editorial
Magia lecturii

Apare destul de des prin reviste deplângerea reducerii interesului pentru lecturã la vârstele tinere si nu doar. Este o realitate incontestabilã, dar nu trebuie deplânsã, ci constatatã si analizatã fãrã prejudecãti. Dacã, aproape cinci decenii, în România (si-n "lagãrul socialist", asemenea), cartea era un refugiu în alte universuri decât acela al mizerabilului cotidian (material si ideologic), iar primii cinci-sase ani din deceniul zece al secolului trecut au înregistrat un boom pe piata cãrtii, acum lucrurile încep sã se aseze pe un fãgas al normalitãtii. Al unei normalitãti pe care, desigur, personal, n-o iubesc, dar, n-am încotro, trebuie s-o iau ca atare, fãrã furii si patimi sentimentaloide. Vremea tirajelor de zeci de mii sau sute de mii de exemplare a trecut. Asemenea si vremea cãrtilor obtinute de sub tejghea. Normalitatea de care vorbeam mai sus nu este o inventie, este rezultatul unui proces firesc. Influentat, desigur, si de factori particulari, locali, dar cu extindere mondialã de fond. A fost constatatã de multã vreme dependenta omului de imagine si saltul intelectual care trebuie fãcut pentru abstractizare, cãtre semn. Litera însãsi derivã dintr-o imagine simbolicã. Secolul XX a adus hranã nouã acestei dependente. În locul desenului de pe peretii pesterii, avem imaginile în miscare de pe micul ecran al televizorului. El este comod de accesat si omul e condamnat la cãutarea comoditãtii, indiferent ce sens dãm notiunii. (Un specialist canadian în mass-media numea televiziunea "instrument al leneviei casnice".) Extinderea (explozia) divertismentului si promovarea sa agresivã complicã si mai mult lucrurile. Mereu mai putini par a fi aceia care nu pierd nevoia de text, nevoia de imaginatie liberã, pânã la urmã. Unii, multi, se desprind spre sisteme mai complexe, mai abstracte, cu un grad mai mare de virtualitate. Existã, de exemplu, azi, o multime de reviste culturale on line, multe reviste tipãrite uzeazã si de media electronice pentru a ajunge la cititor, fie gratuit, fie contra unei taxe modice. Marile enciclopedii universale pot fi accesate pe internet. Vãicãreala care se mai aude despre scãderea interesului pentru lecturã nu este pe de-a-ntregul argumentatã, atâta vreme cât se cantoneazã în prejudecata exclusivistã a suportului de hârtie. Sunt destui aceia care îsi arhiveazã scrierile (si) pe o dischetã sau pe un CD, îsi fiseazã si ordoneazã informatiile în acelasi mod, pentru a fi accesate mai rapid si dupã mai multe criterii.
Oamenii n-au pierdut magia lecturii. Se schimbã (asa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istoria omenirii!), încet, dar sigur, suportul. Poate, încã, zeci, sute de ani Cartea în sensul clasic va exista. Apoi, se va citi pe monitorul computerului (sau cu ochelari inteligenti conectati la acesta) ori se va folosi, în tren, în tramvai, e-book, un fel de carte de buzunar electronicã mult mai încãpãtoare. Magia imaginii nu va distruge magia lecturii, o va potenta doar. Aceasta din urmã a învins demult, atunci când desenul a devenit ideogramã si, apoi literã, semn. Si semnul a câstigat în abstractizare, asadar, în magie.

Florin DOCHIA

 

Demo Dyro Web Scrollbars 1.1