dialog
"Unde timpul nu are limite"

Dialog cu Cristina Popescu, câstigãtoarea premiului special "Zarva" si "Revista nouã" la concursul "Rosu Vertical"


A fost emotionant momentul în care ti-a fost acordat premiul?
A fost unul dintre cele mai emotionante momente din viata mea, având în vedere cã a fost al doilea premiu pe care l-am câstigat. Mã bucur cã am putut fi pe scenã.
Ai mai participat la astfel de concursuri?
Da, am participat la concursul de prozã "Raison" din Ploiesti, unde am luat locul III.
Când ti-ai descoperit aceastã înclinatie pentru literaturã?
Mai degrabã pot spune cã este o pasiune. Cãutam un mod de descãrcare psihicã si nu prin vicii. Simteam în mine o iubire interioarã pe care trebuia sã o exteriorizez.
Ce înseamnã pentru tine literatura?
Literatura e o pasiune si nu un mod de existentã. Literatura te duce într-un timp nedefinit unde plutesti într-un spatiu virtual, unde nu existã limite.
Ce prozatori îti plac?
Îmi place foarte mult proza fantasticã. Îmi plac Vasile Voiculescu si Mircea Eliade.
Te inspirã ceea ce citesti?
Nu, pentru cã trebuie sã las la o parte ceea ce citesc atunci când scriu. Trebuie sã scrii din punctul tãu de vedere, trebuie sã fii tu însuti.
Cum se împacã literatura cu regimul de la liceul militar unde esti elevã?
Literatura nu are legãturã cu orele de curs. Scoala este scoalã, iar literatura este o pasiune. Avem o revistã a scolii - Cantemiristii - unde scriu toti din liceu.
Ce-ti place mai mult, poezia sau proza?
CP: Am început cu poezia. Cum spunea si Nicolae Iorga, "De la poezie se trece la prozã si niciodatã invers". Îmi place mai mult proza. Proza contureazã ceea ce simti. În poezie nu existã personaje, existã doar un eu interior.

Luiza COTFAS

sus

Demo Dyro Web Scrollbars 1.1