Suplimentul Litere Arte Idei (nr. 37 / 16 septembrie 2002) al Cotidianului reia o “scrisoare deschisã domnulu Constantin Noica” (Despre cultura de performantã, modelul Eminescu si tânãra generatie), semnatã de Christian Crãciun în publicatia “samizdat” Cãlãretul nins, nr. 9, ian. 1982, scoasã de Dan C. Mihãilescu. Gestul nu este lipsit de semnificatie, mai cu seamã cã a tot circulat (si mai circulã) opinia cã scriitorul român, cu exceptiile cunoscute, n-a prea aderat la initiative publicistice underground în vremea comunismului. Asemena publicatii au existat, totusi, dar pentru unii dintre contemporanii nostri sunt lipsite de valoare dacã nu au luptat contra dictaturii acelor vremuri. Ceea ce fãceau tinerii de atunci era pur si simplu exprimarea necesitãtilor lor culturale imposibil de cuprins în publicatiile “oficiale”, apãrute cu voie de la partid. Aici îsi exprimau opiniile, nu neapãrat politice, ci despre culturã si spiritualitate. Iatã, spre exemplu, ce scria Christian Crãciun în scrisoarea sa deschisã cãtre Constantin Noica: “Cultura de performantã implicã acea efervescentã subteranã, acea puzderie de sfortãri, reusite sau mai putin, ale fiintei de la a nu fi spre a fi, pe care atât de profund le-ati analizat. Cultura de performantã nu înseamnã a avea o mie de Enescu sau o mie de Brâncusi, ci o mie de oameni mai mult în stare sã-i înteleagã pe Enescu sau Brâncusi. Tocmai pentru ca asteptata aparitie a unui «nou» Enescu sau Brâncusi sã se petreacã sub o zodie luminoasã. (...) Cultura de performantã nu înseamnã a rãsãdi o ghindã într-o serã, asteptând sã rãsarã stejarul, (...), ci a lucra humusul în care, adusi de vânt, sporii stejarului încoltind sã-i îngãduie sã prindã rãdãcini de nesmuls.” (Lector)