Moto:
„Calitatea simbolului este de a rãmâne indefinit sugestiv: fiecare vede în el ceea ce puterea sa vizualã îi permite sã perceapã. În lipsa aprofundãrii sale, nimic esential nu este perceput” (Oswald Wirth)

O coloanã, un stâlp, un obelisc… O formã, un obiect… O aparentã. Dincolo de ea, esenta – sensul ascuns al simbolului. Un simbol este pluridimensional, pentru cã nu poate fi altfel. Este o punte între planul material si cel spiritual, între imanent si transcendent, între Cer si Pãmânt. Simbolul condenseazã pãrtile experientei spirituale într-o imagine dinamicã fatã de timpul si spatiul nasterii ei, mediatoare prin bipolaritatea amintitã mai înainte, unificatoare prin puterea de a armoniza subtil terestrul si celestul.
Limbajul simbolic este universal. Astfel, simbolurile sunt virtual accesibile oamenilor. Rezistenta la acceptarea lor ar produce un adevãrat cataclism spiritual în urma cãruia omul n-ar mai fi om si totul s-ar prãbusi în dezordine. Existenta umanã se împlineste prin simboluri.
Coloana este o imagine. Ea capãtã valoare de simbol atunci când un transfer imaginar plaseazã privitorul în structura sa si pe aceasta în interiorul spectatorului, într-un fel de simbiozã, fiecare – om si obiect/simbol – însusindu-si caracteristicile celuilalt. Astfel, prin Coloanã, Omul vede calea spre mai sus. Prin Coloanã, primeste Lumina. Si începe sã cunoascã. Cele trei lumi: subteranã, pãmânteanã si cereascã sunt unite prin Axul purtãtor de Adevãr.
Coloanã, ax, obelisc, pilon cosmic sunt sinonimele legãturii prin Cer cu Divinul, legãturã pe care civilizatiile, din timpurile arhaice pânã în cele moderne, au figurat-o pentru a fi mai aproape de zei/Dumnezeu.
În coloanã stã forta verticalitãtii pe care se sprijinã Cerul. Punctul sãu cel mai de jos este Centrul lumii terestre, în jurul cãruia se construieste Viata. Punctul cel mai de sus angreneazã Poarta Solarã – Poarta Luminii. Fãrã cei doi poli, Coloana nu ar trãi.
Primului pol îi poate fi asociat rombul – o formã geometricã simbolizând Pãmântul – antiteza transcendentului. Rombul înseamnã anti-dinamism, stabilitate, fixare în istorie a unui timp, a unui spatiu, a unei idei despre o lume materialã, creatã, limitatã.
Imaginea rombului, simbolul planului terestru, în care privitorul se situeazã, este si trebuie sã fie prelungitã prin imaginea dinamicã a Coloanei – simbolul celestului transcendent la care omul aspirã natural. Doar atunci spectatorul poate trãi revelatia echilibrului cosmic. Lãcasurile sacre, si nu doar acestea, prin arhitectura lor, ilustreazã perfect unirea celor douã simboluri.

Jenica TABACU