FLORIN DOCHIA: Într-un moment de puseu ludic, în contextul unor schimburi de replici pe site-ul grupului de discutii ro-filosofia, (mi-)am pus întrebarea dacã mediul în care vietuieste un filosof îi influenteazã gândirea si sistemul de valori în care si constituie sistemul. Am încercat o posibilã dihotomie între filosoful de (la) bloc si filosoful de (la) curte [cu grãdinã]. Crezi cã aceastã dihotomie functioneazã?

VIOREL CERNICA: Filosofia e o disciplinã urbanã, fãrã îndoialã. Dar ea presupune un anume scenariu si prima parte a acestuia este ocupatã de o anumitã pregãtire, sã-i zicem asa. Unii, cu mai mult har în exprimare, spun "ajunare". Nu se poate face filozofie fãrã pregãtirea aceasta, fãrã "ajunare", Or, ajunarea poti s-o gãsesti pe o cale pe care a mai umblat si altcineva. Ceea ce urmeazã dupã "ajunare" este doar al tãu si prin asta te definesti tu ca filosof original, sã spun asa, desi eu cred cã expresia asta "filosof original" e una pleonasticã. Filosoful-filosof trebuie sã fie original, e definitia lui sã fie original, nu? Asadar, am putea înainta cu totii pe o anumitã cale, ajungem într-un loc si, de-acolo, fiecare o ia pe cont propriu. Ei bine, nu existã o singurã cale, bineînteles, pe care mergem toti pentru a "ajuna", pentru a ajunge în locul acela din care vom putea filosofa, sunt mai multe. Si ele pot fi grupate în functie de multe criterii. De exemplu, poti sã gãsesti o cale oarecum proprie, pe care sã nu mai fi înaintat altcineva anterior. În secolul al XX-lea sunt o grãmadã de astfel de cãi inventate de filosofi. E un secol al metodologiei filosofice. Iatã, fenomenologia, sã spunem, e o astfel de cale de "ajunare" cu totul originalã. Sau existentialismul, nu?, este, de asemenea, o cale de "ajunare", o cale de pregãtire întru filosofare. Sau hemeneutica filosoficã e, de asemenea, o astfel de cale de pregãtire. Avem grupuri care au folosit astfel de cãi. Existã un grup al filosofilor fenomenologi, altul al filosofilor hermeneuti, altul al filosofilor existentialisti s.a.m.d. Acesta este un tip de cale. Dar poti sã gãsesti si o cale bãtãtoritã deja, dar care presupune o oarecare inventivitate a filosofului, o spontaneitate a lui. Minimã, însã, spontaneitate, pentru cã, în bunã mãsurã, reperele acestei cãi sunt date. Avem neo-kantianism, neo-hegelianism, neo-rationalism, neo-augustinism, neo-tomism…

FLORIN DOCHIA: Si neo-existentialism?

VIOREL CERNICA: Vom avea, în secolul al XXI-lea cred cã vom avea, e prea devreme, încã fumegã existentialismele, e prea devreme sã vorbim de un neo-existentialism. Asadar, iatã, putem gãsi douã tipuri de cãi pentru o "ajunare", pentru a ajunge acolo de unde începem sã filosofãm. Ei, ne putem gândi acum si la un criteriu care sã tinã de mediul în care are loc "ajunarea"…

FLORIN DOCHIA: La asta voiam sã ajungem. Filosoful este un individ. El trãieste într-un mediu, într-un grup social cu anumite caracteristici, valori. Mediul poate fi de tip urban si poate fi de tip rural prin hotãrârea lui, a individului, de a se retrage mai aproape de naturã, mai departe de aglomerare, eventual la mãnãstire… Acest lucru are influentã asupra sistemului sãu de gândire, de…

VIOREL CERNICA: Numai asupra felului de pregãtire pentru filosofare. Filosofia este un lucru cu totul si cu totul spontan. Nu e legat de nimic anterior. Sigur, conteazã aceastã perioadã de "ajunare", conteazã cum te pregãtesti pentru filosofare. Dar, nu înseamnã cã în continut, în ceea ce va urma, mã refer la filosofia ca atare, gãsim o continuitate, cã în ceea ce va urma vom avea ceea ce am avut în perioada de "ajunare". Nu. E altceva. Asadar, calea pe care înaintãm spre locul acela din care vom începe filosofarea poate sã tinã de mediul în care ea se instaleazã. Am putea vorbi de un mediu urban, sã spunem, un mediu plin de oameni, de conventie…

FLORIN DOCHIA: Si nu-l influenteazã pe el în gândire, în judecarea lumii, aceastã diferentã de mediu?

VIOREL CERNICA: Nu, Florine. Dacã am accepta aceastã idee, atunci ar trebui sã avem exact aceeasi filozofie la Platon si la Aristotel. Au trãit în acelasi mediu urban, în aceeasi Atenã supercivilizatã. Si ei gândesc în chipuri diferite, iatã. S-au pregãtit cam în acelasi fel. Este cert faptul cã Aristotel a urmat scoala lui Platon. El a cãpãtat informatie si formatie în aceastã scoalã. Totusi, când a început sã filosofeze, a fost altfel decât Platon. Asadar, calea prin care el se pregãteste, aceastã "ajunare", poate sã fie altfel decât la altul, poate sã fie exact ca a altuia, filosofia nu este aceastã cale, aceastã "ajunare", aceastã pregãtire, filosofia e ceea ce urmeazã. Prin pregãtirea aceasta capeti un loc bun. Sã-ti dau un caz. Husserl vorbeste mult despre tehnica fenomenologicã. Si, la un moment dat, avea atâta pretentie în legãturã cu universalitatea acestei metode, încât, spunea el, stiinta bunã se poate fundamenta pe aceastã metodã fenomenologicã. Dar, dupã formularea acestor pretentii, Husserl a îngãduit o experientã cu totul nouã în spatiul filosofãrii, e vorba de filosofia lui Heidegger. Era altceva. Într-un fel, Heidegger a acceptat niste conventii fenomenologice, a stat în preajma lui Husserl, îi dedicã Sein und Zeit lui Husserl, ceea ce dovedeste cã a cãpãtat ceva în scoala aceasta fenomenologicã. Si totusi, Heidegger este cu totul altul decât un filosof husserlian, sau fenomenolog obisnuit, întelegi?
Revenim la ideea despre calea cãtre locul din care putem filosofa. Calea aceasta se poate instala, desigur, în douã tipuri de mediu. Într-un astfel de mediu urban, foarte agitat, civilizat, sau într-un mediu în care componenta umanã e purtatã mai cu seamã de filosof, nu de lucrurile din jur. E vorba de un mediu mai apropiat de naturã. Gândirea, cu toate cã gândirea nu este naturã purã, ci este naturã omeneascã, nu?...

FLORIN DOCHIA: Acesta este cadrul!

VIOREL CERNICA: Cadrul e naturã-naturã, da. Oricum, grãdina nu seamãnã, chiar în alcãtuirea ei omeneascã, sã zic, cu spatiul urban, cu agitatia blocului, cu cultura orasului. Este un alt tip de culturã. Dar omul acela se simte mai bine acolo. Probabil cã el a simtit, înainte de a se retrage, cã un astfel de mediu îl avantajeazã pentru a gãsi acel loc din care sã înceapã filosofarea. Vezi, sunt foarte multi care "ajuneazã", sunt foarte multi care se pregãtesc, însã foarte putini dintre cei care se pregãtesc reusesc sã gãseascã locul acela, despre care tot vorbesc eu, si mai departe sã si fie creatori în filosofie, sã filosofeze de-adevãratelea.
Noi credem cã filosofia este o chestie foarte usoarã si usuraticã. Nu. Din nefericire pentru multi care pretind cã filosofeazã, filosofia aceasta presupune si o tehnicã, mã refer la partea aceasta de pregãtire, si presupune foarte multã subiectivitate. Subiectivitatea va fi puternicã din momentul în care acel om si-a gãsit locul din care poate începe filosofarea. Hai sã ne uitãm cãtre filosofia româneascã. Au apãrut multe contestãri, dupã '89, în privinta existentei ei. Pentru cã unii au spus asa: filosofii români s-au scolit în strãinãtate, au venit cu niste modele si cu niste idei filosofice de acolo si le-au practicat aici. În sfârsit, i-au oferit ei un anume "sos cultural" autohton, dar ideea ca atare si metoda ca atare sunt de dincolo. Ceea ce înseamnã cã ei nu sunt originali. Dacã judecãm filosofia din aceastã perspectivã a originalitãtii, acesti indivizi nu sunt filosofi, nu? Nefiind ei filosofi, n-avem nici filozofie româneascã! Altii au spus: nu, domnule, avem filozofie, pentru cã, iatã, oamenii acestia s-au întors aici si au creat în limba românã. O fi suficient cã creezi în limba românã pentru a face si filozofie româneascã?

FLORIN DOCHIA: Dar Blaga nu este filosof român? A creat nu numai în româneste, ci si original românesc.

VIOREL CERNICA: Aici e problema. Cei care au încercat sã facã dovada existentei filosofiei românesti au fost destul de atenti la acest aspect. Anume cã nu e vorba numai de un text în limba românã, ci e vorba de o constructie ca atare româneascã. Si unii dintre filosofii care au fost si interesati de românismul constructiei lor filosofice au gãsit ei însisi niste însusiri care ar fi românesti. De exemplu, C. Rãdulescu-Motru spune: sistemul meu filosofic trebuie sã se numeascã personalism energetic, pentru cã personalismul tine chiar de firea poporului român si de cultura sa, bineînteles. Prin asta el vrea sã spunã cã ceea ce a pus acolo, în sistemul personalismului energetic, este românesc. Fãrã îndoialã cã sunt si idei ale altora, dar sunt astfel reformulate, asezate, încât sã iasã, pânã la urmã, ceva românesc.

FLORIN DOCHIA: Mie nu mi se pare nefiresc sã se facã un asemenea demers analitic, sã zicem, cu privire la originea unei filosofii, atâta vreme cât se vorbeste de filosofii sau filosofia germanã, se vorbeste de filosofii sau filosofia francezã, diferitã, cu un alt mod de gândire sau mod de abordare a acelorasi întrebãri existentiale.

VIOREL CERNICA: Stii ce diferã de la o astfel de filozofie, la o altã filosofie? De la filosofia germanã, la cea englezã, de la cea englezã la cea francezã? Si, mai proaspãt, de la cele europene, la cea americanã? Diferã originalitatea, aceea care se câstigã dupã ce filosofii au poposit acolo unde au ajuns dupã ce s-au pregãtit. Cãile prin care ei s-au pregãtit, calea aceea de "ajunare" poate fi aceeasi pentru multi filosofi. Si sã stii cã putem constata aceastã identitate de cale. Ei, filosofii, se vor deosebi prin ceea ce capãtã dupã ce ajung în locul acela din care pot filosofa. Vezi, eu am tot implicat aici douã faze ale actului de filosofare: "ajunarea" si actul propriu-zis de filosofare. "Ajunarea" aceasta poate fi aceeasi pentru o multime de oameni. Ceea ce urmeazã dupã "ajunare" tine de fiecare individ si nu de mai multi indivizi. Fii convins cã Immanuel Kant a avut aceeasi culturã filosoficã pe care a avut-o si David Hume, sã zicem. S-a si spus cã Immanuel Kant este un fel de filosof empirist englez, dupã ce a publicat Critica ratiunii pure. Iatã, dovadã cã cei care au citit lucrarea au raportat imediat ideile de acolo la ceea ce stiau ei, la modelul empirist englez. Kant ar fi un David Hume german, asa s-a spus. Ei, noi îl percepem altfel pe Kant astãzi. Spunem cã este un strãlucit filosof original. Cu sigurantã cã el s-a pregãtit în felul în care s-a pregãtit si David Hume. De aici si faptul cã a fost recunoscut ca un filosof empirist. Însã, ceea ce a spus el mai departe, dincolo de pregãtirea aceasta, comunã cu cea a lui David Hume, conteazã ca filozofie kantianã. Si pe aceea o numim noi, astãzi, filozofie kantianã. Mai e un lucru interesant la Kant. Exisã o perioadã lungã, precriticã, spun istoricii filosofiei, pânã când el, iatã, se pregãteste sã exploateze ideea criticã si sã facã din ea o metodã de filosofare pe care o vor prelua altii. Metoda lui, el a creat-o dupã ce s-a pregãtit serios pentru filosofare. Noi acceptãm ceea ce un filosof creeazã din originalitatea sa ca un fapt cu semnificatie tot pentru pregãtirea noastrã. Dacã vrem sã urmãm calea lui Kant pânã la capãt, vom fi, poate, filosofi kantieni. În nici un caz filosofi si atât. Vom fi filosofi kantieni.
M-ai întrebat de Blaga, mai devreme.

FLORIN DOCHIA: Da. Poate insistãm mai mult.

VIOREL CERNICA: Vezi, eu am retinut o vorbã a unui profesor de istoria filosofiei foarte apreciat la noi, e vorba de Gheorghe Vlãdutescu, actualmente academician. Dânsul spunea cam asa: astãzi, spunem în legãturã cu Blaga - filosoful-poet sau filosoful-scriitor. Despre Camil Petrescu - spunem scriitorul-filosof. În curând, aprecia profesorul Gheorghe Vlãdutescu, vom spune Blaga, scriitorul-filosof si Camil Petrescu, filosoful-scriitor. Am folosit argumentul autoritãtii. Acum, vreau sã spun si altceva. Mi-e proaspãt în minte un text al lui Blaga, pe care l-am gãsit în ultimul numãr din [revista] Apostrof. E un fel de "autobiografie", sã-i spunem, a lui Blaga. Acolo vorbeste el despre ceea ce a fãcut pânã în momentul 1938. Erau publicate lucrãrile din ceea ce mai târziu devine Trilogia cunoasterii si chiar cele din Trilogia Culturii. Blaga, în textul publicat de [revista] Apostrof, spune cã a rezolvat nu stiu câte probleme. Eu am îndoieli cã un filosof veritabil rezolvã probleme. Si am îndoieli si mai mari fatã de pretentiile pe care unii creatori în filozofie le au cu privire la rezolvarea definitivã a unor probleme. Blaga dã de înteles, acolo, cã el ar fi rezolvat definitiv anumite probleme. Apoi, spune cã el este primul dintre toti filosofii de pânã acum care a abordat anumite probleme. Cã unele concepte, unele idei filosofice care au avut o oarecare circulatie în spatiul filosofiei n-au fost suficient cercetate, iar el, Blaga, este primul dintre filosofi care le ia în consideratie, face din ele probleme si le cerceteazã. Nu stiu dacã o astfel de atitudine poate sã desemneze un filosof.

FLORIN DOCHIA: Ori stã bine unui filosof.

VIOREL CERNICA: Eu cred cã nu stã bine unui filosof. Si dacã nu stã bine si Blaga era convins cã a fãcut lucrurile despre care spune acolo, încep sã am îndoieli în legãturã cu calitatea lui de a fi filosof. Acum, pun în legãturã ceea ce el spune acolo si aceastã impresie pe care el mi-a creat-o si cu o impresie mai veche pe care eu am cãpãtat-o citind textele lui. N-am avut senzatia, citind cu atentie textele lui Blaga, cã sunt în fata unui mare filosof. Nu am avut aceastã impresie. Eu cred cã am vorbit atât de mult despre filosofia lui Blaga, în cultura noastrã, datoritã punctului de vedere pe care l-a avut Cãlinescu, în Istoria literaturii române. La noi, cultura este fãcutã de critici literari si de istorici literari. Când va fi fãcutã de filosofi, probabil sã avem si o altã imagine a culturii române. Acum suntem sclavii acestei imagini, constituite de criticii literari si de istoricii. Poate cã ei sunt chiar cei care au si proiectat aceastã culturã româneascã si, bineînteles, ei sunt mai usor decât altii de recunoscut drept oameni de culturã. De asemenea, poate cã noi nu am cãpãtat o anumitã formatie, datã fiind aceastã presiune pe care am resimtit-o, cultural vorbind, dinspre criticii literari si istorici. Revin la Blaga, de fapt asa voiam sã încep când i-ai pomenit numele. Mi-a venit în minte Experimentul Socrate. Stii cã el, dupã ce aflã cã e socotit de zeu drept cel mai întelept dintre oameni, nu crede si merge la câtiva indivizi spre care îi socotea întelepti, ca sã-si dea seama mai bine ce e întelepciunea, ce înseamnã omul întelept si, apoi, sã se dumireascã în privinta spusei zeului. Si stã de vorbã cu un politician, cu un artist si cu un poet. Si constatã cã ei nu sunt întelepti. El asa îi socotea înainte de a merge la ei. Dar, dupã ce a stat de vorbã cu ei, si-a dat seama cã nu sunt întelepti. Si de ce nu sunt întelepti? Pentru cã ei pretind cã stiu si ceea ce nu stiu. Pentru cã ei pretind cã rezolvã totul. Pentru cã ei pretind cã sunt primii care abordeazã anumite probleme. Iatã de ce nu sunt întelepti. În vremea aceea în care a trãit Socrate, înteleptul era, de fapt, filosoful. Socrate, dupã experimentul acesta, vine cu o definitie a filosofiei care are valabilitate astãzi: filosoful este cel care îsi recunoaste necunoasterea. Or, acolo, la Blaga, nu stiu dacã avem de-a face cu o recunoastere a necunoasterii. Poate cu o încercare de a-ti impune recunoasterea.

FLORIN DOCHIA: Dati-mi un punct de sprijin si rãstorn Pãmântul, ca sã recurg la o expresie celebrã. Asa si tie, ti-am dat un subiect, de fapt un joc de cuvinte. Indiferent de el, am ajuns sã batem o întreagã…

VIOREL CERNICA: Sã batem câmpii…

FLORIN DOCHIA: … Cu gratie, sper! Ca o concluzie la punctul de pornire, înteleg eu cã mediul si multimea în care trãieste un filosof, nu-i influenteazã rãspunsurile la întrebãrile esentiale pe care si le pune.
VIOREL CERNICA: Nu-i influenteazã filosofarea ca atare. Uneori filosofarea aceasta nici nu ajunge la texte. Poate sã rãmânã în sufletul respectivului. Noi, însã, avem pretentie cu filosofarea, adicã ea trebuie sã ajungã la text si sã ne fie doveditã. Sã o putem recunoaste si noi, ceilalti, de dincolo de filosof. Revin la ideea mediului. Mediul conteazã, fãrã îndoialã, pentru acea pregãtire. Vezi, aici este vorba si despre ceea ce Blaga - cã tot l-am judecat putin mai devreme - numea orizont. Sigur, el vorbea de orizont temporal, orizont spatial etc. Acestia sunt niste factori ai inconstientului. Aici, când e vorba de mediu, mie îmi pare a fi prezent orizontul, limita pânã la care spatiul filosofãrii se poate întinde. Unii dintre filosofi îsi gãsesc locul acela din care încep cã filosofeze foarte repede. Dar, orizontul pe care ei si-l deschid asezându-se acolo, în locul acela, este larg, foarte larg, as putea spune. În nici un caz, orizontul lor nu este pielea, tot Blaga spunea, cu o vorbã bunã, iatã. Altii ajung foarte greu, foarte greu, iar orizontul filosofãrii lor este restrâns. Acestia sunt filosofii cu metodã. Ei sunt cei care pot fi urmati. Ei sunt cei care fac scoalã. Nu s-a întrebat nimeni - poate s-a întrebat, dar eu nu cunosc nici întrebarea, nici rãspunsul la o astfel de întrebare - de ce Petre Tutea, de exemplu, n-a întemeiat o scoalã filosoficã? Stie toatã lumea, el filosofa. Filosofa în legãturã cu orice pretext. Ai spus tu cã ai aruncat un pretext mai devreme si noi am bãtut câmpii…

FLORIN DOCHIA: Nu în sens peiorativ!

VIOREL CERNICA: El "bãtea câmpii" filosofând. Nu-i trebuia prea mult ca sã se instaleze acolo, în filozofare. El avea nevoie de o minimã pregãtire pentru a se instala si pentru a filosofa mai departe. El nu are un set de metode pe care sã le adoptãm ca atare si cu ajutorul cãrora sã ajungem noi însine sã filosofãm. Nu se poate. Pe când, urmând, asa, cu atentie, sã spun, opera lui Noica, am putea gãsi câteva repere, am gãsi cãi.

FLORIN DOCHIA: Chiar el ne dã niste repere.

VIOREL CERNICA: Chiar el, da, sigur. A fost constient de faptul cã orizontul în care filosofeazã nu este vast, este mai închis. Iatã, la Petre Tutea lucrurile stau cumva altfel. Generatia aceea teribilã, generatia formatã în perioada interbelicã, oarecum sub bagheta maestrului Nae Ionescu, este plinã de individualitãti puternice, de oameni care au reusit sã filosofeze de-adevãratelea. Mai devreme sau ceva mai târziu. Unii au un orizont vast, iatã, Petre Tutea. Altii au un orizont mai strâmt. Petre Tutea nu este un elev ca atare al lui Nae Ionescu, dar este si el din grup sau din apropierea grupului. Mã gândeam acum la Mircea Eliade. Mult timp am spus cã Mircea Eliade este filosoful nostru exceptional. Nu este, totusi, un filosof. Sau este un filosof cu un orizont foarte strâmt. Probabil cã el va putea, sigur, în timp, sã atragã pe unii si acestia sã formeze, pânã la urmã o scoalã. Orizontul acela pe care-l deschide el este destul de închis. Orizontul pe care îl deschide, însã, Mircea Vulcãnescu este imens, de asemenea. Nu stiu dacã se va ajunge vreodatã sã se filosofeze în stil "vulcãnescian".

FLORIN DOCHIA: Eu tot pun concluzii. Mã gândeam la altã concluzie, exprimatã oarecum poetic: pentru sãmânta întelepciunii orice sol este mãnos. Cam asta extrag eu din toate argumentele pe care le-ai adus si toate exemplele pe care le-ai dat. Deci, nu existã filosoful de (la) bloc, si filosoful de (la) curte.

VIOREL CERNICA: Nu. E filosoful pur si simplu. Mediile astea de care vorbesti tu sunt prielnice, toate, pregãtirii.

FLORIN DOCHIA: Eu îti multumesc pentru timpul pe care ti l-am rãpit.

VIOREL CERNICA: Nu-l gãsesc deloc rãpit.

FLORIN DOCHIA: Multumesc.

(sâmbãtã, 19 aprilie 2003)