Am
ezitat mult înainte de a asterne aceste rânduri lipsite
de obiectivitate despre cele 46 de tablouri dinexpozitia «Anatomia
singurãtãtii» pe care artista Lidia Nicolae o oferã
câmpinenilor începând din 16 mai. Douã argumente
aveam împotriva dreptului meu de a mã exprima: unul, cunosc
atât de multe despre geneza si realizarea acestei serii unitare
tematic de tablouri, m-au impresionat atât de mult încã
de când erau în stadiul de schitã ori gând,
încât nu aveam cum sã fiu un judecãtor echidistant;
al doilea, o parte dintre imaginile expuse ilustrazã una dintre
cãrtile mele care au fost lansate cu acelasi prilej, al vernisajului.
De fapt, concomitenta evenimentelor a fost premeditatã, efectul
a fost gândit “la rece” - si bucuria noastrã
(a pictoritei, a mea) a fost considerabilã când am citit
încântarea pe chipurile celor câteva zeci de participanti
la acea searã de mai. Ce pot aduce altceva decât o mãrturie
despre minunea care mi se întâmplã de câte
ori trec prin sala în care sunt expuse, despre lumina care mi
se revarsã în suflet întârziind asupra chipurilor
ce par a ascunde dincolo de linie si culoare sentimente misterioase,
amprente ale unor întâmplãri de indicibil dramatism,
vise spulberate ori asteptate sã se întrupeze, rãbdarea
timpului care aduce acea odihnã în care sunt surprinse
trupurile, figurile, lumina care vine, uneori, de niciunde, precum în
tablourile maestrului Corneliu Baba, simplitatea si siguranta liniei
care defineste scurt o stare, o atitudine, o întrebare, o (ne)liniste,
o tristete, o singurãtate - mai ales o singurãtate pe
care cuvintele mele - acestea si acelea din volumul ilustrat - nu stiu
de-au reusit s-o cuprindã cu adevãrat. Cine n-a mers sã
vadã expozitia de la Casa de culturã - are sufletul mai
sãrac. Nu stiu ce va face Lidia Nicolae cu cele 46 de tablouri,
dacã le va purta într-un periplu de tip initiatic - pentru
vizitatori - în alte colturi ale tãrii populate de oameni
sensibili la frumusetea si subtilitatea seninãtãtii sub
care tumultul vietii abia strãbate la suprafatã, sublimat,
esentializat. Ar fi minunat dacã ar reusi sã le trimitã
într-o asemenea cãlãtorie. Chiar dacã mie
îmi vor lipsi...
Florin DOCHIA