-Domnule Jan Lenco, bine ati venit la Câmpina.

-Va multumesc foarte mult pentru primirea calduroasa în acest oras al dumneavoastra.

-Ne bucuram foarte mult ca sunteti aici, la noi. Una dintre cartile dumneavoastra, Aduceri aminte, a fost recenzata de domnul Constantin Trandafir, în Revista noua. As vrea sa încep mai de departe putin si sa va întreb care este locul literaturii slovace în contextul literaturii europene.

-Este o întrebare foarte delicata. Anul trecut am participat la Expresul literar 2000 la care au venit scriitori din toate cele patruzeci si trei de tari europene. Pe durata acestei excursii, mi-am dat seama, în urma discutiilor pe care le-am purtat cu scriitorii din celelalte tari, ca exista un mare dezavantaj pentru scriitorii care reprezinta tarile mici: limba acestor tari si operele scriitorilor din aceste tari sunt cunoscute doar de un cerc foarte restrâns de specialisti. Pâna sa ajungem la exceptii care confirma regula, constatam ca scrierile autorilor din tarile mici, practic, nu intra în competitie cu cele ale autorilor din tarile mari.

-Este imperialismul literar-lingvistic. Este acest baraj lingvistic, cel ce separa literaturile, scrise în limbi pe care le vorbesc populatii restrânse ca numar. Este si problema literaturii române.

-De acest lucru mi-am dat seama pe parcursul acestui sejur. Am impresia ca limba engleza - practic, o limba engleza mult simplificata - devine un fel de esperanto. Eram martorul unor astfel de anomalii încât scriitorul polonez purta discutia cu o scriitoare din Belarus, deci scriitoare care scrie în limba slava, în limba engleza! Sau faptul ca Institutul Goethe a organizat anumite manifestari care s-au derulat în limba engleza.

-Este paradoxul satului mondial de care vorbea McLuhan, acum multe decenii, sau asta înseamna dezvoltarea informaticii si comunicarea prin Internet.

-Eu sunt încredintat ca va dainui cartea, va rezista acestei ofensive, chiar în aceasta perioada foarte grea.

-Am sa revin mai aproape de pamânt, mai aproape de dumneavoastra. Spuneti-mi ceva despre geneza operei proprii si daca aveti niste mari scriitori, personalitati literare care v-au ajutat în formare.

-Am. Din sfera germana a literaturii este Herman Hesse. Din literatura rusa – Dostoievski. Din literatura engleza, pot sa spun ca nu am un asemenea model.

-Ceea ce mi-ati raspuns ma face sa cred ca suntem foarte apropiati, dumneavoastra, scriitor slovac si scriitorii români, pentru ca, spre exemplu un scriitor român cum este Nicolae Breban mi-a raspuns oarecum asemanator: Dostoievski si Nietzsche. Am sa fac un pas mai departe si voi pune o întrebare la care am rugat sa raspunda si câtiva scriitori români. Care credeti ca este rolul suferintei, inventate sau reale, în creatia scriitorului?

-În creatia ca atare?

-Pentru creator, în creatia ca atare. Ma gândesc la Edgar Allan Poe, ma gândesc la Goethe care a dus o viata fara griji materiale, dar a scris Suferintele Tânarului Werther. Si ma gândesc si la dumneavoastra, care ati jucat un rol în miscarea din 1968 si se simte acest lucru în opera.

-Cred ca suferinta joaca un rol foarte important, pentru ca este componenta a cunoasterii, componenta a dezvoltarii. În acelasi timp, cred ca ea contine un imbold interior de a o depasi. Cred ca în aceasta manifestare exista si o parte de egoism si simplificare. Îmi aduc foarte bine aminte de anul 1968, când marea majoritate a oamenilor sincer îl ridicau în slavi pe Ceausescu, pentru faptul ca nu se alaturase interventiei si era pentru marea majoritate a oamenilor sinonim cu democratia.

-Eram în Polonia, câtiva ani mai târziu, si era aceeasi parere si la polonezi. Asadar, pentru creatie, suferinta este esentiala, înteleg. Credeti ca se poate scrie din preaplinul bucuriei?

-Cred ca nu, dar exista undeva, în acest instinct de conservare, ceva care, din acel pahar de bucurii, toarna ceva si îl umple cu un pelin.

-Cred ca ne-am apropiat, prin afirmatia aceasta, de ceea ce spunea mai devreme Constantin Trandafir despre Jan Lenco, un scriitor postmodern.

-M-ar bucura daca din punct de vedere al postmodernismului as atinge anumite cote, cât de marunte.

-Sa speram ca ne vom clarifica mai mult cu privire la opera dumneavoastra postmoderna pâna la urmatoarea vizita pe care va asteptam s-o faceti si la Câmpina.

-Va multumesc foarte mult si marturisesc ca am un legamânt interior, cu mine însumi, sa ma întorc în Câmpina, sa scriu un lung reportaj si mai ales despre acea casa memorabila, Castelul Julia Hasdeu, care mi-a facut o impresie profunda si care merita sa fie cunoscut si la noi, pentru ca nu se stie despre el în Slovacia.

-Noi spunem ca este un loc magic, acest castel Julia Hasdeu. Si ma bucur ca dumneavoastra confirmati acest lucru. La revedere si va multumesc pentru aceasta convorbire.

Nota bene: Este o obligatie de onoare sa aduc multumiri domnului Stefan Unatinsky pentru amabilitatea de a interpreta rolul dificil al translatorului, fara de care dialogul cu scriitorul Jan Lenco n-ar fi avut loc.

Florin Dochia