit un spectacol inflationist în care chiar vocile candide sau versurile exceptionale se pierd într-o hãrmãlaie indescriptibilã. Între cutare ceatã din Maramures venitã pe la domnii din ministere sau companii internationale si homlesii din metrou cu obsedantele lor litanii nu mai existã, din pãcate, posibilitatea de a discerne. Ba chiar, aflati în mediul lor si creându-si pentru împrejurare un folclor specific, as spune cã cei din urmã sunt chiar mai autentici decât primii care, transplantându-se într-un mediu strãin, devin fatalmente falsi, oricât de vechi ar fi costumele ori textele. În plus, fiecare televiziune si radio, fiecare cântãret, de la cei cu notorietate la farfuzele siliconate se simt datori sã ne ofere în aceste sãptãmâni adevãrate Niagare de colinde. Cum sã mai gãsesti în aceste conditii picãtura de trãire autenticã? Unde, în ce vârf de munte sã te izolezi pentru a scãpa de aceasta agresiune?
Nu ar fi, mã gândesc, mai corect fatã de noi însine, sã acceptãm pur si simplu cã nu mai existã sãrbãtori cu datã fixã si cã singura bucurie care ne mai este datã de Dumnezeu vine atunci când vrea ea? Militãm pentru impunerea valorilor individualismului, împotriva celor ale gregaritãtii, dar asta înseamnã si renuntarea la a fi împreunã, definitie minimalã a sãrbãtorii celei de obste. Sociologic vorbind, sãrbãtoarea Crãciunului înseamnã în România de azi cam urmãtoarele: betie, petarde, mâncãruri grele, nevroza aglomeratiei, cheltuieli nesãbuite, bãtrâni amanetându-si verigheta pentru 2 kg de carne… Si, ca si cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, anul acesta sãrbãtorile s-au suprapus cu balamucul electoral. Nici nu se putea o mai potrivitã demitizare a unei ipocrite religiozitãti decât spectacolul jalnic care ne-a fixat în fata televizoarelor (dac-ar fi avut televizor Caragiale n-ar fi scris un rând si s-ar fi sinucis din disperare) cum numai în decembrie ‘89 s-a mai întâmplat. Cui sã-i mai pese, în aceste împrejurãri, de naiva poveste a pruncului nãscut în iesle? Despre el n-am scris nimic în cele de mai sus, pentru cã n-are nici o legãturã. Între Mos Crãciun si Isus este diferenta dintre Coca Cola si apa sfintitã.
Negãsind, la capãtul acestui periplu, nimic din spiritul sãrbãtorii închei cu un sceptic SÃ FIE UN AN MAI BUN!
