În plinã manifestare a teoriilor materialist-dialectice “despre lume si viatã”, care au bulversat destule constiinte în ultima jumãtate a secolului trecut, reputatul profesor de Teoria limbajului Henri Wald ne învãta cã nu munca l-a creat pe om, ci vorbirea, numirea (obiectelor fenomenelor etc.) este acel eveniment care trebuie pus la începuturile fintei umane rationale. Altfel spus, «la început a fost cuvântul». Temerarã atitudine, atunci, obisnuitã, azi, necontestatã de orice om (fie si recent) care se considerã de bun simt. Iatã cã, vrând-nevrând, o seamã de existente se mãsoarã de la prima lor atestare documentarã. Lasã cã, pentru a marca un eveniment, se produce un text, pãstrat apoi cu sfintenie ori “îngropat la temelia edificiului”. Scrisoarea lui Neacsu atestã existenta limbii române. Cãrtile cronicarilor dau seamã despre oameni, evenimente, moravuri ale timpului. Nu voi continua cu exemplele. Chiar dacã este sigur cã un lucru a existat cu mult anterior aparitiei primului text cu referire la el, mãsurarea vârtei sale porneste de la prima asemenea atestare documentarã. Un cuvânt, o frazã, o scrisoare, o mãrturie se constituie în act de nastere oficial al unei existente.
Referirea din Registrele vigesimale de la Brasov care stã la temelia aniversãrii jumãtãtii de mileniu a orasului Câmpina este un asemena act de nastere. Este posibil sã fi existat si alte referiri, ele însã nu s-au pãstrat sau nu ne sunt cunoscute (încã?). Trebuia gãsit un început si el a fost gãsit. Nu stim prea multe despre realitatea acelor vremuri. Putem doar extrapola pe baza unor documente adiacente, fie oficiale, fie neoficiale. Viata unui târg locuit de câteva zeci de familii, legate de vama în jurul cãreia s-au stabilit, nu putea fi alta decât aceea a altor târguri asemãnãtoare. Dupã disparitia vãmii, un con de umbrã s-a lãsta asupra asezãrii. Ocupatiile erau, desigur, cele obisnuite prin partea locului si acum: cresterea animalelor, pomicultura... Mult mai târziu va veni vremea exploatãrii titeiului, când asezarea va cunoaste din nou timpuri glorioase. Dar, de aici, povestea devine mult mai complexã, cu mult mai multe întâmplãri si mult mai multe personaje. Cuvântul va veni si el, treptat, într-un plan important, pentru cã unde este dezvoltare economicã si socialã apar si nevoile culturale, spirituale. Oameni care sã creeze culturã, publicatii, tipãrituri, librãrii, biblioteci. Despre toate acestea am scris de-a lungul anului acestuia, despre reperele spirituale câmpinene. Am spus “anul acesta” pentru cã mi-as (ne-am) fi dorit sã existe (sã fie numit!) un AN CÂMPINA 500, asa cum s-au numit Anul Shakespeare, Anul Brâncusi, Anul Caragiale... Ne vom multumi, însã, cu putin si vom încerca sã facem mai mult. (Fl. D.)