REVISTA NOUÃ BIBLIOTECA VIRTUALÃ

Harms rateazã succesiv tentativele de a deveni literat. Miracolul nu se întâmplã, Harms rãmâne Harms. El este ca un regizor nãzuros, prin fata cãruia se prezintã pretendentii la roluri, iar el îi refuzã pe toti. De fapt, n-are nici scenariul gata. Este un autor incorigibil de scurt-metraje («întâmplãri») de cuprindere micã. Perspectiva îngustã explicã si lipsa de productivitate a esteticii sale. Atunci când nu existã «întâmplãri», aceastã esteticã se bazeazã pe procedura «dialogului între surzi» sau a discursului obsesiv. De pildã, în «Iluzie opticã», Semion Semionovici îsi poate pune de nenumãrate ori ochelarii la ochi ca sã vadã dacã, într-adevãr, în pin stã un tãran care-i aratã pumnul. În «Puskin si Gogol», umbrele celor doi scriitori se vor împiedica la nesfârsit una de alta. Ca sã încheiem, Harms este fãcãtorul de minuni din «Bãtrâna», care toatã viata lui n-a fãcut nici o minune. Doar cã a scris altfel decât literatura rusã de pâna la el si asta, la drept vorbind, e totul. (Editura Polirom, 2002. Traducere, prefatã si note de Emil Iordache)

Daniil Harms (1905-1941) este unul dintre cei mai enigmatici scriitori rusi. Majoritatea activitãtilor literare si le-a desfãsurat în afara luminii tiparului. A publicat în timpul vietii doar câteva poezii si povestiri pentru copii. Opera sa (povestiri, scheciuri, poezii sau chiar cântece) a circulat doar în manuscris, printre membrii unei grupãri avangardiste. Literatura sa este un continuu refuz al logicii, un joc de virtuozitate cu absurdul. Pâna în 1960, era practic necunoscut. Abia în 1978, când a fost tradus în Germania, a intrat în atentia publicului din întreaga lume. În 1988, regizorul sârb Slobodan D. Persic a prezentat la Cannes un film definitoriu despre acest autor: „Cazul Harms”.

Daniil Harms Mi se spune capucin
	Harms rateazã succesiv tentativele de a deveni literat. Miracolul nu se întâmplã, Harms rãmâne Harms. El este ca un regizor nãzuros, prin fata cãruia se prezintã pretendentii la roluri, iar el îi refuzã pe toti. De fapt, n-are nici scenariul gata. Este un autor incorigibil de scurt-metraje («întâmplãri») de cuprindere micã. Perspectiva îngustã explicã si lipsa de productivitate a esteticii sale. Atunci când nu existã «întâmplãri», aceastã esteticã se bazeazã pe procedura «dialogului între surzi» sau a discursului obsesiv. De pildã, în «Iluzie opticã», Semion Semionovici îsi poate pune de nenumãrate ori ochelarii la ochi ca sã vadã dacã, într-adevãr, în pin stã un tãran care-i aratã pumnul. În «Puskin si Gogol», umbrele celor doi scriitori se vor împiedica la nesfârsit una de alta. Ca sã încheiem, Harms este fãcãtorul de minuni din «Bãtrâna», care toatã viata lui n-a fãcut nici o minune. Doar cã a scris altfel decât literatura rusã de pâna la el si asta, la drept vorbind, e totul. (Editura Polirom, 2002. Traducere, prefatã si note de Emil Iordache) Daniil Harms (1905-1941) este unul dintre cei mai enigmatici scriitori rusi. Majoritatea activitãtilor literare si le-a desfãsurat în afara luminii tiparului. A publicat în timpul vietii doar câteva poezii si povestiri pentru copii. Opera sa (povestiri, scheciuri, poezii sau chiar cântece) a circulat doar în manuscris, printre membrii unei grupãri avangardiste. Literatura sa este un continuu refuz al logicii, un joc de virtuozitate cu absurdul. Pâna în 1960, era practic necunoscut. Abia în 1978, când a fost tradus în Germania, a intrat în atentia publicului din întreaga lume. În 1988, regizorul sârb Slobodan D. Persic a prezentat la Cannes un film definitoriu despre acest autor: „Cazul Harms”.