tin pe noptierã un caiet cu idei furate
în care citesc dimineata, la cafea,
fãrã sã stiu de câte suliti e soarele pe cer;
prima paginã contine ideea de bine;
acolo mã uit cel mai des, pentru cã
nu reusesc sã învãt cuvintele pe de rost;
(de altfel, si mesajul e destul de anost
si transparent - mult mai usor e de
memorat ideea de rãu, cu toate variabilele
sale, ca niste tentacule, ca o colonie de
octopode pierdutã-n recif); la a doua tigarã,
întorc pagina - acolo ar trebui sã fie
ideea de dragoste, dar pagina e albã,
pustie, am si esecuri câteodatã,
nu se poate fura orice!
târziu, las zatul în canã si cobor
înapoi pe cruce, îmi înfig cuiele în
glezne si în palme si astept rãbdãtor
buretele cu otet;
vecinii mã privesc promitãtor, într-o
zi îmi vor aduce, sunt sigur, textul
pentru pagina a doua - numai unul
de-ar reusi sã se salveze si sã
angajeze un detectiv particular..