14. Am închipuit o coerentã a haosului cãreia în fiecare dimineatã îi caut contur

Cubul transparent al fericirii
S-a cam tocit pe la colturi.
De-atâta rostogolire în van
Pe el pietrificat e jegul.
-Mai lasã-mã o lunã,
Mai iartã-mã un an,
Omule în har crucificat!
El mã priveste de aproape
Pãsind pe ape.
Quo vadis?
În clopotul cerului se
Spânzurã clopotarul.
Si-n cârciumã gâlgâie-n
Pahare amarul. S-a tocit
Cubul, se revarsã si ceata,
Iar seara se împreunã cu
Dimineata si pruncul lor
Asteaptã secunda divinã
În care spirit se face din tinã.
În mimã minerul gãseste filonul
Sub târnãcop. Îl spalã si-l plânge
Familia si eu îl îngrop. La
Patruzeci de zile dupã potop.