6. Despre tristetea subiectului pãrãsit de obiect în urma unei întelegeri anterioare

Absenta - lacrimã contagioasã
Se rãspândeste în lume,
Iar minciuna fructului
Îmbatã fiece floare.

Te-am urmãrit pe asfaltul
Autostrãzilor ametite de soare
Supus de dorintã sub
Nimbul cãrnii - îmbrãtisare
De extaz rãtãcit în cuvânt.

Scriu poemul acesta la
Lumina semafoarelor,
La rãspântia timpului
Dupã sapte sãptãmâni
De la echinox.
Golesc paharul cu bere
Si plec mai departe.
Undeva vei fi fiind stãpânã.