 |
Cuartetul din Câmpina |
home |
Eduard Gabriel Iosifescu: ...Lacrimeaza. Florin Dochia: Da, unii lacrimeaza. Ce cladire este aceasta, unde e acum, ce e în locul ei. Noi, aici, sa ne întoarcem la începuturi. De unde aceasta idee a unui album monografic? Serban Baleanu: Ideea acestui album monografic „Câmpina - o istorie în imagini” a aparut în urma cu zece ani, exact la împlinirea a 490 de ani de la prima atestare documentara, sarbatorita în Câmpina de administratia locala de atunci. Am fost invitati de dumnealor, eu si dl. profesor Ciupala, sa organizam o expozitie care poarta, paradoxal, acelasi nume, „Câmpina – o istorie în imagini”, si care, la vremea respectiva, s-a bucurat de un real succes. De la acel moment, mi-a aparut aceasta idee de a reuni într-un album (de o anumita dimensiune, privit atunci) aceste lucrari spre a fi prezentate câmpinenilor. N-am renuntat la idee, dar timpul, motive subiective si obiective… Alin Ciupala: … Dificultatea lucrarii… Serban Baleanu: ...Au facut ca noi sa nu facem pasul respectiv. În urma cu doi ani, nestiind de manifestarile ce vor fi organizate în aceasta perioada, ne-am reunit în acest grup de patru pe care-l aveti în fata si am pus în miscare lucrul la albumul monografic. Alin Ciupala: Vreau sa subliniez ca închegarea acestui grup apartine lui Serban Baleanu. El a ales… Eduard Gabriel Iosifescu: … Nu a ales, a convins… Alin Ciupala: El a atras, a lamurit si a reusit sa închege echipa – ceea ce a fost destul de complicat. Lucrarea era cu mare grad de dificultate, eu, personal, am avut rezerve si am cedat numai la insistentele lui Serban Baleanu, care avea, în prealabil asentimentul d-lor Cratochvil si Iosifescu. Trebuie sa subliniez ca fiecare membru al echipei a venit cu un aport substantial la alcatuirea lucrarii. Dar, revin, Serban Baleanu a fost cel care a închegat acest grup. Florin Dochia: Cred ca este normal, daca privim din punct de vedere sociologic, orice grup are un lider informal, recunoscut de ceilalti, în cazul de fata, Serban Baleanu. Înteleg ca domniei sale i-au revenit anumite probleme de ordin organizatoric si de comunicare. Eduard Gabriel Iosifescu: Adevarul este ca Serban Baleanu a fost cel care ne-a reunit. Criteriul de la care s-a pornit a fost bagajul informational. Pe de o parte, fotografii, pe de alta parte, documente, pe de alta parte, informatii de istorie orala si cultura istorica. Astfel, la capitolul documente si fotografii, a fost d-l Baleanu. La capitolul fotografii am fost si eu – dau un singur exemplu: în album apar vreo sase fotografii cu rafinaria la bombardament, din 250 pe care le am. La capitolul istorie si traditie – d-l Cratochvil. La capitolul istorie, din punct de vedere stiintific, documente, acte, datare – d-l Alin Ciupala. Florin Dochia: Iata ca v-ati strâns patru oameni care, împreuna, faceti un întreg. Eduard Gabriel Iosifescu: Sa nu ziceti omogen, ca nu e asa! Florin Dochia: Ar fi dramatic, plictisitor! Mi-aduc aminte de o imagine: cei patru frati Bogza (Alexandru, Ovidiu, George, Radu) vazuti ca patru mieji ai unei nuci. Cred ca metafora vi se potriveste. Silviu Dan Cratochvil: Am fost uniti de aceleasi sentimente: dragostea de Câmpina. Am fost o echipa. Chiar daca au fost divergente, acestea au fost benefice. Din discutie a iesit lumina. Asta nu e în regula, poza aia nu e buna, asta nu trebuie sa punem. Sa punem textul mai asa. Dicta d-l Ciupala , scria „secretarul”, d-l Iosifescu. Eduard Gabriel Iosifescu: Are dreptate d-l Cratochvil când spune «echipa». O echipa trebuie sa câstige. Sa stiti, câstigatorii sunt câmpinenii. Silviu Dan Cratochvil: Exact. Serban Baleanu: Eu as spune cu totul altfel. Grupul nu e întâmplator conturat în formula asta. Exista un grup de initiativa. Categoric. Dar în acest grup de initiativa exista un istoric, un profesor totodata si un muzeograf – lucru rar întâlnit într-o singura persoana. Silviu Dan Cratochvil: Fericit aleasa. Serban Baleanu: Si un împatimit,
un îndragostit de Câmpina. Ma refer la d-l Ciupala. Între
noi este si autorul celei de-a doua monografii a orasului Câmpina,
d-l Cratochvil; un colectionar, eu; un alt colectionar, colegul Eduard
Gabriel Iosifescu. Toti îndragostiti de aceasta localitate. Poate
ca n-a fost întâmplator ca am format o echipa, cu bunele si
cu relele ei. În doi ani de zile, patru oameni de pregatiri diferite,
cu preocupari diferite, de vârste diferite, trebuiau sa aiba si
momente de cumpana… Florin Dochia: As zice chiar ca, pâna la urma, ati format o familie, în sensul cel mai profund al cuvântului, cu rele, cu bune… Silviu Dan Cratochvil: Exact. Eduard Gabriel Iosifescu: (râde) Cu frati vitregi… Alin Ciupala: Eu as vrea sa revin si sa subliniez ca d-l Baleanu este initiatorul lucrarii. Aportul lui foarte important este o arhiva de familie fantastica, de la strabunicul sau, un magistrat de exceptie, d-l Budis, primul presedinte al judecatoriei Câmpina. A fost un om cu înclinatia de a pastra, de a consemna tot ceea ce înseamna document si marturie. Pe aceasta linie, Budis-Baleanu, noi avem niste lucruri impresionante pentru istoria locala. Iata un singur exemplu, care pare o banalitate, un lucru pe care nimeni nu l-ar fi conservat: biletul de cinematograf la sala care era în cladirea Casa Poporului, bilet cu taxa, cu locul – poate fi vazut în expozitie, va fi în album. Florin Dochia: Ca istoric, d-le Ciupala, sunteti abilitat, cred eu, sa dati masura unui „amanunt”, unui document care nu pare esential pentru un om obisnuit, dar, pentru un specialist, aduna în jurul lui o întreaga istorie. Alin Ciupala: Un arheolog englez (a fost la noi în tara prin anii ’60) a spus o vorba care m-a impresionat: „pentru istoria moderna, o fotografie este un ciob arheologic”. Arhiva pe care a adus-o d-l Baleanu este plina de asemenea „cioburi” de istorie moderna. Eduard Gabriel Iosifescu: Îl putem cita si pe Cuvier care a spus ca dintr-un os poti reconstitui scheletul unui gigantozaur. Florin Dochia: Ceea ce ati facut dvs. este o reconstituire de tip arheologic a vietii orasului dintr-o epoca trecuta. Alin Ciupala: Noi încercam sa refacem „la belle epoque”. Perioada dintre cele doua razboaie, perioada de civilizatie, de democratie, de prosperitate, de elita – elita era o elita. Si meseriasul era o elita. Noi aveam în Câmpina un meserias de elita, e reprezentat în expozitie cu doua imagini, Aurel Kraus. Era un meserias cu mâini de aur. Muncitorii de exceptie formau o elita în lumea lor. Profesorii de liceu din Câmpina erau o elita atunci, nu muritori de foame, ca acum. Si nobilii, nobilii care existau atunci, familiile de mari boieri. Cantacuzinii, care aveau o vila în Câmpina; Stirbey, despre care am vorbit în nenumarate rânduri; Lahovary, care au donat orasului casa lor ca sa devina spital. Fratii Peret, boieri vechi, care au stat pe-aici, pe unde este acum Electromontajul. Aveam elite. Ele erau motorul care propulsa natiunea. Florin Dochia: Si economia… Alin Ciupala: Da. Noi nu avem imagini si albumul contine numai imagini. Nu am putut sublinia, de aceasta data, ca orasul Câmpina este beneficiarul drumului comercial care trecea prin valea superioara a Prahovei, si care nu era artera principala, era o ramificatie. Artera principala era pe la Rucar, pe la Comarnic se circula mai greu. Silviu Dan Cratochvil: Pe la Rucar era drumul domnesc. Alin Ciupala: Orasul beneficia de venituri importante, pentru ca aici era vama. Pe strada care se numea Ada Marinescu, ulterior Prahova. Casa a fost a familiei Sandulache. Era o casa veche, cu o scara de lemn care cobora în strada, cam prin zona Odor. Acolo a fost vama. Ea platea orasului o cota din suma încasata. Era important acest venit care a tinut Câmpina pe o pozitie fruntasa. Florin Dochia: Poate nu întâmplator, primul document de atestare a Câmpinei apare la Brasov. Unde putea sa apara? Aici era punct de trecere… Alin Ciupala: La Brasov erau sasii care pastrau sistemul german, erau organizati, aveau registrele vigesimale. Asa organizare administrativa înca nu era în Tara Româneasca, lucru de neamt, cum se spune. Când dispare vama, mutându-se la Breaza si, mai târziu, la Predeal, Câmpina beneficiaza, surprinzator, de statut de statiune balneoclimaterica. Cu niste bai foarte bune, cu niste ape venite din izvoare termale, sulfuroase, calcice, potasice – era o combinatie. Cum spune Edi Iosifescu, amenajate pe la coada bulevardului, cam în apropierea Strandului nr.2. Se foloseau metodele unui doctor vienez, Priessnitz, de la care românii au luat cuvântul prisnita. Baile erau atât de cautate încât printii familiei regale, Ferdinand si Maria, care si-ar fi permis sa plece la Karlsbad, pe undeva în Occident, veneau sa-si faca la Câmpina cura de bai. Acestea noi nu le avem bine reprezentate ca imagine, Câmpina a fost statiune balneoclimaterica de pe la 1850 pâna pe la 1890, când urbea începe sa decada, pentru ca baile nu mai sunt. Pe vremea când erau în floare, venea de la Brasov o fanfara, venea protipendada, fanfara cânta, lumea se plimba… era aspectul exact al unei statiuni din Occident, pastrând proportiile. Dispar baile, avem o perioada scurta de stagnare, la sfârsitul secolului XIX si prima parte a anilor 1900, pâna apare explozia în exploatarea petrolului, se trece de la exploatarea manuala (sapat putul cu mâna, pompat aerul cu foale). Avem imagini vechi în album – la marile exploatari initiate de Dimitrie Hernia, asociatul lui, Gheorghiu, Anton Raky, cu vila, cu opere de binefacere, biserica catolica… Florin Dochia: Podul lui Rache… Alin Ciupala: Ei, podul nu era opera de binefacere. El lega sondele de atelierele de utilaj petrolier pe care le avea pe bulevard, unde e acum „Electrica”. Acolo facea burlane pentru sonde. Florin Dochia: Dar era si efectul comunitar, era o legatura între locuitorii de pe cele doua maluri ale Prahovei. Alin Ciupala: Sigur. As vrea sa va spun o chestie care parea, asa, mai amuzanta. Bulevardul devenise o artera de promenada la sfârsitul secolului XIX, si burlanele, carele cu boi, faceau praf – nu era asfaltat – deranjau proprietarii de vile, pe d-l Cantacuzino Alexandru, pe d-l Lahovary, pe ceilalti care aveau vile lânga casa lui Raky. Atunci, acesta, ca sa nu mai aiba litigii cu vecinii, fiind destul de bogat si civilizat, face un tunel (cam din zona unde va cânta, mai târziu, o fanfara militara, cam pe unde e fosta toaleta publica) pe unde treceau atelajele de la sondele de pe Pitigaia, vreo suta de metri, pâna în spatele actualului IREP. Tunelul exista înca. Eduard Gabriel Iosifescu: Eu am fost în acest tunel. Silviu Dan Cratochvil: As mentiona pozitia geografica a Câmpinei, exceptionala, ca o poarta de intrare pe Valea Prahovei, culoarul de intrare spre Transilvania. A doua mare sansa a Câmpinei, dupa vama care a existat aici câteva sute de ani, a fost petrolul. Acesta a ridicat orasul, a adus civilizatia moderna, sute de straini, occidentali, care au lucrat si au trait aici. Alin Ciupala: Va întrerup un pic. La un moment dat, Câmpina era o prezenta pe harta mondiala a petrolului. Serban Baleanu: As vrea sa revin putin la imagini, daca le putem numi asa. Noi nu trebuie sa uitam un singur lucru: ca ceea ce vedeti astazi în expozitie si veti vedea mult mai detaliat în album, este putin cunoscut de catre câmpineni. Multe dintre documentele pe care le-ati vazut si le veti vedea reprezentau capete de acuzare, daca ar fi fost gasite de mai-marii din anii ’50 si de mai târziu. Semnificatia acestei expozitii si a albumului este mult mai mare. Sunt documente care ar fi putut reprezenta ani grei la canal. Meritul nostru este ca le-am pastrat dupa ce ni le-au lasat înaintasii nostri, care si ei au meritul lor, mai mare, cu siguranta. Florin Dochia: Sa ne gândim ca, daca n-ar fi fost ascunse, în afara de ceea ce se putea întâmpla cu cel care le detinea, si ele, documentele, dispareau, se pierdeau. Serban Baleanu: Parintii nostri, bunicii nostri, rudele care le-au pastrat si-au asumat niste riscuri uriase. Gânditi-va ca în aceasta expozitie sunt documente despre Frontul Renasterii, sunt documente care, la vremea respectiva, reprezentau pagini smulse din manualele scolare, chipurile regelui Carol I, Carol al II-lea, cel lui Antonescu, despre care nu are rost sa mai spun, este binecunoscuta pozitia actualilor potentati fata de Antonescu. Nu mai vorbesc de acele obiecte pe care toti patru le putem pune la dispozitie pentru un eventual muzeu al orasului, sunt obiecte pentru care, în anii ’50, luai ani grei de puscarie sau nu te mai întorceai. Eduard Gabriel Iosifescu: As dori sa completez spusele d-lui Baleanu reproducându-va câteva întâmplari din ultimii doi ani de, hai sa-i zicem, activitate creatoare. Florin Dochia: Pâna la urma, si asta este istorie, sunteti fauritori de istorie! Eduard Gabriel Iosifescu: Poate… Un mare regret la acest vernisaj de expozitie si la aparitia prezumtiva a volumului, este decesul celui care a fost un om de baza fara ca el sa stie: d-l Gogu Olteanu. Am fost la domnia sa cu un an si ceva în urma si l-am întrebat daca ne poate ajuta la elaborarea acestei lucrari stiind ca atât dânsul, cât si tatal, Stefan Olteanu, au fost, practic, fotografii Câmpinei si ai judetului, ai plasei Câmpina, timp de 75-80 de ani. „Domnule Iosifescu, toata arhiva mi-a luat-o Securitatea, domnule. Nu stiu unde e! Au luat-o, au aruncat-o într-o hazna, i-au dat foc, nu am sa va dau o fotografie!” Serban Baleanu: Stai putin. Nu stiu care e procedura administratiei locale, dar eu as face si post-mortem un cetatean de onoare, prin descendentii lui. Gogu Olteanu ar merita pe deplin acest titlu si, Dumnezeu sa-l odihneasca, ar fi acceptat, pentru ca ar fi venit din partea unor oameni care l-au îndragit si pentru care a lasat în urma, asa cum spune si colegul Iosifescu, sute si mii de imagini. Eduard Gabriel Iosifescu: Fara el, n-ar fi existat nici expozitia, nici albumul. Sa fie foarte clar pentru toata lumea! Fara aceasta familie de fotografi! Alin Ciupala: Ei sunt fotografii orasului. Eduard Gabriel Iosifescu: Si ai împrejurimilor. Alin Ciupala: Au as vrea sa mai
subliniez un lucru: Gogu Olteanu a facut si carti postale. Daca nu ar
fi existat cartea postala, noi nu am fi avut aceasta bogatie de material
iconografic. Câmpina este unul dintre orasele cu cele mai multe
titluri de carte postala editate. Exista un magistrat în Bucuresti,
dl. Popescu, devenise o legenda, pentru ca avea cea mai mare colectie
de carte postala cu Câmpina. Sunt foarte bine cotate. Ajung pâna
la o suta de dolari pe bucata – o ilustrata cu liceul Stirbey sau
cu biserica catolica, pe la anii 1900. Casa Cantacuzino trece de o suta
de dolari. E o ilustrata foarte frumoasa. În total, sunt peste trei
mii de imagini. Eduard Gabriel Iosifescu: Domnule Dochia, în album apare o ilustrata, carte postala Olteanu, cu zborul dirijabilului Graaf Zeppelin deasupra orasului. Domnule, trebuia sa fii atunci, acolo. Mai mult ce pot sa spun despre acesti oameni. Florin Dochia: Ce înseamna adevaratul fotograf? Istoric al clipei! Dar sunt în expozitie si fotografii cu familii, asezate frumos în fata casei sau într-un peisaj. Azi poate nu mai stim cine sunt oamenii aceia. Dar ceea ce e mai important este locatia, este fundalul care devine marturie a istoriei orasului, a toposului unei anumite vremi. Alin Ciupala: As vrea sa mai fac niste precizari în privinta albumului si a expozitiei. Am vorbit de d-l Seban Baleanu care detine o bogata arhiva de familie si care a fost initiatorul si al albumului, si al expozitiei. A fost un vis al lui, pe care, iata, l-a realizat. Florin Dochia: Deci e un om fericit! Alin Ciupala: Mai erau o seama de treburi administrative – aducerea panourilor, strângerea de fonduri pentru un mic protocol la vernisaj, împartirea invitatilor, afisele – de care tot dânsul s-a ocupat. În echipa lucrurile n-au fost totdeauna line. Eduard Gabriel Iosifescu: Au fost chiar furtunoase! Alin Ciupala: Dar echipa noastra a mers. Un cuartet care nu a avut dirijor. Eduard Gabriel Iosifescu: Eu am fost contrabasul. Alin Ciupala: Am avut segmente de culoare care, adunate, au alcatuit un întreg. D-l Cratochvil, cronologic, este al doilea cronicar al orasului, preluând stafeta de la profesorul Stoica Teodorescu, de la liceul Dimitrie Barbu Stirbey, care în 1924, a publicat prima monografie câmpineana. Lucrarea d-lui Cratochvil nu preia, nu continua ceea ce a facut Stoica Teodorescu. Este o alta lucrare. În echipa, dânsul a venit cu date tehnice, istorice – când s-a introdus iluminatul electric, când s-a introdus reteaua de apa curenta – localizari ale unor edificii, date geografice etc. D-l Eduard Gabriel Iosifescu, fiind dintr-o familie de câteva generatii în Câmpina, cu patru proprietati în zona de sud a orasului, azi toate disparute, are o arhiva interesanta de fotografii de familie din care am selectionat personaje pitoresti pentru capitolul „Câmpina de altadata”. Domnia sa are rabdarea unui benedictin, a alcatuit întreaga arhiva a lucrarii. Pentru ca lucrarea e ca un aisberg, ceea ce se vede este mult mai putin decât ceea ce avem. Fondurile nu ne permit sa publicam decât sase sute de imagini. Noi avem câteva mii! Silviu Dan Cratochvil: As vrea sa aduc o completare. Sunt cel mai batrân din echipa aceasta. Florin Dochia: Decanul de vârsta. Silviu Dan Cratochvil: Da. Vreau sa spun ca am avut, totusi, un dirijor: d-l Ciupala. D-l Iosifescu a fost secretarul, s-a ocupat de bucatarie.
(Am ramas în trei. D-l Alin Ciupala e chemat la alte datorii. Spiritul dialogului nu dispare). Serban Baleanu: Folosind o parafraza, vreau sa spun: Câmpineni, vi se pregateste ceva! Pentru ca, chiar din lupta contrariilor, cei patru pregatesc si altceva, alta lucrare în interesul Câmpinei si al câmpinenilor. Florin Dochia: Sloganul revistei „Zarva” este: «Câmpina înainte de toate!» Câmpina înseamna o comunitate de oameni. Eduard Gabriel Iosifescu: E un termen care trebuie sa capete o mai mare raspândire, în veche conotatie, sa intre în vocabularul uzual. Florin Dochia: Sa revenim. Serban Baleanu: Este vorba de o
lucrare din acelasi domeniu, dar gândita sa fie de folos si celor
din afara Câmpinei, sa faca urbea mai cunoscuta în tara si
în strainatate. Pastram însa elementele de surpriza. Vom reveni
la vremea potrivita. Florin Dochia: Unde sa fie acest muzeu? Serban Baleanu: Mai devreme, într-un grup de câmpineni si implicati, si pasionati, aflati într-un dialog, hai sa-i zicem, neconventional, la urma urmei, era vorba de Colegiul National „Nicolae Grigorescu” si denumirea lui trecuta, Dimitrie Barbu Stirbey. Am venit cu o solutie de compromis, pentru ca traditia îsi spune cuvântul: sunt patruzeci de ani în care generatii s-au legat de sigla LNG sau SMNG. E greu sa schimbam denumirea fara a leza prea multi oameni. Tinând cont ca înca mai exista o parte a casei din 1872 a printului Dimitrie Barbu Stirbey, am propus astazi administratiei locale ca sa se restaureze ceea ce mai exista si, în interior sa se organizeze un muzeu al orasului. Se pare ca am gasit ecou. Acest muzeu sa poarte denumirea „Dimitrie Barbu Stirbey”. Eduard Gabriel Iosifescu: Sunt oameni descendenti ai unor familii cunoscute din Câmpina – neamul Zacatoare, neamul Palamida – care vor sa doneze tot felul de lucruri cu valoare istorica pentru un astfel de muzeu. Serban Baleanu: Avem si acum în colectiile personale sifoane cu inscriptia „bauturi carbogazoase Palamida”. Eduard Gabriel Iosifescu: La 1908, liniile acestei fabrici Palamida erau la nivel mondial. Daca n-ar fi fost aceasta sincopa de 50 de ani de comunism, am mai fi baut si astazi racoritoare de la aceasta fabrica. Florin Dochia: Domnule Cratochvil, sunteti decanul de vârsta, aveti cuvântul de încheiere. Silviu Dan Cratochvil: O singura
fraza. Ma bucur enorm ca expozitia a avut ecou în inima câmpinenilor
vechi ori tineri, si e posibil sa avem si un muzeu, datorita dragostei
câmpinenilor pentru orasul lor, pentru cetatea lor. 30 noiembrie 2002, Câmpina |
||