Tesãturã istoricã în broderii aurite

Sergiu Adam - Ctitoriile lui Stefan cel Mare

Dintr-un impuls poetic, asociat voit cu rigoarea istoricului de artã, dar prin nimic situat academic, dimpotrivã, aflat în ipostaza enciclopedistului ghidat de rigorile celui propus spre a fi ghid perpetuu, Sergiu Adam ne-a oferit, în avans de timp aniversar, frumoasa si eleganta carte Ctitoriile lui Stefan cel Mare. Extras de referintã din volumul princeps Ctitorii musatine. Secolul XIV-XVI, dupã informatia prefatatorului cãrtii, criticul clujean Petru Poantã, Ctitoriile lui Stefan cel Mare are semnificatia unui act comemorativ. „Dar, în aceeasi mãsurã, sositã pare sã fie vremea în care racordarea la vechi traditii de esentã istoricã este impusã de însãsi aceastã actualã reîntâlnire si reunificare cu matricea care ne-a fundamentat prin timp durata: Europa.” Iar la acea vreme, dupã afirmatia autorului, „Stefan cel Mare a fost atât de strãlucitor si de singular în toatã istoria Moldovei, încât pare neverosimil.”

Asadar, sobru si în ardere de suflet, înclinat mereu înspre vocea documentului, dar deopotrivã învãluit în zbor imaginar si, peste toate, statornic, asa ni se oferã autorul, stãpânit, totusi, de obsesia realului, ca istoricitate. În fapt, cui îsi închinã, drept mãrturie a trudei sale, cartea? Pãrintilor, dupã a sa mãrturisire. Prin urmare, pãrintii ne sunt ecranul pe care ni se proiecteazã trecutul, cu rostul sã nu ni se steargã însemnele. Fie-mi, deci, scuzatã efuziunea sufleteascã în fata acestei inedite descinderi înspre mit si real totodatã, dar demersul în sine e sincer, binevenit, acum când trãim o crizã a limpezirilor de ordin istoric si nu numai. Si, fãrã a face literaturã istoricã, respectiv beletristicã ori poezie, predilectia exegetului Sergiu Adam pentru reperele ce oferã, în ansamblul lor, dimensiunile adevãrate ale unei personalitãti, se vede demonstratã tocmai prin analiza stiintific-esteticã a isprãvilor renumitului Domn, concretizate în ctitoriile sale neasemuite. Acestora, din respect fatã de autenticitate, li se restituie valoarea, dovedindu-se astfel faptul cã a existat „stilul arhitectonic moldovenesc”, care, prin mesajul sãu, semnificat de cãtre cercetãtorii la a cãror bibliografie apeleazã autorul, ilustreazã „ratiunea, bunul simt, cumpãtarea, ingeniozitatea în solutiile tehnice si, în general, echilibrul de suflet.” (N. Constantinescu).

Prin urmare, glacial si riguros, cum se doreste, Sergiu Adam îsi structureazã temeinic cartea, vizând, în capitole separate, întregul domeniu de prezentã activã a celui mai mare umanist pe care l-a avut la acea vreme constiinta româneascã, deopotrivã cu întregul rãsãrit european.

Si, constient fiind de aceastã mãretie a eroului, în exegeza sa, trece prin filtrul evidentierii lor active ctitoriile realizate, prinse într-o grilã anume: Cetãti militare; Constructii civile; Curti domnesti; Poduri; Constructii religioase, mãnãstiri si biserici, însumând, în mod exceptional, atât bisericile lui Stefan cel Mare din Transilvania, cât si mãnãstirile de la Muntele Athos. Apoi, peste toate, cu rol de a-si aureola strãdania, oferã o bibliografie ametitoare prin abundenta ei.

Prin urmare, într-o asemenea incursiune, autorul, exigent cu sine, si-a fixat un algoritm, dar chiar si în echidistanta ce si-o impusese fatã de acest amalgam tematic, lectorul descoperã cãldura sufleteascã ce se revarsã, atunci când pe ecranul timpului sunt proiectate ctitorii precum: Cetatea de scaun a Sucevei, Cetatea Neamt si chiar Chilia, Orhei, asupra cãrora se varsã lacrima poetului.

Într-o echilibratã mãsurã, nu putem scãpa din atentie nici predilectia autorului pentru autenticul istoric, nici detasarea cu care sunt însumate faptele, când vizeazã elemente emblematice precum Mãnãstirea Putna, Cetatea Neamtului, Mãnãstirea Neamt, Cetatea Sucevei s.a. Într-o asemenea grilã, Mãnãstirea Neamt, bunãoarã, este învãluitã în stare de suflet si de mister, adevãr si legendã, iar din toate, exegetul extrãgând realitatea unei zidiri aflate înscrisã sub însemnul duratei. Pentru împlinirea proiectului, autorul apeleazã la document, la descriere sub impuls imaginar, la evenimente, la arhitecturã si ecouri de suflet, iar din toate acestea si altele câte s-au trecut neobservate, cu stiintã, imaginatie si cãldurã sufleteascã, autorul reclãdeste o lume. Si astfel, în sclipiri diamantine, eonul umanist românesc ni se oferã emblematizat sub efigia lui Stefan cel Mare si Sfânt!

Cartea, prin sobrietatea analiticã si îndrãznetele sale trimiteri cãtre izvoarele de specialitate si nu numai, se înseamnã, credem, drept act de cucernicã evidentiere a prezentei legendarului Domn în istorie si mit românesc. Iar autorul în sine, repet, îsi divulgã dincolo de a sa vointã fibra de poet, si, de ce nu, de om al pãmântului Moldav, care îsi onoreazã astfel durata pe firul timpului, întru reclãdirea legendei si a existentei de sânge, de vis si de har. Fiindcã Poetul, oricând si oriunde, îsi viseazã înaintasii !

G R T