|
|
Dorin
Boroianu
Poe-fizica lãuntrului
Dorin Boroianu nu scrie poezii, el scrie poezie. Sublimând experiente
lirice din ultima jumãtate a secolului al douãzecilea
(dar si cu incursiuni de sorginte textualistã într-un trecut
mai îndepãrtat), poetul se definea, în volumul anterior,
drept «preot rãsfoindu-si mintea / în cãutarea
pãcatelor». Volumul Poetrino II (în curs de aparitie)
adânceste experienta anterioarã de pe premise oarecum diferite:
orgoliul hipertrofiat îsi atenueazã prezenta, textul este
mai putin eliptic, recurge la pasaje (fals) narative. Interlocutorii
sunt aceiasi - Dumnezeu, Satana, îngerii, iubita - într-un
spatiu al unei realitãti neutrale din categoria Purgatoriului,
unde toate se întâlnesc pentru un dialog fãrã
consecinte definitive. Conceptul propriu lansat anterior – poetrino
– se vrea de aceastã datã aplicat constructiei esentiale,
de fond. Poe-fizica lui Dorin Boroianu face si des-face fenomene doar
aparent legate de o realitate exterioarã, concretã, ele
apatinând, de fapt, lãuntricului. Rãzboiul se poartã
în sfera ideii, a abstractului, a suferintei initiale si initiatice,
pasaport de trecere spre tãrâmul cunoasterii. Punerea la
îndoialã a transcendentului, a puterii sale, a infailibilitãtii
sale stã si aici în centrul câmpului de întrebãri.
Acuratetea la care ajunge de aceastã datã îl situeazã
si mai solid în zona unei modernitãti târzii pe care
o parcurge cu siguranta specificã celui posedat de expresia poeticã
liberã si totalitaristã, dezinvoltã si lipsitã
de prejudecãti canonice. Un alt câstig socotesc a fi pãstrarea
virtuozitãtii fragmentului, a jongleriei semantice, a creatiei
lingvistice, în conditiile în care se lasã mai adesea
în voia tandretii simtirii si spunerii, respinsã anterior.
Este, asadar, mai putin încrâncenat, acceptã apropierea
de altul-celãlalt (de aceea poezia de dragoste este mai prezentã),
dar singurãtatea e mereu aceeasi, neacceptarea lumii-matrice-temnitã-sistem
asisderea, precum în poemul Codex Dorinorum, unul dintre cele
mai frumoase din volum. O lecturã fãrã îndoialã
nelinistitoare, incomodã pentru aceia care asteaptã doar
sã se însenineze prin poezie. (Fl. D)
|
Bãtaie de aripã în
golul pietrelor flãmânde
Am uitat veioza aprinsã
pe fundul acestui lac
fierbe apa bronzatii pesti
cersesc rãcoarea ruinilor,
sã vezi, va cãdea biserica !
da, da ! înspre cimitir
sfinti prãfuiti si morti neplânsi
laolaltã
unii vor dormi pe apã
altii vor cârmi din nas,
da, da ! spre corzile ochilor tãi
creste Marele Rãzboi Nevãzut,
si satul Satanei va încovoia orasul
vei rãmâne singurul treaz
într-o miriste de prosti,
ce pãcat, desertul nu este sugar,…
iar Eueu sunt doar
un masculin
|
Aproape Marele Programator
Zburam într-una mã subtiasem
firicel de Poetrino
si matroz de luminã,
cascadele timpului fredonau
undeva jos, subjos ;
Zid ascuns mã opri, sã vãd
:
ocean de îngeri împletindu-si aripile
în jurul Mesei,
ceva se vãlurea, pulsa, ondula
frânturi de metale moi, jaruri muzicale
într-o prelimbã lucrau
la Primul Cu....
ajuns aici uit totul
tin minte doar gheara neagrã imensã
cu ochi, rãgea
si mã trãgea la loc, în timp
Lumile de Sus si-au închis portile,
lumile de jos pasc eternele nimicuri
în viermuitoarea mortii prefatã
|
| Alexandra
TOMSA
Identitatea pietrei
A asmutit identitatea pietrei
Si spinii o pãtrund
Ca-ntr-un sãrut
Doar soarele se va lãsa
Pãrtas în toate,
Lãsând Apusul
Sã mai nasc-un Rãsãrit
În templu doar atât
”Iartã-i, Doamne,
Cã nu stiu ce fac.”
Absent
…si te-am simtit
ca pe ultima cãrãmidã
ce închidea zidul.
ascuns în mine pe jumãtate
asteptai rãsãritul,
dar junghiurile constiintei mele
ti-au trãdat existenta
…si te-am simtit
si m-am simtit întreg.
|
Ioana URSU
Fizicã (II)
Gradul
dintermometru
este si al articulatiei
cotului
sprijinit
pe scris.
Activã,
contractia
resortului
luptã
cu rezistenta
greutãtii
aruncate de atlet.
Punct în vid.
Daniel BUCUREI
Covor de
ramuri
Arse de gheatã.
Timpul
stã
pe
o masã
lângã
un
fluture
viu
|
|
|