PASSE-PARTOUT PENTRU UN PORTRET INUNDAT DE LUMINA SOPHIEI

Ionel Necula

Niciodatã, din cercul apropiatilor lui Petrovici n-au lipsit artistii si, bineînteles, pictorii. Provenea doar dintr-o familie în care pictura era bine reprezentatã prin vãrul sãu primar, Gheorghe Petrascu. Desi reputatul pictor era mai în vârstã decât Petrovici cu zece ani, s-au tinut în relatii apropiate si-ntr-o vreme, când viitorul filosof era în primul an de studii la Liceul Sf. Sava, a-ncercat chiar sã-i facã portretul. <Iorgu (Gheorghe, ulterior, ad. n.) a stãruit sã-i stau la dispozitie câteva ore ca sã-mi deseneze un portret. M-a instalat pe un scaun si mi-a indicat directia în care sã privesc, cât sã ridic capul si cum sã-mi împreun mâinile. A început lucrarea, privindu-mã întruna si trãgând cu cãrbunele pe un pãtrat de carton.>
Din nefericire, tânãrul elev n-a rezistat martirajului de a sta nemiscat si pictorul l-a eliberat de povara sederii încremenite cu o dojanã repetatã: «>Oamenii plãtesc sã li se facã portretul, si tu nu vrei sã stai cuminte chiar dacã ti se face pe gratis…>» (De-a lungul unei vieti, Ed. pt. Literaturã, Bucuresti, 1966, p. 104)
Momentul a fost ratat si nici pictorul n-a mai revenit vreodatã asupra intentiei, desi obisnuia sã-si aleagã modelele dintre membrii familiei. Si-a ruinat singur sansa pe care, bunãoarã, Bacovia a cunoscut-o cu portretul executat de Tache Soroceanu, Sadoveanu cu C. Baba si exemplele ar putea continua.
Câtã vreme a fost prins în vãlmãsagul vietii publice, nu s-a mai gândit la acest aspect, dar la senectute, dupã iesirea din detentie, când nu-si mai punea problema drãmãluirii timpului, ci doar a umplerii lui, s-a gândit sã serveascã de model. Nu mai stim când si în ce conditii sculptorita Milita Petrascu îi executase bustul, dar în 1960, când s-a constatat pierderea lui definitivã, s-a decis sã-l refacã si filosoful, conform notei informative semnate de sursa <Jean Dumitrescu>, <în fiecare zi de vineri se ducea la ea sã-i pozeze> (ACNSAS, dosar 3080, vol. 1, f. 330-331). Probabil cã n-a mai realizat tot un bust, ci numai basorelieful ce va fi turnat în bronz si aplicat pe placa mormântului sãu din cimitirul de pe Serban Vodã.
Mai poza, aflãm din alte note informative existente în dosar, si pictoritei Vavilin Elena, care locuia undeva, prin fata Facultãtii de Drept, în acelasi bloc cu avocatul Hugo Friedman, nelipsit de la sedintele filosofului din atelierul pictoritei. Era, de fapt, mai mult un pretext pentru întâlniri clandestine pentru cã în zilele când poza filosoful, atelierul se popula cu multi dintre cei cu care Petrovici obisnuia sã se întâlneascã. Invitat sã vinã si el acasã la pictoritã, în ziua de 26 aprilie 1963, agentul <Jean Dumitrescu> nu pierde prilejul de a face o relatare completã despre cei ce si-au dat întâlnire acolo si despre discutiile purtate. Au mai venit Lucian (sigur e vorba de Laurentiu) Preotescu, C. Micu (Stavilã) cu sotia si, bineînteles, avocatul Friedaman. Cu acest prilej, pictorita le-a arãtat celor prezenti <pânzele pe care a pictat pe Petrovici, Friedman si Preotescu>, apoi <s-a servit o gustare si s-a stat pânã la orele 14.00.> (ACNSAS, dosar 3080, vol. 1, f. 118)
Cum filosoful tinea la tabieturile sale statornicite în timp, stabilise si cu pictorita Vavilin, ca si cu Milita Petrascu, aceeasi zi de vizitã – vinerea – între orele 10 si 13.
Din relatarea sursei <Jean Dumitrescu> rezultã cã portretul lui Petrovici (ca si al lui Friedman sau Preotescu) era gata în aprilie 1963, deci n-ar mai fi fost motive de continuare a vizitelor. Totusi, un an mai tîrziu, la 24 aprilie 1964, aceeasi sursã relateazã despre o altã vizitã a lui Petrovici (în aceeasi companie, la pictorita Vavilin, unde s-a discutat despre piesa de teatru <Rinocerii> a lui Eugen [în raport este consemnat Jean] Ionescu, despre operatia de prostatã a generalului De Gaule si despre ultimele eliberãri din închisorile comuniste.) Evident, pretextul portretului era invocat în continuare.
O lunã mai târziu, la 15 mai 1964, are loc o nouã întrunire la pictorita Vavilin, la care au mai participat, pe lîngã cei obisnuiti, Napoleon Cretu si fostul ministru în cabinetul Goga, Cosereanu. Era imediat dupã faimoasa declaratie din aprilie 1964 si discutiile au insistat mai mult pe ideea unei posibile destinderi politice în noile conditii ale neîntelegerilor ruso-chineze. Napoleon Cretu a fost de pãrere cã Occidentul va acorda ajutor economic tãrii noastre numai cu anumite conditii, printre care si aceea a alegerilor libere si supravegheate de occidentali.
Bãnuim cã întrunirile de la pictorita Vavilin Elena au continuat si dupã aceastã datã, chiar dacã lipsesc referintele despre ele. Nu stim ce s-a întâmplat cu portretul realizat si nici cum a reusit pictorita sã transpunã în registru plastic sophia chipului petrovicean. Probabil cã tabloul existã pe undeva si-ar fi bine sã fie expus public, pentru a vedea dacã Petrovici a stiut sã-si aleagã pictorul care sã-i imortalizeze înfãtisarea octogenarã.