Aeroportul
Schiphol, poartã de intrare
Dupã
aproape douã ore si jumãtate de zbor, ne apropiem
de Amsterdam. Deja, prin hublouri, se vãd, ca pe o uriasã
masã de sah, terenurile agricole, apoi apar canalele si
orasele cu furnicarele lor de masini.
Avionul coboarã din ce în ce mai mult si, exact la
ora programatã, ne readuce pe pãmânt, atingând
cu rotile pista aeroportului international Schiphol. Suntem
în Olanda.
Situatã
în partea nord-vesticã a Europei, la vãrsarea fluviului
Rhin în Marea Nordului, cu o populatie de peste 16 milioane
de locuitori ce trãiesc pe o suprafatã de numai
41.530 kmp (inclusiv apele interne), este o tarã micã,
dar cea mai dens populatã de pe bãtrânul continent,
cu cei peste 386 locuitori pe kilometrul pãtrat. O tarã
micã, dupã cum se mai afirma, dar puternic dezvoltatã
economic si financiar. Existã un vechi proverb olandez care
spune: „Dumnezeu a fãcut marea, iar olandezii au creat
pãmântul”. Ne aflãm la circa patru metri sub
nivelul mãrii. Da, da, nu este o gresealã de tipar.
Toatã zona dinspre mare a tãrii se aflã,
în majoritatea ei, sub nivelul mãrii. Cea mai mare parte
a litoralului situat în spatele plajelor, ce se întind de
zeci si zeci de kilometri, este bordat cu diguri de protectie
înalte de 8-10 metri. Nimeni nu calcã pe aceste diguri
decât pe anumite culoare bine marcate, restul fiind îngrãdit
cu garduri înalte din plasã „armatã”
cu sârmã ghimpatã. Tot digul este plantat cu o iarbã
anume, cu are scopul de a retine nisipul si pãmântul
din care este construit. În anul 1953, într-o noapte de
februarie, în urma unei puternice furtuni conjugatã si
cu o deosebit de înaltã maree, digul a cedat, iar Marea
Nordului a pãtruns pe o mare suprafatã, distrugând
zeci de localitãti si fãcând circa 1.800
de victime. Lupta aceasta asprã dintre om si naturã
continuã si azi si nu va înceta nici o clipã.
Tara este strãbãtutã de sute de canale, mai
ales în partea vesticã, sãpate încã
din secolele 12-13, cu scopul drenãrii zonelor mlãstinoase
si care, acum, sunt folosite drept cãi de comunicatie,
alãturi de sosele si cãile ferate. Aceste diguri
si canale fac parte din sistemul national de sigurantã
al Olandei.
Asadar,
pãrãsim avionul companiei KLM, ne angajãm pe un
culoar lat de zeci de metri, cu acoperis din sticlã, cu
douã trotuare rulante în centru miscându-se
în sensuri opuse.
Lung
de peste un kilometru, are din loc în loc „piete”
cu zeci de magazine, de unde poti cumpãra aproape orice:
pantofi, cãmãsi, ceasuri, cravate, alimente, ori
bãuturi cu preturi ceva mai scãzute, zona aeroportului
fiind „duty free”. Poti vedea peste tot, pe sacose
de culoare galbenã, scris: „SEE, BUY FLY”, adicã:
„Vezi, cumperi, zbori”!
Te
grãbesti spre avion si, aproape din mers, cumperi o
amintire, un cadou... Fãrã nici o exagerare, aeroportul
este un adevãrat oras în miniaturã, culoare
de acest fel, lungi de circa un km, sunt mai multe, iar pe alocuri,
magazinele sunt completate de restaurante, baruri, cofetãrii.
Poti petrece ore în sir, dacã esti un cãlãtor
în tranzit, fãrã a fi nevoit sã pãrãsesti
clãdirea. Personalul de serviciu în uniformã poartã
cãrucioare care au tot arsenalul necesar pentru întretinerea
curãteniei, patruleazã continuu si intervine
ori unde este necesar. Totul sclipeste de curãtenie,
cu toate cã zeci de mii de oameni se perindã zilnic pe
aici. Din loc în loc, placarde mari te avertizeazã în
limba englezã despre directia în care trebuie s-o
iei. Personalul de la birourile de informare, deosebit de amabil, te
îndrumã ca sã nu te rãtãcesti.
De exemplu, la plecare, ti se scrie pe bilet D24, asta înseamnã,
dacã urmãresti indicatoarele, cã ajungi la
poarta D, iar apoi la scara 24, acolo unde te asteaptã avionul
spre destinatia doritã. Odatã formalitãtile
efectuate, iar bagajele recuperate (sunt 14 linii de transportatoare
pentru bagaje), coborâm la etajul 2, urcãm în automobil
si pãrãsim acest modern aeroport pe numele sãu
Schiphol, rulând pe micile drumuri de legãturã,
si pãtrundem pe autostrada Amsterdam-Rotterdam.
(Va urma)
Silviu Dan CRATOCHVIL