Marti, 9 octombrie 2001, la Casa Carti Libra din Câmpina, am avut fericitul prilej de a întâlni o fiinta deosebita. Madeleine Davidsohn venea din Haifa (Israel) cu o carte (editata de Libra) si un mesaj de speranta.

-Doamna Davidsohn, am sa va întreb, dupa ce va spun bine ati venit la Câmpina…

-Bine v-am gasit!

-…Daca va socotiti scriitor român.

-Raspunsul la întrebarea dvs. ar putea suna cam asa: ma consider scriitor israelian de limba româna. E ceva putin mai complicat, poate, dar, dupa ce am scos primul volum de poezii, pentru ca poezia o scrii sub impulsul momentului, si te simti nevoit sa eliberezi emotia care, atunci, atunci, se aduna în tine si se cere într-un fel eliberata, am scris, bineînteles, cele mai multe lucruri legate de realitatile israeliene, pentru ca ele ma anima în fiecare zi si în mijlocul lor traiesc de 28 de ani. Un critic literar din Israel m-a numit poate cea mai autentica scriitoare israeliana, dar, de limba româna.

-Se stie ca aveti foarte multi prieteni scriitori israelieni de limba româna. Noi suntem foarte bucurosi ca sunt acolo oameni, scriitori, oameni de arta, în general, israelieni de spiritualitate si româneasca. Am sa va invit sa trecem putin mai în intimitatea creatiei dvs. Ce importanta dati în ceea ce scrieti legaturii dintre realitate si fictiune?

-Poate si pentru ca traiesc în Israel, unde viata nu întotdeauna îti ofera cotidianul, banalul pe care am învatat sa-l iubesc, poate pentru ca stirile în Israel, de la o ora la alta, se pot perima, devenind învechite, în fata unor stiri mult mai noi si mult mai ardente, poate din nevoia de supravietuire, a mea personala, am scris aceste carti, aceste nuvele sau poeziile, ca sa ma autoconving ca pe undeva, totusi, trebuie sa gasim forta de a depasi momentul, indiferent cât de greu poate fi la timpul respectiv. Cartea (Întinde mâna zilei care vine – n.n.) a fost scrisa, la început, pentru mine. N-a fost scrisa într-un an, n-a fost scrisa într-o luna, nuvela cea mare, cu pretentie de mini-roman, a fost scrisa în trei ani, din cauza asta, eu însumi m-am convins ca omul are nevoie de un crez, crez în Dumnezeu, crez într-o soarta, crez în întâmplare, nu are importanta în ce, dar trebuie sa gasesti puterea de a depasi ziua de azi pentru ziua care vine. Si acesta a fost motivul pentru care la sfârsit am scos-o din sertar si am spus: da, minuni se întâmpla.

-Tot ceea ce spuneti si ceea ce v-am mai auzit spunând si ceea ce scrieti în carte ma îndeamna sa fac o afirmatie: din suferinta se naste speranta si optimismul. Cred ca acest lucru face parte si din spiritualitatea poporului evreu, raspândit pe toate meridianele de-a lungul secolelor si întors, de câteva decenii, într-un stat propriu. Din suferinta… Daca bine îmi amintesc, nu exista decât o singura sarbatoare vesela…

-Este astazi! Este Sinhat ora. Este bucuria ca poporul evreu a primit de la Dumnezeu Legile si, atunci, a putut deveni un popor organizat, care sa se conduca dupa o lege si în care anarhia sa fie, oarecum, împinsa în laturi.

-Nimic nu este întâmplator, nu?

-Probabil!

-Probabil!

-Chiar sub soarele acestei zile!

-Cineva a facut sa stam de vorba chiar în aceasta zi! Si sa vorbim despre speranta care razbate din scrierile dvs., din nuvele, din poezie, din viitorul roman.

-Sa va mai spun ceva. Nu este numai fictiune, eu însami m-am convins, în foarte multe situatii, ca exista o rezolvare, o rezolvare pe care în momentul respectiv nu o poti realiza. Iar acest semi-roman este semi-adevarat, sau mai mult decât semi, trei sferturi, daca îmi amintesc bine, ca semi înseamna numai jumatate. O colega de-a mea mi-a povestit întâmplarea si este atât de frecventa în Israel, unde toti plecam sau ajungem, urcam în tara, cum s-ar numi termenul în ivrit – ole, urca în Tara Sfânta, lasând în urma un bagaj. Niciodata nu stim ce ascunde acest bagaj. În povestirea mea, bunica ce îsi lasa în Rusia un mormânt, care este convinsa ca în urma ei n-a ramas decât praf si pulbere, care-si pierde si sotul, care la un moment dat traieste în virtutea inertiei, afla într-o zi ca are un nepot! De la copilul meu? Dar el n-a fost casatorit! E adevarat, dar a avut o iubita! Dar eu n-am cunoscut-o! E adevarat, dar a ramas gravida! Dar baiatul? Dar baiatul vrea sa vina în Israel. Iata, domnilor, minunile, da, se întâmpla. Poate ca nu sunt chiar minuni ceresti, sunt minuni pamântene. Trebuie sa credem si sa le asteptam.

-Va multumesc foarte mult, în numele câmpinenilor, ca ati venit aici cu aceste carti minunate si cu acest mesaj de speranta, mai ales ca ne aflam în octombrie 2001, într-o situatie internationala care ne afecteaza, mai mult sau mai putin, pe toti. Va urez un sejur placut, în continuare, în România, si va asteptam, cu totii, sa va întoarceti cât mai des.

-Va multumesc foarte mult, la revedere!

Florin Dochia