Seria a patra, editatã de Cercul literar «Geo Bogza» si Fundatia «Hasdeu»
MEMORIA CULEGÃTORULUI DE ZMEURÃ
Viorel CERNICA
pârg de zmeurã curatã aruncatã sub gingie
sânge cald ca o felie
dintr-o viatã si-altã viatã
dintr-o moarte înviatã sub gingia unui veac
Orbul
Soare cãtãrat în vârful luminii; gaura sa neagrã pãtrunde-ntre foalele vietii mele, la învieri. Sfinte împãcãri (cu sine, cu tine …) prin tulpini sãnãtoase de pãcat, adieri de nesomn într-o sãptãmânã veselã de vis, la învieri. Sfintita-ntâmplare inundã locul meu sub soare, lumina-i e-albastrã, privirea zeitei îmi ascute ochii, la învieri. Îmi macin prundul si noroiul gãurilor din privirea de-atunci lãsatã de îngerul meu pãzitor la-ntâmplare, prin fel de fel de angelologii, teologii si heliologii; prundul si noroiul gãurii mele negre, la învieri. Noaptea vine încãltatã adânc în sãmânta întâmplãrii de-atunci, iar eu nãdãjduiesc sã recapãt, pe vânt, scrumul din arderea mea de tot, la învieri.
am vãzut din nou pentru a nu stiu câta oarã
cum înnopteazã culorile în ochii mei descleiati cumplit de
zemosi ca un fruct de zmeurã imediat dupã cules
prins în mâini sãnãtoase de culegãtorul de fructe cu o
istorie
rãsunãtoare
se poate vietui în amiezi de lut cu gândurile prinse de
peretii
viitoarelor plante de zmeurã înlãcrimatã
o, câtã liniste înaintea sosirii culegãtorului câtã asteptare
câtã putere de a întâmpina soarta
istoria culegãtorului este stiutã cu mult înainte de sosirea
lui
asteptarea nu este neagrã decât atunci când culegãtorul
îsi schimbã înfãtisarea nu se bãrbiereste sau îsi lasã
mâna
dreaptã sã creascã mai mult decât gura semn de
întelegere
a misiunii sale
el scoate cu mâna fructele din sânul vietuirii lor
cum sã îngheti mãrturia acelei strânsori în mânã când
zeama se prelinge printre crengile degetelor
culegãtorul stie întotdeauna sã se protejeze îsi înveleste
mâinile
în tulpini maronii de vorbe aruncate atent cãtre fructe
ele vin sã-nnopteze între crengile zâmbetului sãu de
cuceritor
nu stiu ce sã vãd în scena aceasta care-mi revine
de-atunci de când
culegãtor fiind am pãstrat o urmã rosiaticã peste coapsa
maturã a
memoriei mele
sâni de paradã coapse zdravene si pulpe de amãgiri se
aflã
la tot pasul în memoria mea doldora de acizi înzmeurati
ultima datã când am cules se aflau pe câmp roiuri de
rândunele
vânãtorul lor nu se ivise încã asa cã am asteptat
pentru arderea de tot pãstrasem cele mai bune fructe
din timpul trecut pe lângã mine
vânãtorul întârzia asa cã mi-am fãcut un culcus între
zborurile pãsãrilor
si-am adormit
m-au trezit vaietele îndelungi ale vânãtorului pãsãrile
trecuserã dincolo de terenul lui nu le putea vâna
pentru arderea de tot el nu avea nimic i-am întins mâna
i-am promis cã voi scoate din ale mele fructe câteva pentru el
s-a rãstit la Cel pe care îl invocase mai devreme
sã-l ajute sã-si regãseascã pãsãrile
jertfa mea era dulce ca mierea fructele din mâinile mele
erau zemoase dar Cel neinvocat de mine m-a prins de mânã si mi-a
arãtat vânãtorul
i-am asezat pe frunte un fir de lichid rosu din cea dintâi
fructã
aceea promisã Lui
i-au înviat ochii si i-au dispãrut privirile înclestate cãtre Cel
de sus
atunci am simtit cã trebuie sã-l culeg pe el pe el cel din
fata mea
n-am fãcut-o deodatã am apãrut cu mine în poala râsului
crispat
prin pâcla miscãrii mele între da si nu alura diminetii
noii dimineti apãrea si ea roscatã pesemne cel cules i-a
deschis calea
nu stiu dacã atunci mai eram în sânul vietuirii mele
sau al vietuirii culegãtorului
vânãtorul Lui
totusi mirãri întredeschise semãnau rosturi de cânt de
cuvânt
asa am început sã vorbesc prin linistea acelei dimineti
ca si cum as fi stiut demult limba locului si obiceiurile sale
mã aflam acolo numai de un timp stiam asta clar si distinct
viata mea îsi consumase deja limita somnul ei încãruntit
mã cuprinse înainte de a da cu ochii de vânãtor si de El
înaintea arderii de tot si de jertfa sa
de-aceea mi s-a spus: scena jertfei se va repeta cu tine
treaz dincolo
de acest timp
ici colo strãvezeau înclestãrile mele timorate asteptãrile
sub arborele vietii moartea mã-ndreptãtea sã nu fiu
printre picioare de stânci si dune de nisip
trei oameni îsi înnoptau privirile cãci oamenii ceilalti le-au
încredintat
o tainã
o tainã despre un început amurgit odatã când un culegãtor
înmâna avize de supravietuire fructelor pãsãrilor si mieilor
mi s-a înseninat mintea
dar trebuie mintea la ceva?
sufletul meu descompletat neînchipuit de singur cãci si-a
pierdut
vânãtorul
rãsufla abia auzit de dincolo de pielea mea înzmeuratã
strâns rãsucitã de jur împrejurul fructelor pãsãrilor mieilor
steaua ce îmi vestise sosirea vânãtorului
scãzuse demult în propria-i razã lumina sa se-mprãstiase
unii spuneau cã ea nici nu a fost stea
renãscuse astfel pentru neîntelesurile mari ale
culegãtorului
pentru întelesurile mici ale celor multi
pripãsit într-o luminã cãzutã chiar din stea neîntelesul meu
si eul meu mic si neînsemnat cântam un poem
psalmii ritmau imaginea cu un culegãtor de zmeurã rãstignit printre
arborii mãslinii din acel loc
crescuti de la sine
umbra stiutului gând din privirea de zmeurã a culegãtorului
îi convingea pe multi de adevãrul zãmislit odatã
în alt timp cu alte culori si alte masinãrii dãruite mintii
oamenilor
cei multi erau invitati sã pãtrundã în poem
erau cu totii sfiiti cãci învãtaserã sã nu se încreadã în
poem
în nici un poem
vânãtorii din zilele de-atunci le puneau în fatã miei ucisi
iar oamenii mâncau voiosi
poemul îi veghea îi cuprindea în aria lui strãvezie dar
memoria lor încoltea doar în partea în care cele vãzute
le fãceau continuu cu ochiul
culegãtorul s-a întors în poem odatã dezlegatã
în fata sa taina
pãstratã de cei trei oameni despre un culegãtor
ce înmâna avize de supravietuire fructelor pãsãrilor mieilor
si despre initierea lui în secretele vânãtoriei
cei multi întorsi cu fata cãtre poem
cântau si ei ce stiau dinainte fãrã tainã si fãrã imaginea
cu un culegãtor
erau sfiosi de aceea strãbãteau noaptea cu felinarele
aprinse
vietile lor apuneau începeau cântãri noi si vieti noi
iar veacul cu toti cei din el cobora
în neantul oblojit al celui ce ne cuprinde pe toti
fãrã poem
