CAPITOLUL OPT
La bordul fregatei Freja exista un elicopter pentru misiuni de recunoastere
sau de lupta, pe care Gunnar îl pilota, uneori, el însusi. Nimerise
într-o ceata cumplita, deasa si întunecata, de aceea a plecat
în recunoastere. Elicopterul, o bijuterie tehnica, era usor, rapid si
silentios. S-a înaltat repede deasupra plafonului de nori si zbura catre
sud o vreme pâna când, dintr-o data, cerul s-a degajat. Vedea
jos un fluviu, curgând maiestuos în mijlocul unei câmpii
verzi si roditoare. Zbura în sens contrar curgerii fluviului, spre izvoare.
Spre stânga, vazu ridicându-se deasupra orizontului discul rosu
al soarelui si auzi o voce care spuse: “Iata, Soarele Vietii!”
Era cu cineva în cabina, dar nu avu timp sa vada cine este pentru ca
pe malul drept al fluviului, dupa sensul de curgere al apei, spre soare, aparu
o cladire imensa, patrata, pe care se gândi sa aterizeze. Arata asemenea
unui vechi templu, foarte masiv. Se aseza cu aparatul usor pe ceea ce parea
a fi o platforma sau, mai bine zis, acoperisul constructiei. Poate chiar era
o platforma, deoarece în vechime zeii coborau deasupra templelor…
Barbatul de lânga el, care aducea cu Alex Duran, spuse: “Este
cea mai veche constructie si e înca foarte solida. Ceea ce se face azi
nu poate dura atât!”
Pe acoperisul acesta aparu o aratare ciudata, un fel de om cu fata paroasa
si coada de sarpe care se zvârcolea prin aer de lunga ce era. Cauta
în jur o arma, ceva cu ce sa poata înfrunta creatura, si gasi
acolo, ramasa cine stie de când, o veche sabie. O ridica, înaintând
împotriva mutantului care îl sfida spunându-i ca este puternic
si nu va fi învins niciodata. Îsi arunca coada catre el ca sa-l
prinda, dar reusi sa o reteze dupa câteva lovituri. Mutantul fugi, strigând:
“Esti un prost, îmi va creste alta!” Gunnar se uita spre
însotitorul lui, de teama sa nu-l piarda si nu baga de seama cum, între
timp, coada de sarpe se târâse si i se încolaci de picioare,
doborîndu-l. Cazu atunci de pe acoperisul templului undeva jos si nu
se mai putea misca. Se afla acum în curtea unei case, statea într-un
fotoliu de rachita, iar în fata lui se juca un copilas. Era un baietel
saten, cu ochii albastri. O frumoasa femeie, cu parul negru ca abanosul, venea
din când în când sa vada ce face copilul.
I se parea ca sta de ore întregi în acel fotoliu. Femeia putea
fi Corina sau o straina, aproape nici nu-l interesa, stia doar, într-un
mod nelamurit, ca el era tatal baiatului. Ar fi vrut sa vorbeasca si sa se
joace cu el, însa nu putea schita nici cel mai mic gest. Reusi doar
sa priveasca în alta parte, pentru o clipa. Vazu atunci doi comandanti
norvegieni care se apropiau de el, doi barbati înalti îmbracati
în uniformele albe, impecabile, ale Marinei Regale. Unul dintre ei era
în vârsta, de grad înalt, si avea un ochi acoperit, iar
celalalt era mai tânar, foarte viguros, cu parul si barba roscata. Aveau
amândoi un calm interior, o întelepciune, si o oboseala veche
în priviri, iar când ajunsera la el, au spus: “Gunnar, trebuie
sa plecam, nava ne asteapta!” Ar fi vrut sa le raspunda ca nu mai vrea
sa plece, ca sta aici cu copilul, dar,.. stia ca nu se poate. Îl ajutara
ei sa se ridice si parca s-a desprins de el însusi. Încerca atunci
sa se întoarca înapoi numai pentru o clipa, sa-i vorbeasca fiului
sau macar o data. Imaginea lui, însa, disparu si parca plonjase în
apa de foarte sus si trebuia sa iasa la suprafata fara întârziere.
Se sufoca…
Reusi, în sfârsit, sa inspire. Deschise încet ochii, cuprins
de o amorteala în tot corpul. Deasupra, vedea tavanul alb al salii si
simtea oxigenul în nari. Lânga el, o vazu pe Martha, pe Ármin
si înca pe cineva. Toti purtau combinezoane albe, de spital.
- S-a trezit! spuse Martha.
- A avut o usoara sincopa respiratorie, dar si-a revenit. Impulsurile cerebrale
par normale… - vorbi medicul.
- Înseamna ca ne aude si ne vede?
- Nu stiu, încercati sa-i vorbiti!
- Gunnar, începu Martha, domnule Thorvalds, ma auziti? Daca da, clipiti,
va rog, sa-mi dau seama…
Îsi simtea capul greu de o tona, strabatut de trasee dureroase în
toate directiile. Ar fi vrut s-o întrebe, în gluma, daca sa clipeasca
o data sau de mai multe ori, dar abia sopti, cu greutate:
- Da… Martha…
- Poate vorbi! exclama Martha cu candoare… Ma recunoaste! Oh, domnule
Thorvalds, daca ati stii ce spaima am tras!
- Spune-mi… pe nume…
A vrut sa zica “Spune-mi Gunnar”, dar s-a gândit s-o lase
pe Martha sa aleaga numele. Ochii Marthei se umezira si simti nevoia sa ia
mâna lui Gunnar într-a ei. Simtea fata de el ceva asemanator cu
ceea ce simtise în ultimii ani fata de tatal ei.
- Nu l-am ucis…
- Stiu! Nu e nevoie sa-mi spui!
- Am iubit-o pe… Clara!
- Stiu si asta, de multa vreme…
Dupa câteva clipe de liniste, Martha spuse:
- Afara e un uragan cumplit, tine de… douazeci si cinci de ore. Viteza
vântului a atins pe alocuri sapte sute de kilometri pe ora si cred ca
a distrus jumatate din oras, mai ales casele de la periferii. Adaposturile
si spitalele sunt pline de oameni ramasi pe drumuri, bolnavi sau raniti. Domnul
Duran are o multime de probleme însa a stat la clinica aproape douazeci
de ore si a lasat ordin sa fie anuntat de îndata ce te trezesti…
- De… cât timp zac?
- Ai fost adus alaltaieri seara, dar n-ai zacut, ti s-a facut o operatie pe
creier pentru înlaturarea implantului. A durat sase ore si a fost o
adevarata batalie… Dar se pare ca a iesit bine si te vei reface!
- Au pastrat implantul?
- Nu stiu, raspunse Martha surprinsa.., cred ca domnul doctor Ivascu poate
sa ne spuna…
- Este pastrat, desigur - raspunse medicul - dar nu-i decât un “gândac”
infim, abia vizibil cu ochiul liber. E pentru prima data când vedem
asa ceva, un dispozitiv extrem de avansat al nanotehnologiei medicale, autoprogramabil,
cu sinapse neuronale. Va obosesc, domnule Thorvalds?
- Nu, te rog, continua…
- Ca sa va spun pe scurt, acest obiect este introdus printr-un orificiu minuscul,
realizat în craniu lânga ureche, pâna la contactul cu scoarta
cerebrala, în zona centrilor auzului si echilibrului. Aici se conecteaza
la terminatiile nervoase, trasmitând impulsuri în functie de comenzile
receptionate din exterior. În cazul în care stapânii lui
vor sa ucida purtatorul, lanseaza o adevarata încarcatura de “nano-mine”,
un fel de micro-bombe care explodeaza pe vasele sangvine, distrugându-le.
În cazul dumneavoastra, am înlaturat cipul si am încercat
sa drenam, pe cât a fost posibil, zonele afectate. Simultan a mai fost
adusa o fata, o amazoana ranita, care a avut nevoie si de un de ficat nou.
La ea, implantul nu primise ordin de distrugere a creierului, însa,
a fost mai greu de scos. Se pare ca se instaleaza mai bine pe masura ce trece
timpul. Ati fost operati în paralel, de doua echipe, iar un alt grup
compara pe imagini marite efectele ambelor interventii, transferând
informatii utile de la unii la altii. Într-adevar, o batalie!
- Voi fi… incapabil sa merg?
- Nu! Este exclus! Atât doar ca va trebui sa urmati un program de recuperare,
timp de mai multe luni, si sa va feriti de efort. Pentru început s-ar
putea sa fie afectate anumite deprinderi sau reflexe… Nu va veti mai
duce la vânatoare o vreme si în nici un caz la vânatoare
de mistreti, ha, ha! - încerca doctorul o gluma.
- Am vânat doar ca sa ma hranesc, când nu aveam de ales…
Vrei sa spui ca nu voi… putea folosi arme?
- N-ar fi recomandabil. S-ar putea sa fie afectati anumiti centri de coordonare
a miscarii… Dar cred ca, pentru moment, nu e cazul sa mai vorbiti. Ar
fi bine sa va odihniti!
- Ármin.., baiatule, tu ce mai faci?
- Bine, Gunnar, lucrez la hotel.
- A fost si el cu vânatorii la Meroni - interveni Martha. Si lupul!
Pretorul Duran s-a gândit ca ei doi te pot identifica cel mai sigur.
- Si n-a gresit! Îti multumesc, flacaule, ca ti-ai riscat pielea pentru
mine!
- N-a fost mare lucru! raspunse Ármin cu usurinta juvenila.
Gunnar zâmbi si închise ochii. Dormi, pret de o ora sau doua,
iar când se trezi, Martha si Ármin nu mai erau, însa lânga
el astepta rabdator Pretorul, Alex Duran.
- Alex! De când esti aici?
- De câteva minute… – zise Alex, molcom.
- Ei bine, se pare ca sunt viu, datorita tie!
- În privinta asta suntem chit. Dar, daca mergem la amanunte, îti
sunt înca dator, cu multe lucruri!
- Cum ati reusit sa patrundeti acolo?
- Vezi tu, mi-am întiparit în minte ceea ce mi-ai spus demult…
“Fiecare barbat trebuie sa poarte la cingatoare doua sabii”
- E dintr-un vechi tratat de tai-jutsu…
- Da, numai ca, în tara asta, daca porti la vedere doua sabii vor da
cu pietre în tine. În schimb, e bine sa ai pe sub haine o platosa
zdravana si câteva pumnale la îndemâna! Când am parasit
postul de Pretor stiam ca aici, daca pierzi puterea, esti un om mort. Chiar
si atunci când pleci, trebuie sa pleci tinând în mâna
cât mai multe fire si fitile… Din punctul asta de vedere, inamicii
ne-au servit drept exemplu. Pe vremea când înca faceam picnicuri
la Meroni, pe malul lacului, ne-am pus problema ca într-o buna zi s-ar
putea sa luam lupta de la capat. E mare lucru sa poti avea încredere
deplina în cineva, fie ei si o mâna de oameni. Am facut un mic
consiliu de razboi, în plina pace si glorie, si am luat hotarârea
sa stabilim cele mai bune variante de atac asupra resedintelor pe care le
ocupam atunci ca Pretor. “Cum as face daca nu as fi Pretor si ar trebui
sa-l atac pe Pretor?”… Dintre toate locurile posibile unde batrânii
mei camarazi, antrenati în Rezistenta, puteau da sah-mat la Pretor,
resedinta de vacanta era locul cel mai potrivit. M-am concentrat asupra ei…
Am stabilit posturile de paza si consemnele de asa maniera încât
sa nu poata riposta eficient la varianta de atac aleasa de mine. Îmi
slabeam propria securitate, dar am considerat ca merita! Am virusat programul
computerului de supraveghere încât, la un semnal extern, stabilit
înca de atunci, sa afiseze informatii false sau nesemnificative. Culmea
este ca, în opt ani, nu s-au prins de asta! În toti anii care
au urmat demisiei mele, planul de lupta nu a constituit, de fapt, o problema.
Îmi trebuia neaparat sprijin militar, eu nu-mi puteam permite sa întretin
forte importante si aveam nevoie de un motiv care sa coaguleze reactia Presedintelui,
a Consiliului Pretorilor, a Statului. Acest motiv ai fost tu!
- Eu?
- Da! exclama Alex. Tu, din nou… Ai fost picatura care a umplut paharul.
Dorobantu m-a informat ca Bostina si Genoiu vor sa te lichideze, din ordinul
lui Luta. Stiam gusturile lui Luta. Am reusit sa conving Consiliul ca ceea
ce se va întâmpla acolo va fi un abuz oribil care, pe lânga
celelalte fapte cunoscute de multa vreme, va provoca interventia Aliantei
Nordice. Unii ar fi preferat aceasta varianta nedemna, oricarei interventii
interne ce crea un precedent în limitarea privilegiilor pretoriene.
Pâna la urma s-au temut totusi pentru fundurile lor, au acceptat, si
m-au numit Pretor provizoriu. Dar, stii cum e… În tara asta, provizoratele
dureaza!
- În tot ce mi-ai spus te recunosc perfect si-l recunosc pe conducatorul
Rezistentei…
- Ah, nu vorbi asa! În ultimul timp, am facut prea multa politica…
Sincer, mi-am dat demisia acum opt ani, dar speram sa revin într-un
an sau doi. Nici n-am crezut ca va dura atât! În vreme ce tu,
Corneliu, n-ai dorit niciodata puterea sau elogii publice. Si totusi, daca
oamenii ar întelege ce-ai facut, ar trebui sa-ti ridice monumente!
- Eu nu vreau monumente, poate doar sa ma pomeneasca de bine!
- Îl pomenesc de bine, uneori, pe Gunnar Thorvalds! Alteori, de rau!
Gunnar nu raspunse. Alex fusese probabil furat de propria expunere însa,
gândind ca l-a ranit, relua domolit:
- N-am putut sa deconspir identitatea ta reala. Din acest punct de vedere,
prizonieratul în est a avut si o parte buna, pentru ca nationalitatea
ta era cunoscuta doar de initiati. Pentru ceilalti, era mai important sa stie,
iar eu asa am prezentat cazul, ca renumitul comandant norvegian Thorvalds,
scapat din prizonierat, este în pericol sa fie ucis de alde Luta si
Bostina… Aici am avut si sprijinul unor prieteni din Armata.
- E adevarat, identitatea mea reala mi-a adus un deserviciu, i-a facut pe
cei doi sa încerce sa ma lichideze!
- Asta este! conchise Alex, ca si când nu mai era nimic de spus.
- M-am gândit, adesea, înca de când am dezertat…-
adauga Gunnar, pe un ton obosit. Mi-am pus problema: Cine ar putea sa-i apere
pe români, de români? Dar, de fapt, vreau sa discutam altceva…
Am vazut-o pe Corina! Ciudat, în timpul razboiului n-am reusit sa dau
de ea si acum pare multumita si bogata. O adevarata supravietuitoare!
- Ei bine, Corneliu, stii cine este Corina? Promite-mi ca nu vei face congestie
cerebrala daca afli!
- ?…
- Este sotia ex- Pretorului Luta!
Gunnar ramase într-adevar mut. Vazând ca tace, Alex îl întreba,
pe ton jovial:
- Esti sigur ca esti bine? Eu nu te-am crutat, cred ca poti sa faci fata dupa
câte ai trait si dupa câte “bombe” ti-au explodat
în creier!
- Fii linistit, sunt doar uimit!
- Vei fi si mai uimit când îti voi spune ca, la scurt timp dupa
despartirea de tine, Corina a intrat în echipa de propaganda a lui Haran,
ajungând chiar consiliera lui. E o oportunista!
- De ce nu mi-ai spus si mie pâna acum?
- N-am aflat de la început. Trecuse ceva timp, pareai sa n-o mai cauti
si m-am gândit, iarta-ma daca am gresit, ca ne-ar fi daunat tuturor!
Ai fi vrut sa iei legatura cu ea, cu consecinte greu de prevazut. Femeia era
perfida si n-ai fi schimbat-o tu! Te-ar fi vândut, aproape sigur, iar
noi am fi avut de suferit. Stii cât de mult aveam nevoie de tine si
de legatura cu Alianta. Nu ne puteam permite sa te pierdem, iar mie nu mi-a
placut niciodata sa pierd un camarad. Sotia ta putea fi o complicatie teribila
pentru mine si am preferat sa pastrez tacerea. Daca ma întrebai despre
ea, ti-as fi spus, dar, ca un facut, în acea perioada nu m-ai întrebat
deloc. Înca o data, iarta-ma, asa am gândit atunci…
Gunnar tacu iarasi, preocupat de ceea ce aflase. Avu un sentiment neplacut.
Alex, pe tonul lui prietenesc, tocmai îi spusese ca l-a mintit cândva
prin omisiune, ba chiar ca nu l-a considerat sau a avut îndoieli ca
era suficient de matur pentru a i se spune adevarul. Daca ar fi fost mai tânar,
lucrul acesta ar fi zdruncinat serios relatia lor. Acum, îsi dadu seama
ca trebuie sa treaca peste neplacutul incident. Oamenii gresesc… Totusi,
mai era ceva ce-l framânta în povestea cu Corina. Poate Doctorul
avusese dreptate, fie si partial. Era genul de om la care vechile legaturi
lasa urme si radacini adânci, ce se rup greu.
- Mai e ceva…- spuse, într-un târziu.
- Te ascult! - îi raspunse Alex. Îi respectase cele câteva
momente de tacere, dar începuse sa fie îngrijorat ca vor fi urmate
de nourii unor reprosuri tardive.
- Am avut, acum, cât am fost în coma, un vis în care aparea
Corina si un copil ce parea al meu. Stii, visele acelea prin care, parca,
ni se comunica ceva… Crezi ca este posibil sa fi avut un fiu cu Corina?
- Nu! - raspunse ferm Alex, perfect informat despre subiectul “Corina”.
Când am aflat cu ce se ocupa, am încercat sa cunosc mai multe.
Nu a avut nici un copil pâna la fiul lui Luta, un baiat cu deviatie
psihica catre comportamentul violent. Pot sa-ti mai spun ceva despre ea?
- Ce-ar mai fi?
- Când era prezentatoare la stiri, cred ca ti-aduci aminte, se îmbraca
provocator, în toate toaletele acelea transparente si decoltate…
- Asa era moda!
- …iar relatarile ei erau pline de subîntelesuri! Se spunea ca
intra în emisie numai daca era în prealabil excitata… Regia
de studio îi asigura tot sprijinul în privinta asta!
- Hm,.. auzisem si eu povestea si am întrebat-o! Mi-a spus ca sunt doar
zvonuri ridicole, lansate special pentru cresterea audientei.
- Daca spui tu.., în fine, da-o uitarii!
- Nu e vorba de nimic altceva decât de acel vis…
- Esti sigur ca era Corina în el?
Nu era sigur. Si nici nu mai conta. Nu avea un fiu, asta era concluzia, cunoscuta
de altfel. Pentru o clipa, sperase contrariul. “Înseamna ca visul
a fost fals, deci Odin si Thor nu ma vor lua prea curând”, îsi
zise Gunnar ca sa se consoleze. În “plan astral”, cum ar
fi spus unii, putea avea si el un loc acolo unde razboinicii viteji ai tuturor
timpurilor se pregatesc pentru ziua luptei finale dintre bine si rau, ziua
Ragnarok. Ce sens avea acea calatorie spre sud, spre izvoarele fluviului ce
strabatea câmpia fertila, era mai greu de înteles. Izvoarele vietii,
ale cunoasterii? Va mai discuta despre asta cu Alex, cândva… Subconstientul
asamblase temerile si sperantele sale, laolalta cu acele simboluri, într-un
tot ce ramânea, deocamdata, indescifrabil.
*
* *
Dupa aproape treizeci de ore de la aparitie, uraganul Laura, cum fusese botezat,
înca nu parasise regiunea. Fronturile atmosferice dinspre nord-est se
întâlneau cu cele din sud sud-vest, rezultând un urias ciclon
ce matura totul în calea lui. Viteza vântului scazuse acum la
circa o suta douazeci de kilometri pe ora, iar pe mare era furtuna de gradul
doisprezece.
Majoritatea locuitorilor erau în adaposturi publice sau baricadati în
propriile locuinte. Principalele adaposturi si punctele vitale ale orasului
fusesera legate între ele printr-o retea de tuburi de comunicatie care
formau asa-zisul “metrou etans”. Accesul în acest sistem
se realiza prin ecluzare, tocmai pentru a evita inundarea tubulaturii, în
conditii meteorologice vitrege. Ecluzele principale se gasesc, de obicei,
în puncte importante, cum sunt, de exemplu, adaposturile mari, Palatul
Pretorului, unitati militare, sedii de politie, spitale, Capitania Portului,
Consilii ale cartierelor si altele. În ecluze, calatorii se îmbarca
în mici cabine cilindrice, de zece-doisprezece locuri, care circula
cu peste trei sute de kilometri pe ora prin reteaua de tuburi. Cabina standard
este de forma unui glont, cineva a botezat-o ironic “batmobil”,
iar propulsia se obtine folosind principiul binecunoscut al motorului electromagnetic
liniar. Cu toate acestea, nu este vorba de sustentatie magnetica, întrucât
deplasarea cabinei se face pe roti mici, numite “role”.
Sistemul de transport al solidelor prin conducte fusese experimentat în
oras cu vreun secol si ceva în urma de un ilustru inventator român,
dar acum se recursese la ceva oarecum asemanator din mai multe considerente
practice. Noile galerii se realizau repede, tunelurile sunt înguste
în comparatie cu cele clasice, iar tubul propriu-zis se toarna continuu,
prin metoda glisanta, din compusi epoxidici cu întarire rapida. Tuburile,
o data realizate, îsi pastreaza o anumita flexibilitate, astfel încât
miscarile tectonice nu le afecteaza, iar daca cumva se fisureaza, se repara
simplu, prin injectie de rasina sintetica. În peretii tubului sunt încorporate,
înca de la turnare, benzi late din folie de cupru pentru alimentarea
electromagnetilor de la bordul cabinei si bobinele pentru crearea câmpului
magnetic indus. Realizarea unei ecluze, deci a unei statii, devenise accesibila
nu numai institutiilor oficiale ci si magazinelor mari sau firmelor care nu
doreau sa-si întrerupa activitatea. Acestea erau ecluze private, a caror
contructie începuse relativ recent.
Cabinele sunt iluminate placut si beneficiaza de atmosfera controlata. Trebuie
spus ca luptele între clanurile de traficanti, colectori de taxe de
protectie, sau tulburarile de orice fel nu afectau prea mult functionarea
acestui sistem de transport având, prin natura lui, intrari mici, bine
pazite, ce se puteau bloca din interior. În oricare din aceste situatii,
intrarea putea fi sigilata, iar personalul se retragea prin tunel.
Martha Braun folosea metroul etans atunci când venea la Gunnar. Ármin
îsi luase un concediu nelimitat de la Gertrud si statea tot timpul la
clinica, alaturi de Gunnar, ca infirmier si om de paza. Doctorul, acum Pretor,
avea mijlocul sau personal de transport, un tanc supergreu ale carui sisteme
mobile de ancorare puteau face fata celor mai severe uragane. Pretorul circula
peste tot unde erau probleme deosebite si se implica direct, alaturi de Armata,
în salvarea celor care ramasesera fara case.
Gunnar îsi petrecea timpul dormind sau urmând tratamente de regenerare
neuronala si de restabilire a circulatiei sangvine a creierului, sub controlul
medicilor. Se refacea repede, reusise sa stea în picioare, sustinut
în cârje sau cu ajutorul lui Ármin. Între tratamente,
flacaul se destainui, povestindu-i pataniile lui cu Lisa.
- Ce ma supara cel mai tare - încheie Ármin povestirea - este
ca, de atunci, de când cu zeita si cu pupatul picioarelor, ne-am mai
întâlnit o data si parea complet alta. Era distanta si îsi
ferea privirea, de parca nu voia sa mai vorbim. M-a evitat o zi întreaga
si îmi pare rau, pentru ca as fi vrut sa schimbam macar câteva
cuvinte. Cu ce-am gresit oare, Gunnar? As fi întrebat-o si pe ea daca
am gresit, dar nu mi-a dat posibilitatea…
- Din câte mi-ai spus, Ármin, nu cred ca ai gresit cu nimic!
Daca e casatorita, e bine sa nu te mai implici în aceasta legatura.
Poate chiar prin atitudinea ei încearca sa-ti transmita acest mesaj,
fara vorbe.
- Bine, dar înainte…
- Ea a gresit! Si si-a dat seama.
Tocmai atunci intra Martha. Gunnar îl ruga pe Ármin sa aduca
sucuri de fructe si sa se intereseze de prognoza meteo. Dupa ce a plecat,
o întreba:
- Ce stii despre fata asta care lucreaza la hotel, Lisa Kowalski?
Martha, initial surprinsa, întelese repede cam despre ce ar fi vorba.
- Lisa Kowalski? Înteleg ca e o problema fierbinte…
- Nu a mea, te asigur!
Pufni amuzata, apoi spuse:
- Doamna Oprea… e mai mica decât mine, dar am învatat la
aceeasi scoala, aici în Colonie. Stiam ca e stralucitoare, frumoasa
si foarte inteligenta. Parintii ei sunt refugiati polonezi, iar tatal Lisei
mi-a fost profesor de istorie. Se bârfeste ca Lisa, pe la nouasprezece
ani, a luat-o razna… Are probleme psihice serioase, nu stiu prea multe,
însa a fost internata din cauza asta. În clinica, l-a cunoscut
pe medicul psihiatru Remus Oprea, un barbat destept si distins. I-a fost pacienta.
El este trecut de treizeci de ani, brunet, delicat, cu ochi negri hipnotici.
Are aerul unui print oriental, iar din câte am înteles este descendentul
unei vechi familii de politicieni, intelectuali sau afaceristi români
si asa se explica faptul ca e bogat. I se spunea, în gluma, “râvnitul
doctor Oprea”! Casatoria lui cu Lisa e proaspata, s-a petrecut cam acum
o luna. Stiu, deoarece s-a bârfit ca nu au avut “luna de miere”,
desi ar fi avut posibilitati sa plece în Suedia sau chiar în Franta!
Martha îl privi surâzând, asteptând comentariile lui.
Asemenea unui copil, astepta o recompensa pentru informatiile oferite si anume
alte informatii, proaspete, despre Lisa Kowalski-Oprea.
- Cred ca problemele Lisei nu s-au terminat – zise Gunnar, în
concluzie – si, din pricina ei, Ármin e zapacit de tot!
- A, îmi pare rau. Dar, ce-a patit? – întreba ea, fiind
evident ca ar fi vrut sa afle mai mult.
- Nimic, de fapt… Un mic flirt din care va învata ceva!
Raspunsul nu o multumi, dar se abtinu sa puna noi întrebari. Îi
placea sa stie tot ce se petrece în Colonie, aceea era lumea ei, iar
intrigile amoroase o interesau destul de mult, bineînteles.
- Se spune ca-i placea "sa se joace cu focul”, adica sa ameteasca
baietii, dar nimeni nu se putea apropia de ea pâna la urma - adauga
Martha, tot sperând ca va mai afla amanunte picante.
Gunnar parea ca se gândeste în alta parte si nu a mai receptionat
ultima fraza. “Dupa cum mi-a povestit Ármin, Lisa prezinta ceva
mai mult decât simptomele unei dereglari mintale. Pare sa fie cultul
Zeitei, împartasit poate si de sotul ei. Care din ei l-a convertit pe
celalalt si cât de departe au ajuns în celebrarea misterelor,
e greu de spus” – gândi el. De-a lungul vietii vazuse destule
religii, nimic nu-l mai impresiona în privinta asta. Oamenii pareau
sa redescopere zeii vechi sau mai noi, sa retraiasca miturile si misterele
lor, cautând în ele izvoarele puterii, întelepciunii sau
ale placerii.
*
* *
Egor se întinse cu un geamat pe patul de masaj. Avea o criza de lombago
acut, mai simplu spus, o durere ascutita de sale. Probabil ca organismul sau
resimtea efectele variatiilor de presiune atmosferica sau, pur si simplu,
reglase termostatul piscinei la o temperatura prea scazuta pentru el, din
slabiciune, ca sa fie pe placul partenerelor sale de “înot”.
I se parea o farsa sinistra, el, mutantul ultrasofisticat, atât de antrenat
si tratat, sa sufere de dureri specifice oamenilor batrâni, de vârsta
lui! Pe deasupra îsi descoperise si un început de parodontoza
la un dinte. Stresul… Se simtea cumplit!
Ca mutant, stia foarte bine lectia… Trebuia sa dea atentie oricarui
semnal, oricât de neînsemnat, pe care il transmitea organismul.
Oamenii obisnuiti puteau fi nepasatori cu sanatatea lor. Un mutant constient,
niciodata! Se lasa pe mâinile pricepute ale chinezoaicei… O angajase
dupa ce a fost nevoit sa-l elimine pe fostul sau maseur, un adevarat artist,
dar cu acela facuse greseala sa devina intim.
Mastile, îi placusera întotdeauna mastile! Maseurii pe care i-a
avut de-a lungul timpului îi cunosteau însa chipul adevarat, corpul
si slabiciunile lui si, în felul acesta, capatau un ascendent nepermis.
De aceea, “angajarea” unui maseur era pentru el o afacere pe viata.
Pe viata respectivului, desigur. Când îl concedia, urca direct
la cer!
Uraganul Laura dura mai mult decât se asteptase si îi pricinuise
deja destule necazuri. Pentru a strânge banii solicitati de Bhasadov,
recursese la expediente care nu-i faceau placere. Fiecare are o limita, iar
el fusese nevoit sa si-o încalce pe a sa… Alesese o banda de prapaditi
ce traiau de azi pe mâine, îi înarmase pâna-n dinti,
îi facuse sa se simta stapânii periferiilor în Regen pentru
a le cere sa faca trafic de copii si de fete, el încasând deja
primele profituri. Era o treaba murdara, chiar si pentru standardele lui,
dar n-avusese ce face. Oricum, dupa evenimente îi va lichida pe neispraviti
si va aparea în ochii lumii drept justitiarul care reinstaureaza ordinea
distrusa de conducatorii corupti ai acestui moment… Apoi, vânduse
pe piata neagra o mare parte din stocul propriei banci de gene, între
care codurile multora dintre “nemuritorii” sai. Clonele ar fi
putut ajunge în situatia sa-i ucida pe fratii lor identici sau sa fie
ucisi de altii ca ei, ceea ce ar putea produce o unda de soc în toata
“menajeria”, fara îndoiala. Nu dorea asa ceva, tinea la
“baieti” si apoi, ar fi distrus mitul pe care-l cladise în
mintea lor!
Amiralul, pe un ton ce nu admitea replica, îl informase ca actiunea
se amâna cu zece zile datorita vremii. Nu putea sa obiecteze nimic,
însa chestia pica foarte prost… Pe neasteptate, Duran reusise
din nou sa ajunga Pretor, Luta fusese arestat si, de-acum, în locul
unui complice sovaielnic avea de înfruntat un dusman hotarât.
Totusi, pe lânga toate relele, Bhasadov îi daduse o veste excelenta
si neasteptata. Consiliul Suprem al Clanurilor, care coordona, în principiu,
actiunile acestor pirati moderni, hotarâse ca merita sa i se acorde
un sprijin militar limitat. Îi speriase probabil si pe ei revenirea
ca Pretor a Doctorului, cunoscut pentru încercarile lui din primul mandat
de a suprima traficul liber de esente. Asta însemna ca grupe operative
ale Flotei Negre vor actiona, pe mare, în aer sau pe uscat, în
functie de solicitarile lui, pentru reusita operatiunii. Era un adevarat premiu
de buna purtare, primit într-un moment foarte potrivit! Contase, fara
îndoiala, si influenta “Tigrilor”, puternicii sai intermediari
pe care, iata, nu-i platise degeaba…
Initial, turbase de furie, aflând cât de simplu reusise Duran
sa umfle potul cel mare de sub nasul lui. El, care planificase atât
de amanuntit lovitura de stat si cheltuise atât de mult, vedea cum Duran
obtinuse totul fara sa-l coste nimic! Poate doar promisese câte ceva,
pe ici pe colo… Adversarul sau de o viata facuse un adevarat judo politic,
folosind chiar forta statului pentru a cuceri puterea. Si, aproape totul se
datora acelui nimeni, acelui mercenar adunat de pe drumuri si de prin canale,
care îi încurca din nou planurile fara cusur! Acum fusese operat
dupa congestia cerebrala, era probabil în coma si ar putea sa-si revina.
Acest om valora cât o divizie si daca l-ar fi avut, l-ar fi platit cu
greutatea lui în platina! Duran a ajuns la putere datorita lui Thorvalds,
iar în absenta acestuia a pierdut puterea. Revenind Thorvalds, Duran
redevine Pretor…
Egor Haran era prea inteligent ca sa nu sesizeze aceste conexiuni providentiale!
Pentru el era clar ca individul trebuia eliminat cu orice pret. Probabil nu
era pazit pentru ca, în tara asta ca si oriunde în lume, oamenii
de teapa lui sunt considerati importanti numai când e nevoie de ei.
Ar putea sa trimita pe cineva sa termine ceea ce începusera altii…
Trebuia sa ia o decizie în acest sens!
- Nu, astazi nu mai am chef… – îi spuse ursuz maseuzei,
se ridica si îsi îmbraca halatul.
Facu un apel de urgenta aghiotantului sau, Avan Rebri-a. Clonele purtau uneori,
atasat la numele propriu, ordinul de clonare. Asta, bineînteles, în
cazul în care originalul era considerat ilustru, justificând ratiunea
clonarii.
“În toate relele exista si un dram de bine” – gândi
Egor. Actiunile Clanurilor sunt întotdeauna discrete, dar decisive…
Daca ei hotarâsera sa-l sprijine, nu mai avea de ce sa se teama, va
câstiga chiar daca Duran fusese mai iute de mâna. Apoi, cumparase
cu bani grei dreptul de a beneficia de Topi, cea mai draceasca arma din câte
se inventasera, menita sa asigure victoria în toate bataliile care se
vor da în viitor. În fata lui, fortele Doctorului nu aveau nici
o sansa. Una e sa sterpelesti puterea ca un hot de buzunare, alta e sa poti
s-o pastrezi! Reusita aceasta va fi a lui!