Locul
Curtea Casei Domnesti a Brâncovenilor de la Brebu, înconjurata de ziduri care pastreaza amprenta timpului, cu iarba înca verde crud.

Timpul
O dimineata de octombrie 2000, a treia a galelor APLER, desfasurate, înca o data, la Câmpina si în împrejurimi.

Omul
-Sunt Vasile Tarâtanu, directorul ziarului «Arcasul», membru fondator al Societatii pentru cultura româneasca «Mihai Eminescu» si directorul Fundatiei Culturale «Casa Limbii Române», recent creata la Cernauti. Ma bucur ca sunt în aceste locuri mustind de istorie, pentru ca am mai fost la Câmpina o singura data pâna acum si mi-au ramas în memorie si casa pictorului Grigorescu, si, mai ales, Castelul Iuliei Hasdeu, unde m-am patruns de maretia istoriei noastre si a oamenilor care au trait pe aceste locuri si le-au cinstit prin trecerea lor. Cât ne priveste pe noi, românii care ne aflam în afara hotarelor actuale ale tarii, ma bucur ca astazi, aici, am înteles si mai mult tragedia noastra. Aceasta Casa Domneasca poarta înca ecoul pasilor marilor nostri înaintasi, ai voievozilor care au facut cinste istoriei noastre, cum au fost Brâncovenii. Aici, înauntru, am vazut o harta a întregii Românii, unde am gasit si Cernautii, si Herta, si Hotinul, Chisinaul, Balti si alte locuri care, cu parere de rau, stiu ca sunt acum rupte de la trupul tarii în urma unor cârdasii care vor ramâne pentru totdeauna în istorie ca niste acte care au adus mari nedreptati poporului român.
Venind de acolo de unde vin, unde românii sunt mai tristi decât cei de aici, chiar daca trecem si noi prin aceleasi etape ale tranzitiei, ale crizei economice, stiu ca noi suntem într-o stare cu totul deosebita, deoarece se atenteaza la fiinta noastra nationala, însasi la coloana vertebrala a existentei noastre, la Limba Româna. Si, odata ce noi, acolo, ne vom pierde limba româna, ceea ce ne deosebeste de alte popoare, traditiile, obiceiurile, aceste coordonate ale existentei noastre, atunci nu ne vom mai putea considera români acolo, în teritoriile noastre stramosesti. Si lucrul acesta se poate întâmpla, deoarece politica pe care o promoveaza statul ucrainean, pe care a promovat-o si pâna în 1990 fostul imperiu sovietic, care, la rândul lui, a continuat politica altui imperiu, cel rus - fidel mereu testamentului lui Petru I de a folosi toate mijloacele, chiar si cele oneroase, spre a-si mentine suprematia într-o anumita zona, spre a-i determina pe oameni sa renunte la fiinta lor nationala si a deveni niste slugoi ai ocupantilor.
În acest sens, vreau sa spun ca, de la ’90 încoace, printre coordonatele politicii ucrainene se înscrie una deosebit de primejdioasa: educatia în spiritul mentalitatilor ucrainene. Deci, scopul pe care îl urmaresc actualii guvernanti este ca noi sa ne pierdem identitatea noastra nationala. În acest scop, nici un mijloc nu este pentru ei rusinos. Dupa acea deschidere care s-a produs în ’90, când dintre România si fostele ei teritorii sau dintre România si tarile vecine s-a lichidat acel „zid chinezesc” sau „berlinez”, acea „Cortina de fier” care exista între noi, românii, si se parea ca va aduce foarte multe privilegii sau macar drepturi normale, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici chiar odata cu semnarea tratatului de buna vecinatate, de prietenie, de colaborare între România si Ucraina. Ei nu renunta la ideea de asimilare a minoritatilor nationale, în pofida unei legi pe care au elaborat-o si care corespunde standardelor europene în materie de drepturi ale omului. Dar, de la ceea ce scrie pe hârtie si pâna la ceea ce se întâmpla în realitate, e diferenta ca de la pamânt pâna la cer. Spre exemplu, obstacolele care se pun în calea aducerii cartilor românesti la Cernauti, în calea revistelor românesti care nici macar nu pot fi procurate la Cernauti. În acest vechi oras românesc, veche vatra româneasca de mare cultura si cu un trecut extraordinar, cu importanta deosebita în istoria culturii si civilizatiei românesti, unde au debutat Mihai Eminescu, Lucian Blaga, unde a fost tiparita pentru prima data Miorita, în momentul de fata nu ajunge o carte româneasca, nici macar pe cale oficiala, nu exista o librarie de carte româneasca, chioscuri în care sa gasesti ziarele, revistele care apar în România.

Domnule Tarâtanu, pentru ca ati amintit de niste repere, Eminescu, Blaga, Miorita, as vrea sa trecem de la acestea la actualitate. Spuneti-mi cum arata viata culturala, literara a românilor de la Cernauti.

În regiunea Cernauti, care reprezinta, în momentul de fata, Nordul Bucovinei, Nordul Basarabiei si Tinutul Herta, trei zone distincte românesti, noi, românii, am ajuns sa fim minoritate nationala, reprezentând abia peste doua sute de mii de suflete. În orasul Cernauti, în dulcea capitala a Bucovinei, suntem în jur de douazeci de mii din doua sute cincizeci de mii de locuitori ai orasului. În acest moment, la Cernauti, nu avem: Universitate româneasca - dar am avut pâna în 1940; nu avem un Muzeu al nostru, românesc - dar am avut pâna în 1940; nu avem o editura puternica a noastra. Ce-i drept, a deschis, nu de mult d-na Alexandrina Cernov, membra de onoare a Academiei Române, o editura, «Alexandru cel Bun», dar care se zbate în chingile economiei de piata si deocamdata, cu mari dificultati, a tiparit câteva carti, cu niste sponsorizari din România. Dar, conditia acestor sponsorizari este aceea ca volumele care se tiparesc sa fie donate scolilor din regiune. Si atunci, editura, neavând nici un beneficiu, nu-si poate continua activitatea pe mai departe si nu poate tipari zecile de manuscrise pe care le avem la editura. Avem niste lucrari deosebit de importante care tin de istoria Bucovinei, lucrari care au ramas în manuscris de la marii nostri înaintasi care au trait la Cernauti, Zbiera, Constantin Murariu, Iulian Vespe si multi altii. Avem în momentul de fata la Cernauti câteva publicatii în limba româna. Doua dintre ele sunt ziare oficiale, unul al Consiliului regional si altul, un supliment la „Vocea Ucrainei”, al Parlamentului. În afara de aceste publicatii, sunt si câteva ziare independente, dar nu le mai putem numi ziare, deoarece nu mai apar nici cotidian, nici macar saptamânal, apar numai când pot…

Când ies de sub tipar, vorba lui Caragiale…

…Când ies de sub tipar. Ziarul pe care-l conduc eu, «Arcasul», saptamânal acum câtiva ani, am ajuns acum sa nu-l pot scoate nici pe trimestru. De la stat nu primim nici un ajutor, chiar daca acolo, undeva, în rapoartele pe care le fac înaltii demnitari se vehiculeaza niste cifre pe care, chipurile le-ar fi cheltuit pentru minoritati, pentru dezvoltarea culturii lor. În realitate, asa ceva nu se întâmpla. Minoritatea româneasca, pronunt cu tristete aceste cuvinte, are 87 de scoli pe care am reusit sa le pastram de-a lungul a peste cincizeci de ani de înstrainare; sunt scoli în care, din ce în ce mai mult, acum, dupa ce un loc important l-a detinut limba rusa, ca cea de-a doua limba materna, din ’90, apare o alta a doua limba materna a românilor, este cea ucraineana.

Acesta da câstig!

Da, am câstigat înca o limba materna, care ocupa din ce în ce mai mult spatiu în programul elevilor si i se acorda mai multa importanta decât limbii române, limba de predare. În plus, în ultimul timp, a aparut o dispozitie a inspectorului scolar sef, d-l Baul, prin care, în urma respingerii unei ordonante, introduse pe cale parlamentara, se recomanda…

Se recomanda obligatoriu…

Da, e o recomandare obligatorie pentru directorii scolilor românesti, pe care, daca nu o îndeplinesc, desigur ca mâine îsi pierd postul. Astfel, o zi pe saptamâna este dedicata limbii ucrainene. Toate obiectele sunt predate în limba ucraineana. Va închipuiti, azi lectiile se tin în limba ucraineana, mâine raspund elevii în limba româna. Ieri s-a predat în limba româna, azi se raspunde în limba ucraineana. Va dati seama ce inconveniente se creeaza pentru elevi. Aceasta cerinta nu e chiar nevinovata, deoarece într-o buna zi, spunându-se parintilor, copiilor: „vedeti, nu exista perspective daca învatati în limba româna, hai, mai bine sa trecem de la o zi, la o saptamâna, la o luna în limba ucraineana si apoi sa trecem definitiv, noi pastrându-ne limba, cum si-o pastreaza românii din Ungaria, numai ca obiect de studiu (scolile lor, care sunt considerate românesti, au limba româna doar ca obiect de studiu, am aflat acest lucru). Noi nu am ajuns la acest stadiu, dar putem ajunge, pâna la urma, si la stadiul facultativ! Ceea ce este o dorinta a actualilor guvernanti, dar nu ne dorim o asemenea soarta.

Sa speram, domnule Tarâtanu, ca în urmatoarele decenii, odata ce se va ajunge la o Europa Unita, din care sa faca parte si România, si Ucraina, si Republica Moldova, odata cu evolutia societatii europene în ansamblul ei, odata ce politicienii vor întelege ca lucrurile sunt ceva mai complicate decât le vad ei sau le doresc ei în virtutea unor obisnuinte de care cu greu pot scapa - oameni sunt si ei si au interesele lor - sa speram ca lucrurile vor ajunge si pentru copiii despre care ne vorbeati sa fie altfel. Va trebui sa luptam si noi aici, în România, si dumneavoastra, acolo, în Ucraina pentru integrarea europeana.

Vreau sa va spun ca noi am fost în Europa, Bucovina a facut parte din Imperiul Austro-Ungar, dupa aceea am nimerit, din nou, în… Asia.

Eu ma refeream la Europa asta, de acum, de la începutul mileniului al treilea…

E o isterie, acum, cu integrarea în structurile europene, structuri care, cine stie, azi sunt, mâine nu sunt! E vorba, în fond, de o mentalitate europeana, în sensul ca toti sunt egali, nimeni nu e tratat preferential si unii sunt albi si altii sunt negri. În Europa ar trebui sa intram anume cu întreaga noastra istorie, cu întreaga noastra cultura si cu anumita demnitate, pentru ca totul demonstreaza ca, din punct de vedere spiritual, facem parte din Europa. Acelasi Eminescu, pe care unii îl considera vetust, depasit, este primul care a intrat în Europa si este în Europa. Sa intram în Europa cu ceea ce avem mai bun, spiritual, si sa luam de la Europa avantajele dezvoltarii tehnice. Ambasadorul Mexicului, parca, a spus ca integrarea României în Europa trebuie sa-i aduca acesteia un plus de suflet, un plus de spiritualitate.

La asta ma refeream si eu, domnule Tarâtanu, la îmbogatirea spirituala a Europei cu bogatia noastra spirituala, a acestor meleaguri. Va multumesc foarte mult, va mai asteptam la Câmpina…

Voi veni totdeauna cu cea mai mare placere. E un loc binecuvântat de Dumnezeu.

E un loc magic si ne place si noua sa credem acest lucru. La revedere.

Florin Dochia