CAPITOLUL CINCI
Gunnar se straduia sa sparga si sa farâmiteze bucata de pâine
primita la prânz, alaturi de obisnuitul, de-acum, terci cu ceai. Înca
nu voia sa se atinga de terci care, pe lânga faptul ca avea o putoare
deloc îmbietoare, putea fi completat cu substante menite sa-l faca sa
declare cine stie ce. Pâinea-compost, cum era denumit cu dispret acest
aliment, era facuta dintr-un aluat de faina grosiera de cereale transgenice
amestecate cu pasta de cartofi, sau poate doar cojile lor, si masa verde de
alge. Era de culoare verde-închis, uscata, tare ca piatra si amara.
Nu era posibil sa i se adauge droguri sau “mirodenii”, cum li
se mai spunea, pentru ca era atât de tare încât putea fi
taiata doar cu un ferastrau circular. Câinii vagabonzi ai orasului abia
daca ar fi rontait-o în sila, iar maimutele, care se prasisera în
numar mare, ar fi aruncat-o furioase.
Trebuia, însa, sa sparga si sa manânce aceasta bucata de pâine,
pentru ca în ziua precedenta nu mâncase mare lucru, nu avusese
timp, iar acum îi era foame. Nu traise niciodata în lux si nu
avea pretentii, cum insinua Bostina. Fusese unsprezece ani prizonier la cei
mai temuti proscrisi ai planetei, dar nicaieri nu primise o mâncare
atât de mizerabila ca aceasta, cu care îl fericea tara lui. Cine
stie câti îsi umpleau buzunarele de pe urma mâncarii pe
care o primeau detinutii, dar asta era alta poveste. În timp ce se îndeletnicea
cu adunatul firimiturilor, un barbat de statura mijlocie, ca la patruzeci
de ani, cu par saten închis si câteva fire albe, se asezase în
fata celulei, având o expresie severa si împietrita a fetei.
Gunnar îi remarca, în cele din urma, prezenta si se opri din activitatea
sa, gândind ca va fi dus din nou la interogatoriu. I se paru lui sau,
poate, zarise o unda de compasiune în privirea acestui politist?
- I am captain Dorobantu, spuse noul venit, dupa care tacu.
- Be blessed! raspunse Gunnar. Capitanul Dorobantu probabil ca nu stia norvegiana,
însa, vorbea engleza.
Apropiindu-se de gratiile celulei, capitanul vorbi din nou, tot în engleza:
- Am venit sa-l cunosc pe omul despre care am aflat atâtea, înca
de când eram tânar. Îmi pare rau pentru aceasta mâncare
oribila. Am sa ma ocup eu sa primesti alta, mai acceptabila.
“Sa fie oare vreo noua stratagema de-a lor?”, se întreba
Gunnar. Îl privi atent pe omul venit lânga celula sa, dar avea
privire sincera, demna de încredere.
- Multumesc, zise Gunnar, numai sa nu fie cu “mirodenii”.
- Am sa veghez la asta… Dupa un moment de tacere, Dorobantu întreba,
pe un ton ezitant: De ce i-ai omorât pe oamenii aceia? La ce ti-a folosit
sa devii pirat? Trebuie sa fi avut vreun motiv. Fa-ma sa-nteleg…
Gunnar se trezi, dintr-odata, cu ochii umeziti. Spera ca nu sunt lacrimi.
Stia, de atâta vreme, ca pe seama lui circula tot felul de minciuni,
iar acum, când un om onest îi punea astfel de întrebari,
era deprimat si nu gasea cuvinte sa se apere. Omul acesta nu-l cunostea ca
cei din familia Braun, care nu au crezut nici o clipa cu adevarat ceea ce
s-a spus despre el. Cum ar putea sa-i explice? Si daca i-ar spune, oare îl
va crede?
Sesizând starea pe care întrebarile lui o provocasera, capitanul
Dorobantu adauga un “Sorry, if I troubled you!” si dadu sa plece.
- Capitane! - îl striga Gunnar. I se adresa lui Dorobantu în cea
mai curata limba româna: Pentru sufletul tau, îti spun, ca n-am
ucis niciodata altfel decât în autoaparare. Nu mi-am ucis prietenul!
Nici pirat n-am fost, am fost luat prizonier… Daca vrei sa ma crezi!
Uimit de raspuns si, mai ales, de faptul ca vorbea româna atât
de bine, Nicolae Dorobantu ramase pe loc, dorind sa mai întrebe ceva,
dar, în acel moment, aparura câtiva gardieni si un plutonier în
care nu avea încredere. Cu un gest scurt cu degetul la buze, Gunnar
îi solicita si el tacerea. Dorobantu se îndeparta de celula, luând
aerul unuia care trece întâmplator pe acolo, cu alte treburi.
Gunnar se întinse pe priciul tare din duroplast, ce-i servea drept pat,
si îsi aminti cum, în urma cu douazeci si cinci de ani, era tot
închis, dar ceva mai confortabil, în cabina unei nave, asteptând
sa fie dus în fata Curtii Martiale pentru a primi sentinta de închisoare
pe viata sau condamnarea la moarte. Fusese tânarul capitan al unui vas
militar cu nume pompos, distrugatorul “Scutul poporului”, iar
dictatura mutantilor, cu promisiunea ei de fericire universala prin perfectiune
genetica, abia se instaurase.
O mica comunitate religioasa care traia în Carpatii Occidentali nu acceptase
controlul genetic si provocase o adevarata insurgenta locala. Miscarea ameninta
sa ia amploare, astfel încât vasul sau, încarcat cu trupe
speciale, a fost trimis sa zdrobeasca revolta.
L-au trimis în acea misiune pentru ca îl considerau carierist,
un om gata de orice pentru o avansare. Fusese, într-adevar, o perioada,
în tineretea lui, dornic sa faca cariera. În acelasi timp, era
încrezator în destinul sau si simtea ca trebuie sa actioneze dupa
propriile convingeri. Atunci a fost, sufleteste, de partea insurgentilor.
El nu fusese niciodata sedus de visul fericirii universale sau de ceva din
ideologia asa-zisului Partid al Splendorii Mutante. Pentru a nu deveni unealta
lor, a perturbat intentionat datele sistemelor de tragere, iar rachetele destinate
rasculatilor au cazut aiurea. Apoi, a simulat neîntelegerea coordonatelor
si, profitând de ceata, a debarcat trupele speciale în alt loc
decât cel stabilit. Convoaiele rebelilor au fost bombardate din elicoptere,
dar, cu toate acestea, datorita actiunilor lui, s-au putut retrage pe pozitii
puternice, în munte.
Bineînteles, esecul a fost analizat iar comandantul trupelor speciale,
un tip orgolios, l-a declarat responsabil. A fost acuzat de incompetenta si
lasitate pentru ca a sustinut energic ca nu a înteles coordonatele misiunii,
dar acuzatia de tradare plutea în aer. Urma sa fie supus unui sondaj
psihic complex, cu substante dopante, care ar fi stabilit gradul sau de implicare…
În orice caz, îl asteptau ani multi de puscarie. Condamnarea ar
fi putut echivala cu moartea pentru ca, în secret, se recrutau militari
si detinuti drept cobai, pentru experimente.
Compromisese astfel, definitiv, promisiunea unei cariere de vârf în
Marina. Din detentia de pe vas evadase destul de simplu, “adormindu-l”
într-un moment favorabil pe cel care îi aducea de mâncare.
Era un marinar bun, îi fusese subordonat, si aproape ca s-a lasat lovit
de buna voie. Îl lovise oare prea tare pe omul care, de fapt, dorea
sa-l ajute? Se gândea uneori la acest lucru, dar, în asemenea
clipe, e atât de greu de dozat binele si raul cu seringa!
Pe vremea aceea purta un alt nume, numele adevarat, de care fusese mândru.
Numele scandinav, destul de comun în Nord, l-a primit o data cu operatia
de schimbare a înfatisarii, atunci când a fost acceptat în
Marina Regala Norvegiana. Erau suficient de multe motivele pentru care avusese
nevoie de o noua identitate… Printre acestea, si dorinta de a-si proteja
familia ramasa în tara. La acea data, familia i se compunea din doua
persoane, tatal si sotia lui. Pe tata a reusit sa-l scoata afara, cu ajutorul
Rezistentei, si a trait în Norvegia ultimii ani de viata. A facut tot
ce i-a stat în puteri ca batrânul sa traiasca decent, într-o
institutie onorabila. Probabil ca nu l-a putut face fericit si acesta a fost
un alt pret pe care l-a platit. Ajuns printre straini la o vârsta destul
de târzie, într-un mediu complet nou pentru el, nu s-a putut adapta.
Când îl vizita o data la câteva luni, datorita înfatisarii
schimbate, credea ca este un vecin de la ei de-acasa. Îl întreba
despre copii si gospodarie…
Pe Corina, sotia lui, a întâlnit-o ultima data la aproape opt
saptamâni de la dezertare. A încercat s-o convinga sa plece cu
el, dar l-a refuzat, motivând ca îi este teama si l-ar încurca.
Era foarte adevarat, nu se afla în situatia de a-i putea oferi vreo
garantie… Mai curând, îi crease probleme. Fiind jurnalista
de succes la un canal de televiziune, datorita comportarii lui, fusese scoasa
de pe post. Cu sase ani mai tânara decât el, Corina era o femeie
frumoasa, bruneta cu ten alb si câteva puncte de pistrui care-i stateau
bine. Nu prea înalta, avea corpul atletic, bine proportionat, doar picioarele
ei pareau ceva mai groase decât ar fi fost elegant. Lui îi placea
enorm de ea, era interesanta si spontana, iar la pat se dovedea o autentica
“fiara”. Nu avea sa mai cunoasca vreodata o femeie atât
de pasionala, cu adevarat frenetica. Petrecusera atâtea momente extraordinare
împreuna, în aproximativ un an si jumatate cât a durat legatura
lor, încât crezuse ca nimic nu i-ar fi putut desparti, dar, dupa
câtiva ani, când a revenit si ar fi putut sa o scoata din tara,
nu a reusit sa dea de urma ei. La postul de televiziune nu mai lucra demult.
Sigur, între timp se maturizase si nu era atât de naiv încât
sa-si închipuie ca ea îl asteptase neîncetat, suspinând
dupa el, dar ar fi vrut sa aiba cel putin posibilitatea unei ultime întrevederi,
sa lamureasca lucrurile.
*
* *
Trecusera vreo trei ore de la întrevederea cu Dorobantu, când
îl vazu pe capitan apropiindu-se din nou, prudent, de gratiile celulei.
Gunnar se ridica, crezând ca doreste sa continue discutia începuta
mai devreme. Dorobantu îi vorbi, cu voce joasa:
- Numele tau adevarat este Corneliu Radu Cernat si ai dezertat acum douazeci
si cinci de ani, în timpul evenimentelor din Apuseni…
Gunnar îl privi sever gândind ca, iata, a avut un dram de încredere
într-un om ce parea cinstit si acum va plati momentul de nesabuinta.
Întreba, aproape în sila:
- Asadar, acum stiti. Ce veti face?
- Nu se pune problema ce fac eu. S-a aflat, nu datorita mie, ci pentru ca
în cazul militarilor, indiferent de nationalitate, amprenta genetica
prelevata la politie se transmite automat în sistemul de evidenta al
Armatei, unde se confrunta cu datele din arhiva. La ora actuala, politia si
procurorul au aceasta informatie. Mi s-a parut onest sa va previn, mai ales
ca faptele au fost amnistiate printr-un decret dat imediat dupa terminarea
razboiului. N-ati fost doar dumneavoastra, au fost mii în aceeasi situatie.
Stiti doar de ce au renuntat la aviatia cu piloti umani, în timpul dictaturii…
Nu mai aveau astfel de avioane, pentru ca se fugea prea usor cu ele! Nu au
dreptul sa faca nimic din acest motiv!
Gunnar zâmbi amar. Niste oameni care pretindeau ca aplica legea acuzând,
în mod absurd, un renumit ofiter strain, nu vor ezita sa profite din
plin de ceea ce aflasera. Ca strain, mai avea o sansa sa scape… Ca român,
era de-a dreptul pierdut.
- Domnule capitan, îti multumesc pentru gestul dumitale omenos, dar
riscant! Te rog si eu ceva, anume, sa transmiti condoleante, din partea mea,
domnisoarei Martha Braun. Îmi pare rau ca nu le pot fi alaturi…
Am gresit cândva fata de maiorul Braun, dar l-am pretuit si port amintirea
prieteniei lui. Spune-i sa se bizuie pe Ármin, e un baiat de nadejde.
Îti cer acest serviciu ca între ofiteri si multumesc anticipat!
Capitanul se retrase pe prici de parca nu mai era nimic de facut sau de spus,
apasat dintr-o data de ani si golit de sperante. Nicolae Dorobantu îl
privi cu strângere de inima, îsi dadea seama ca orice ar fi zis
ar suna fals si inutil. Acest om, pe care îl considerase cândva
aidoma unui mit, statea acum învins, în fata lui. Traise eroic,
a luptat, a suferit si a esuat pe acest tarm, unde s-a nascut…
Pe neasteptate, se trezi cu colonelul Bostina în apropierea sa.
- Ce cauti aici, Pistolarule? îl lua la rost Bostina pe capitanul Dorobantu.
Fiind, incontestabil, campionul politiei la tir i se mai spunea si “Pistolarul”.
Astfel, se bucura de respect, fara a fi agreat…
Capitanul îsi dadu seama ca nu a fost vazut vorbind cu detinutul, astfel
încât, raspunse firesc:
- Am venit sa vad arestatul, domnule colonel!
- Mi-ai cerut mie permisiunea?
- Nu, dar în atâtia ani am vazut mii de arestati fara sa fi fost
nevoie…
- Acum e altceva, e un criminal foarte periculos, pot fi si probleme politice,
nu e treaba ta. Pe viitor, sa nu se mai întâmple!
- Am înteles! zise scurt si facu stânga-mprejur.
Pe culoarul închisorii, capitanul se întâlni cu Pretorul
Luta în persoana, si îl saluta regulamentar, fara sa fie bagat
în seama. Pretorul era însotit de maiorul Genoiu, care-i descria,
în limbajul lui propriu, problemele pe care le face banditul asta criminal,
Cernat -Thorvalds.
Luta era un barbat înalt, viguros, chiar corpolent, brunet cu fata prelunga
si barbia voluntara, cu buze subtiri. Ceea ce atragea atentia în fizionomia
lui era faptul ca pielea mai sensibila din jurul ochilor era cu o nuanta mai
închisa decât restul fetei, având deci cearcane vinetii,
ca niste ochelari.
- Domnule Pretor, începu colonelul Bostina, dupa cum se vede arestatul
se bucura de un tratament foarte bun, este singur în celula, a primit
drepturile ce i se cuvin, hrana, apa, odihna si a avut parte de o audiere
în cursul careia s-a manifestat impertinent…
- I-ati adus la cunostinta acuzatiile? întreba Pretorul.
- Da, domnule Pretor, acuzatiile i-au fost aduse la cunostinta si le-a înteles,
desi a negat ceea ce indica probele administrate la dosar. Trebuie sa mentionez
ca si-a ascuns adevarata identitate, de aceea noi am folosit translatorul
universal în timpul audierii, dar este clar acum ca stie foarte bine
româneste. Nu e asa, domnule Cernat? – îl interpela direct
colonelul. Ca sa vezi, ce surpriza! Noi credeam ca am arestat un viteaz capitan
norvegian, pentru dubla crima, ma rog, si când colo ne pomenim cu un
dezertor român de doi bani, ce parere ai?
Bostina, în stilul lui zeflemitor, credea ca loveste în plin si
pret de o clipa toti îl fixara, dorind sa-i vada reactia. Gunnar nu
catadicsi sa raspunda, mai mult, se întoarse cu spatele la ei, spre
punctul de absobtie chimica al celulei si desfacu combinezonul ca sa urineze…
Când jetul începu sa curga fu rândul celor trei oficiali
sa se simta umiliti si penibili.
- Vedeti, vedeti, domnule Pretor, cu cine avem de-a face? striga Bostina rosu
de furie, în timp ce Genoiu îl înjura pe arestat de mama.
Pretorul se departa câtiva pasi ca sa nu asiste chiar asa evident, la
usurarea detinutului. Astepta rabdator ca Gunnar sa-si faca originalul numar
dupa care, prin firea lucrurilor, urma sa termine si sa nu mai aiba ce face.
Dupa ce îl vazu asezat pe marginea priciului, se apropie, spunând:
- Bine, cred ca am înteles mesajul dumitale, daca se poate spune asa.
Dar, atentie! Cu atitudinea asta, nu vei ajunge nicaieri! Sigur, colonelul
a exagerat, în anumite privinte. Dar, ca sa nu lungim vorba, esti acuzat
de niste lucruri, poti putrezi în închisoare sau poti sa pleci
cu primul vapor… Sunt convins ca vrei sa scapi de aici, iar eu îti
ofer unica posibilitate de a o face. Sa privim lucrurile la rece, domnule
Cernat! Nu mai ai pe nimeni si nu exista nici un motiv sa mai stai. Nu-ti
cerem decât sa semnezi un mic angajament ca nu te vei întoarce
niciodata si îti garantez personal ca vei beneficia de clementa justitiei,
urmând a fi lasat sa pleci liber. Aici nu ai nici o sansa si nu te poate
ajuta nimeni! Dincolo, îti poti revendica gradele, decoratiile, drepturile…
Ei, ce zici? Batem palma? Ca între fosti luptatori…
- Da, domnule Pretor, zise Gunnar, sunt de acord sa batem palma!
Zicând acestea întinse mâna printre gratii catre Pretor,
care se însenina la fata si privi triumfator spre Bostina, ca si când
ar fi spus: “Vezi ca nu stii cum sa procedezi? Trebuie sa va învat
tot eu!” Dupa ce strânse palma Pretorului, Gunnar urma:
- Am batut palma, pentru ca oricum nu m-am spalat! Domnule Pretor Luta, ca
fost luptator, sper ca nu l-ati uitat pe cel ce v-a scos din încercuire
la Capul Istrita. Cândva v-am salvat viata, iar acum nu cer clementa,
pentru ca n-am nevoie de ea! Nu mi s-a prezentat nici una din asa-zisele probe
ale vinovatiei mele si nu am fost lasat sa iau legatura cu prietenii care
mi-ar putea asigura un avocat. Prietenii mei sunt chiar familia victimei si
cer sa am o întrevedere cu dânsii! As vrea sa le prezentati si
lor presupusele probe. Sunt convins ca ei nu vor crede ca omul care i-a pescuit
din Marea Nordului le-a ucis tatal! Interesant ca atunci când luptam
pentru aceasta tara, când v-am salvat viata ca sa puteti ajunge Pretor,
nu eram un dezertor de doi bani…
În timpul acestui discurs ad-hoc, Pretorul Luta facu fete-fete. Pe lânga
afront, referinta la încercuirea de la Capul Istrita era deosebit de
stânjenitoare pentru el. Acolo, Serviciul Secret al lui Haran montase
o operatiune în urma careia ar fi putut deveni erou si l-ar fi înlocuit
pe Doctor de la comanda Rezistentei Unite. Mai precis, a fost încercuit
pentru a se face vâlva, pentru ca planul era sa iasa din încercuire,
impresionându-i pe rebeli prin eroism si clarviziune. Era o operatiune
subtila de intoxicare, pusa minutios la punct. Grupul lui de rezistenta fusese,
de fapt, o creatie a lui Haran, care încercase sa-l infiltreze în
comandamentul miscarii. Lucrurile, însa, n-au iesit asa. Acest vântura-lume,
pe care-l avea acum în fata, sosit pe neasteptate cu fregata lui blestemata,
a bombardat cumplit trupele regimului, provocând pierderi reale si silindu-le
sa se retraga, stricând socotelile si culegând laurii victoriei.
Atunci, ca si acum, se bagase unde nu-i fierbea oala… Macar pentru asta
ar fi trebuit, de mult, lichidat fara mila!
Pentru a preveni alte complicatii, Bostina interveni:
- Ceea ce cere, respectiv confruntarea cu familia victimei, nu poate fi acceptat
în acest stadiu al anchetei, domnule Pretor! Vedeti, chiar el sugereaza
ca exista anumite antecedente în relatiile lor, care i-ar permite sa
exercite o presiune psihologica asupra acelei familii, de natura a impieta
mersul anchetei. Cât priveste absenta avocatului, a fost o problema
datorata gravitatii faptelor, precum si circumstantelor în care au fost
comise. Sa nu uitam ca este suspectat si de un atac terorist, ceea ce ne-a
facut sa nu-i putem asigura asistenta juridica din oficiu, pentru ca nu s-a
gasit nici un avocat dispus sa-l asiste pâna în acest moment,
dar problema e în curs de rezolvare.
Colonelul avea raspunsuri la orice si explicatii “beton” în
toate situatiile. Pretorul îi aprecie, de data aceasta, interventia.
Evitând privirea lui Gunnar, ceru sa se ia toate masurile legale si
se îndeparta. “Din pacate, oferta noastra a fost respinsa cu grosolanie!”
– zise el cu voce tare, înainte de a pleca fara sa priveasca înapoi.
Atitudinea lui echivala cu o condamnare pe care o lasa tacit, spre executie,
în grija lacheilor sai.
Gunnar avusese dreptate însa atunci când afirmase ca, datorita
interventiei lui, Luta a ajuns Pretor. Daca nu ar fi dejucat, fara sa stie,
scenariul diversiunii puse la punct cu atâta migala, probabil ca Luta
ar fi devenit liderul Rezistentei. Cu el în frunte, miscarea ar fi degenerat
rapid si nu l-ar fi alungat pe Haran, asa cum a reusit sub conducerea Doctorului.
Pentru ca, apoi, dupa patru ani, însusi Egor Haran sa fie nevoit sa
puna umarul, pe cai oculte, la ascensiunea lui în pozitia de Pretor,
sperând ca astfel îsi pregateste propria întoarcere. Pretorul
Luta nu ar fi existat fara interventia omului pe care el îl considera
acum un aventurier demn de dispret, fiind mult prea arogant pentru a întelege
cât îi datoreaza.
*
* *
Colonelul îsi coborî privirea de la chip spre bustul Marthei Braun,
zicându-si: “N-arata rau deloc, viespea!” Doar atât
ca ea cât si cei doi barbati ce o însoteau nu pareau sa dea atentie
privirilor lui.
- Bine, domnilor, înteleg ca doriti sa-mi prezentati ceva legat de dosarul
Thorvalds-Braun. Sa auzim, despre ce este vorba?
În afara de Martha, erau prezenti la colonelul Bostina consilierul Lang
si Ion Bros, detectiv în cadrul formatiunii de politie a coloniei.
- Domnul Bros va va prezenta cercetarile noastre în aceasta problema
- vorbi consilierul Lang.
- Detectivul Bros, de la Politia Germana! - zise Bostina, accentuând
cu sarcasm. Poftiti, stimate domn!
Ion Bros era de statura mijlocie, cu o mina de batrânel cumsecade, mai
potrivit pentru gradinarit decât în chestiuni legate de politie.
Totusi, în ciuda aspectului modest, era înzestrat cu o minte patrunzatoare
si metodica. Îl fixa o clipa pe Bostina cu privirea ochilor sai albastri,
ca pentru a se asigura ca este ascultat, apoi, consultându-si notitele,
spuse:
- Când am început primele cercetari în acest caz, oamenii
dumneavoastra trecusera deja prin locuinta defunctului, luând toate
probele de care au avut nevoie…
- Oamenii mei sunt adevarati profesionisti, domnule Bros, nu se ocupa de parcari
ilegale sau de zurbagii ametiti de snaps,.. ha, ha!
- Bun, daca-mi permiteti, sa va spun ce am de spus…
- Bineînteles, nu te opreste nimeni!
- Cele doua corpuri sunt la morga Politiei centrale si nu ni s-a dat aprobarea
sa le cercetam. Dar stim ca maiorul Braun era conectat la un sistem automat
de mentinere a vietii, supravegheat în permanenta prin computer de proces.
Totodata, în caz de probleme deosebite, pe lânga interventia infirmierei
care era pregatita, exista si o alarma la bratara pe care domnisoara Braun
o purta tot timpul.
- Ah, da? Aud pentru prima data de bratara. E un element util anchetei!
Amabilitatea pe care o afisa brusc colonelul fu cel putin surprinzatoare.
- Un fapt interesant, continua Bros, este ca semnalul transmis a continuat
sa fie normal tot timpul, pâna când trupul maiorului a fost urcat
în masina si dus la morga. Din acest motiv, pâna la sosirea dumneavoastra,
nu s-a stiut ce s-a întâmplat, desi ar fi trebuit sa apara un
semnal de alarma!
- Pai da, vedeti?! Criminalul are cunostinte de electronica, doar a fost comandant
de vas! zise Bostina, cu subtilitate. Se prea poate totusi ca aparatele sa
fi fost afectate de vreo eroare - adauga el, conciliant.
- Cu toate acestea mai existau si alte controale…
Colonelul deveni dintr-o data mai atent si parca ceva mai putin sigur pe el.
Detectivul continua:
- Memoriile accesibile, sau “la vedere”, au fost sterse si nu
stim pe cine sa acuzam. Fiind comanda speciala, sistemul avea unitate de conducere
de rezerva, care functiona doar în caz de defectiuni. Exista un cip
de memorie interna, redundant, iar datele supravegheate de el nu se accesau
decât în cazul diagnozei periodice a starii echipamentului…
- Bine, sa lasam teoria! izbucni dintr-o data Bostina. Am impresia ca ai venit
sa-mi tii o dizertatie de-a “uite cipul, nu e cipul”! Scuteste-ma
de chestiile astea!
- Domnule, ceea ce va spun este ca avem dovada existentei semnelor vitale
ale maiorului pâna la ora 17.31., ora la care a fost omorât, asadar,
ora crimei. La acea ora, Gunnar Thorvalds se afla în biroul domnisoarei
Braun, în prezenta unui martor de încredere! Iata diagrama functiilor
vitale, pe ore si minute, extrasa din memoria interna a sistemului! Va punem
la dispozitie si declaratia martorului.
Bostina trase cu coada ochiului catre documentele întinse pe masa de
Bros, apoi vorbi cu un aer de lehamite:
- Totul e o constructie pur teoretica, domnule detectiv! Pura speculatie!
Si mie mi-a placut teoria, dar experienta m-a învatat sa fiu practic.
- Nu e nimic pur teoretic, v-am furnizat probe…
- Ha, ha, daca astea sunt probe, eu ma fac popa! În primul rând,
ora crimei nu a fost aceea care spuneti dumneavoastra ca a fost, ci 13, sau
cam asa-ceva…
- Chiar si asa, la ora 12.47, suspectul dumneavoastra s-a întâlnit
cu persoane care îl pot recunoaste, în fata Consiliului!
- Am spus ca nu-mi amintesc exact. În plus, chestia cu cipul trebuie
analizata de experti autorizati de Justitie. S-ar putea sa nu reziste la o
expertiza autorizata…
Detectivul renunta sa mai încerce sa-l convinga si încerca sa
afle elemente care nu-i fusesera dezvaluite:
- Domnule colonel, pe ce marturii se bazeaza ancheta dumneavoastra, a politiei?
- Vei vedea la timpul potrivit! Dumneata n-ai auzit de protectia martorilor?
În fine, am vazut despre ce e vorba. Va rog sa ma scuzati, acum, am
si alte probleme!
- Avem o ultima solicitare, interveni din nou, consilierul Lang.
Cu un aer agasat de ceea ce parea a fi, în opinia lui, o insistenta
ofensatoare, Bostina întreba în sila:
- Care?
- Aceea de a sta de vorba cu suspectul. Avem o cerere scrisa în acest
sens, aprobata de procuror, conform uzantelor.
Luând hârtia, Bostina o examina cu gravitate si apoi, dintr-o
data, se lumina la fata. O înapoie lui Lang, spunând:
- Nu e valabila!
- De ce sa nu fie valabila? întreba consilierul, iritat.
- Este pe numele Gunnar Thorvalds care nu e numele real al suspectului. Numele
lui adevarat este Corneliu Radu Cernat si mandatul a fost reînnoit pe
acest nume! Va dati seama, probleme de procedura… Ma mir ca n-ati fost
informati de la biroul procurorului. Vedeti dumneavoastra, domnule consilier,
suspectul, cu aerele lui de erou de razboi, n-are un trecut chiar asa imaculat!
Dimpotriva, as zice ca sunt destule lucruri nu tocmai curate în biografia
lui, pe care nu le cunoasteti… În concluzie, daca doriti sa discutati
cu Cernat, trebuie sa reveniti cu cererea, în termeni legali, conform
procedurilor.
- Daca nu sunteti de acord cu ceva, este ori teorie pura ori contrar procedurilor,
din câte vad – interveni Martha.
Bostina nu putu sa-si retina un usor surâs de satisfactie, întrucât
aceasta replica venea ca un ecou, e drept rauvoitor, la admiratia pe care
o nutrea pentru propria iscusinta. Adauga, cu un aer ofensat, dar totusi amabil:
- Domnisoara, zau, n-are rost o asemenea discutie! Înteleg ca sunteti
într-o stare labila… Într-o buna zi, când va mai linistiti,
chiar va invit sa treceti pe aici sa va prezint problemele din sfera criminalistica,
ca sa vedeti ca nu e, de fapt, nici o rea-vointa! Putem colabora, pe viitor,
în interesul comunitatii dumneavoastra si al orasului, bineînteles.
Eventual, putem stabili si un mod eficient de rezolvare a solicitarilor care
va intereseaza… Anuntati când veniti, ma puteti anunta prin codul
personal si va promit sa abordam numeroase aspecte interesante, utile ambelor
parti! - zise Bostina privind-o insistent, în ochi.
Martha întelese si simti un frison neplacut de ura si dezgust. Individul
din fata ei, aparent inteligent si abil, era un “smecher”, si
orice încercare de a colabora cu el se termina lamentabil, chiar umilitor.
Solutia trebuia cautata în alta parte.
Plecati din biroul colonelului, în automobilul care-i întorcea
în colonie, cei trei comentau întrevederea pe un ton de dezamagire
asteptata. Nu aveau nici un dubiu ca arestarea lui Gunnar nu se datora vreunei
presupuse crime. Motivul real îl descoperisera în colonie, pe
înregistrarile camerelor de supraveghere din timpul luptei cu unitatile
GIC. Substratul arestarii lui intempestive se confirmase si prin analiza fragmentelor
de gloante recuperate din corpul unuia din inamicii doborâti, prin comparatie
cu pistolul de fabricatie ruseasca ramas în biroul Marthei.
“Am avut o misiune aici!” – spusese maiorul în prima
zi a reîntâlnirii lor. Gunnar era, înca o data, prizonier
de razboi în propria tara. Dar, toate acestea, nu i le puteau spune
lui Bostina. Oricum ar fi fost inutil, chiar periculos…