Adio lecturii!

Constantin Trandafir mã provoacã sã scriu ceva despre lecturã. Revista Nouã face strãdanii lãudabile sã asigure dezbateri la zi, colocvii pe anumite teme incitante. Dar mã întreb dacã de data asta a nimerit-o, dacã este lectura o temã de actualitate. Fireste, mai citesc ceva cei care nu se pot debarasa de o veche apucãturã, idealisti incorigibili, condamnati la sãrãcie lucie. Oamenii seriosi, în pas cu vremurile, s-au debarasat usurati de asemenea povarã cu totul neproductivã. Cândva, pãrea o rusine sã nu ai mãcar câteva cãrti în casã. Nici nu era nevoie sã le citesti, încât cãrtile puteau fi cumpãrate la metru, dupã criterii <estetice> sigure, conform cu mobilierul din locuintã. Acum, nu mai e nici un semn <nearistocratic> sã nu posezi cãrti. Altminteri, acestea sunt si scumpe, si anacronice, în conditiile postmodernitãtii, când toate informatiile se gãsesc la un pret convenabil pe Internet. Biblioteca virtualã eliminã biblioteca traditionalã, care va deveni simplã curiozitate muzealã. Sã ne imaginãm numai câte spatii vor fi <eliberate> si destinate unor scopuri practice. Disparitia cãrtii concordã cu megarevolutia culturalã si civilizationalã spre care înaintãm cu pasi repezi. Fireste, mai sunt încã multi nostalgici, care se încãpãtâneazã sã creadã cã învechita civilizatie a cãrtii nu trebuie sã disparã. Atât eu, cât si Constantin Trandafir vom fi fiind printre ultimii visãtori de bibliotecã. Deja copiii nostri nu mai au asemenea prejudecãti si au înlocuit biblioteca desuetã cu Internetul. Acolo, se iluzioneazã unii, ar putea gãsi toate cãrtile lumii si, în consecintã, urmasi nostri sunt infinit mai <bogati> decât oamenii de bibliotecã. Am încercat si eu sã intru în aceastã miraculoasã si infinitã bibliotecã-labirint. Cu uimire am descoperit, însã, cã nu existã nici o bibliotecã, si evident, nici o carte. Doar informatii si niste însiruiri de texte care se deruleazã la comandã. Într-o clipitã, totul poate sã disparã, fie din vointã proprie, fie dintr-o panã de curent sau din capriciile programelor si ale calculatorului. Iar, pe deasupra, nu poti avea niciodatã sub ochi mai mult de o <paginã>. Sã nu ne amãgim, cartea a murit! Evident, pe Internet poti lectura texte. Din acest punct de vedere, postmodernistii au intuit bine: viitorul apartine textului, iar nu operei. Orice <poeticã> devine automat o textologie, iar creatorul de literaturã (de orice fel) nu se poate numi decât textier. Iatã cum un termen umil din muzica zisã <usoarã> va deveni rege în lumea creatorilor. Textierul este menit sã alunge din culturã scriitorul. Dar nu numai atât. S-ar putea ca omenirea sã se îndrepte spre o nouã erã de culturã. Am putea-o numi era folclorului scris, desigur, o flagrantã contradictie în termeni, dar nu mai putin posibilã, deoarece deja postmodernitatea a <deconstruit> conceptul de geniu în favoarea celui de fabricator de texte al cãrui nume nu prea mai intereseazã de vreme ce importante devin doar informatia si textul, ultimul fiind destinat, la rându-i, deconstructiei prin lecturã. Textologii ultimi n-au postulat oare cã lectorul este un <continuator> al textului, putând sã-l adauge sau sã-l modifice dupã firestile-i plãceri? Dintr-o datã ne întoarcem la conditia anonimatului si la ceea ce s-a numit caracterul colectiv al creatiei care asigurã o nesfârsitã libertate de creatie individualã chiar prin lecturã. Iar circulatia oralã este înmiit depãsitã prin globalizarea informatiei, îndeobste în limba universalã – engleza americanizatã.
Asadar, ne vom despãrti usurati de lectura cãrtii - obiect de bibliotecã, de care înaintasii nostri se îndrãgostiserã. Cititul cu creionul în mânã va deveni o simplã curiozitate muzealã, altfel spus, lectura ca act de culturã înaltã nu va mai exista. Pentru subcultura omului <concret>, preamãrit de postmoderni, va fi suficient cititul. Ziarele, bunãoarã, se citesc, nu sunt destinate lecturii. Omului din viitor îi va fi suficient sã stie sã citeascã. Scrisul de mânã va dispãrea, fiindcã el cere prea mult efort. E nevoie de trei degete pentru a tine tocul sau stiloul în mânã, pe când scrisul pe Internet are trebuintã doar de câte un deget, iar pentru rapiditate de actionarea succesivã a celorlalte. Sau, si mai usor, mâna va fi, în sfârsit, eliberatã de efort, cãci în fatã ne stã scrisul prin simpla vorbire sau îngãimare de vorbe. Si, atunci, îl întreb pe Constantin Trandafir, ce rost mai are sã vorbim despre lecturã?

Theodor CODREANU